Catedrala Arhiepiscopală

ISTORICUL ZONEI UNDE ESTE AMPLASATĂ MĂNĂSTIREA (SCHITUL).

În a doua jumătate a sec. VI î.Hr. coloniştii greci din Milett, oraş de pe ţărmul Asiei Mici, întemeiază pe ţărmul dobrogean al Mării Negre, oraşul Tomis, Constanţa de astăzi. În vreme de aproape de 550 de ani, Tomisul şi întreaga provincie Dobrogea, locuită de geţi, cei mai vechi strămoşi ai românilor, au cunoscut invazii şi stăpâniri străine, trecătoare, cum au fost cele ale perşilor, sciţilor, macedonenilor, celţilor, bastarnilor şi, din anul 27 î.Hr., cea a romanilor, care va dura până în anul 602 d.Hr., când începe epoca bizantină în istoria medievală a Dobrogei. În a doua jumătate a sec. I al Erei Creştine, în Dobrogea, pe atunci provincie a Imperiului Roman, cunoscută mai târziu sub numele de Sciţia Mică (Scythia Minor), vine, potrivit tradiţiei, Sfântul Apostol Andrei, împreună cu ucenici ai săi, aducând şi răspândind aici învăţătura Evangheliei DOMNULUI ŞI MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS. Aşa cum, înainte de a ajunge pe ţărmul dobrogean al Mării Negre, numită în antichitate Pontul Euxin, Sfântul Apostol Andrei a întemeiat, în drumul său misionar, episcopii în fruntea cărora a sfinţit şi a aşezat episcopi aleşi dintre discipolii săi, de pildă la Bizanţ şi la Odessos (Vama – Bulgaria), tot astfel şi în oraşul Tomis, cel mai important centru politic militar, economic, comercial şi cultural al lumii romane din zona întregului ţărm vestic al Mării Negre, va fi rânduit un episcop, precum şi în alte oraşe pontice din Dobrogea (Histria, Callatis), ca şi în oraşe din interiorul provinciei. Deşi, până în prezent nu avem ştiri documentare despre episcopii tomitani din sec. I -III, avem totuşi certitudinea că aceştia au existat şi au făcut misiune creştină în acest teritoriu, de vreme ce încă din anul 290 este atestat în izvoarele istorice episcopul Evanghelicus al Tomisului. Episcopia Tomisului este condusă după Şf. Evanghelicus, în primul deceniu al sec. IV, de episcopi martiri, cum au fost Sf. Ier. Efrem şi Sf. Ier. Tit.

În anul 313, Creştinismul devine religie legală în tot Imperiul Roman prin Edictul de la Milano al Sf. Împ. Constantin cel Mare. Începând cu anul 325, când are loc primul Sinod Ecumenic, la Niceea, unde participă şi episcopul Marcu al Tomisului, episcopia Tomitană devine Arhiepiscopie, jurisdicţia ei cuprinzând întreaga provincie a Dobrogei. În sec. IVpăstoresc la Tomis arhiepiscopi ale căror nume s-au păstrat în izvoarele istorice: Sf. Vetranion, Sf. Gherontie şi, în jurul anului 400, Şf. Teotim I, odată cu el Eparhia Tomisului devenind Mitropolie a întregii Dobroge.

Documentele oficiale ale epocii arată că la începutul sec. VI Mitropolia Tomisului avea sub jurisdicţia ei, în toată Dobrogea 14 episcopii. Mitropolia Tomitană era păstorită de mitropoliţi autocefali cum au fost Timotei, Ioan, Alexandru, Teotim II, Petru, Paternus şi Valentinian. Mitropolia Tomisului a supravieţuit prăbuşirii catastrofale a sistemului de apărare al Imperiului Roman din Dobrogea (602), care este invadată de slavi şi avari, dovadă fiind faptul că ea continuă să existe probabil până în sec. XII, iar în sec. X – XI, sunt atestaţi la Tomis mitropoliţii Anichit şi Vasile.

Pentru prima dată în sec. X, Tomisul este numit Constanţia, după numele fiului lui Constantin cel Mare, împăratul Constanţiu. Migraţiile barbare din sec. XI-XII, îndeosebi cea a pecenegilor, au afectat şi viaţa creştină din Dobrogea, dar organizarea bisericească ortodoxă din acest teritoriu, sub înrâurirea Patriarhiei Constantinopolului, a dăinuit în a doua jurnătate a sec. XIII, după reinstalarea regimului politic bizantin în Dobrogea, scaunul mitropolitan Tomitan se mută în oraşul Vicina din insula dunăreană Păcuiul lui Soare, unde se întemeiază după anul 1261 Mitropolia Vicinei, urmaşă şi continuatoare în timp a Mitropoliei Tomisului. Aceasta n-a mai putut dăinui în oraşul Constanţia distrus de pecenegi, care au adus totul în stare de ruină, inclusiv numeroasele bazilici din oraş, între care şi marea bazilică episcopală, care slujise sute de ani drept Catedrală Mitropolitană. Mitropolia Vicinei va păstori şi ea întreaga Dobroge până în anul 1359, când ultimul mitropolit de la Vicina, Sf. Ier. Iachint, se va muta la Curtea de Argeş, el fiind întâiul mitropolit al Ţării Româneşti. Eparhia Dobrogei va fi preluată de Mitropolia Dristrei (anticul Durostorum, Silistra de astăzi). În 1388 întreaga Dobroge, împreună cu Mitropolia Dristrei, intră – pentru a se salva de turci – în componenţa Ţării Româneşti, în timpul voievodului Mircea cel Bătrân.

În 1417 Dobrogea, este cucerită de turci şi stăpânită 461 de ani. Mitropolia Silistrei va păstori în Dobrogea până la 1878, când aceasta, revenită laRomânia, va trece sub jurisdicţia Episcopiei Dunării de Jos, de la Galaţi. Î n 1923 se reînfiinţează Episcopia Tomisului – Constanţa, cuprinzând jumătatea sudică a Dobrogei.

În 1950, Episcopia Constanţei este desfiinţată şi teritoriul ei este alipit iar Episcopiei Dunării de Jos – Galaţi. În 1975 această Eparhie este ridicată la rangul de Arhiepiscopie a Tomisului şi Dunării de Jos cu reşedinţa tot la Galaţi.

La începutul anului 1990, se reorganizează, cu sediul la Constanţa, Arhiepiscopia Tomisului având subjurisdicţie toată Dobrogea. Întâiul ierarh al Tomisului, după 1990, a fost arhiepiscopul Lucian Florea (1990 – 2001). I-a urmat din 2001, păstorind şi pănă în prezent, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Teodosie Petrescu.

ISTORICUL MĂNĂSTIRII
O dată cu urcarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teodosie, pe tronul străvechi al Tomisului, din dorinţa de a reînvia viaţa monahală din această cetate, începe şi istoria Mănăstirii Sf. Ap. Petru şi Pavel- Catedrala Arhiepiscopală a Arhiepiscopiei Tomisului, care ia fiinţă prin hotărârea Consiliului Eparhial nr. 3170 din 30 oct 2001 astfel catedrala funcționează în regim mănăstiresc pentru ca monahii să slujească zilnic Sf. Liturghie şi cele şapte Laude.

Mănăstirea este gazda a numeroase evenimente şi personalităţi, printre care enumerăm:

Vizita Sanctităţii Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic- 21 oct. 2004,
Vizită Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României-24 martie 2008,
Primirea Brâului Maicii Domnului de la Volos-Grecia- 22 mai 2008
Primirea Sf. Cruci de la Katerini – Grecia- 21.mai 2013 ş.a.

Cel dintâi stareţ al Mănăstirii Sf. Ap. Petru şi Pavel a fost P cuv. Arhim. Cosma Mitu, 2001-2004, urmat de Pcuv. Mihail Bălan, Protos. Maxim Vlad şi din 2009 pâna în prezent Protos. Benedict Georgescu.

ISTORICUL BISERICII MARI
Pe vârful peninsulei ce formează vechea aşezare a oraşului Constanţa (Tomis), în partea de jos a terenului care duce la intrarea în port sunt conservate obiective arheologice de mare valoare, între care: edificiul roman cu mozaic, bazilica creştină din incinta portului, bazilica creştină din curtea liceului M. Eminescu, etc. La aproximativ 200 metri de ruinele bazilicii din incinta portului pe promotorul ce formează aşezarea centrală a oraşului Constanţa, între Piaţa Ovidiu şi faleza principală care flanchează decorativ cu arbori şi flori intrarea în acvariu şi Cazino, e aşezată cea mai veche biserică în funcţiune: Catedrala Sf. Ap. Petru şi Pavel. Ea patronează cu aspectul ei monumental, o parte din oraş, în care specificul multinaţional de altădată se proiectează şi în edificiile religioase păstrate până azi: Biserica Romano-catolica, Biserica Bulgară, Biserica Greacă, Sinagogă în stil gotic, Biserica Armeană, Moscheea, etc. Toate acestea sunt aşezate pe o porţiune limitată de teren, ce strânge o centură a cărei extremitate spre sud o deţine catedrala ortodoxă. Monumente de cultură şi obiective turistice mai noi sau mai vechi scot în evidentă între Cazino-Acvariu – Muzeul de arheologie şi Muzeul de artă, aceasta biserică monumentală, construită între anii 1883-1895, de statul nostru, că prima Biserică românească în oraşul Constanţa după războiul de independenţă din 1877. Planurile de construcţie aparţin renumitului arhitect roman I. Mincu, specificat în mod deosebit pentru stilul iniţiat în arhitectura noastră românească.

Biserica are formă de treflă cu elemente arhitectonice eclesiastice, într-un ansamblu care scoate în evidenţă trei turle bine proporţionate cu restul clădirii. Pridvorul susţinut pe coloane de marmură cu capiteluri ornamentate în motive vegetale, arata de la prima întâlnire cu monumentul părţile laterale care se reproduc în interior şi deschid larg, cu ospitalitate, intrarea în Biserică. Interiorul e bogat în linii arhitectonice cu arcade ce susţin cupola centrală încadrată între ferestre mari lăsând totodată întreagă prestanţa Sf. Altar, sub calota care încheie grandios o întreagă simetrie de firide etajate şi balcoane laterale. Acestea toate atrag admiraţia pentru proiectantul care le-a gândit şi pentru constructorii care le-au ridicat, dându-le un edificiu monumental care creează în interior o atmosferă proprie trăirii religioase.

Biserica aceasta face parte dintre monumentele zidite în perioadă ce a urmat războiului de independenţă din 1877, perioada care a constituit pentru statul nostru un salt în progresul social-istoric şi economic şi din care au rămas edificii de valoare apreciate pentru stilul lor şi mai ales pentru rezistenţa şi durabilitatea lor.

Exteriorul bisericii, în cărămidă presată cu centuri de ciment profilate simetric, ridică valoarea monumentală a clădirii declarată din anul 1953 monument de arhitectură şi înscris pe literă 4 la nr. 3327/1954.

Piatra fundamentală a fost pusă la 4 sept. 1883, în timpul episcopului Iosif Gheorghian al Dunării de Jos, ales mai târziu Mitropolit Primat al Bisericii Ortodoxe Romane. Prima pictură a fost executată în ulei de pictorul Gh. D. Mirea între anii 1885-1888 în stil realist, mult discutată sub aspect religios şi considerată la acea vreme ca necorespunzătoare. Până în anul 1925 a servit ca biserica parohială pe o fundaţie slabă care a cedat uşor vremii şi care, în urma bombardamentului din timpul celui de al doilea război mondial, s-a deteriorat.

Până în anul 1925 a servit ca biserica parohială; între 1925-1950 a fost folosită ca Catedrală episcopală a fostei episcopii a Tomisului.

În ziua de 3 august 1941 biserica a fost avariată de bombardamentul aerian, a fost distrusă partea de est a clădirii precum şi catapeteasma din interior lucrată în icoane emailate. Între anii 1946-1950 s-au executat lucrările exterioare pentru consolidarea turlei principale şi s-au montat din nou profilele şi s-au montat din nou profilele care îi decorează exteriorul.

Mobilierul format din străni, policandre, candelabre şi sfeşnice, inclusiv vechea catapeteasmă au fost executate după planurile arhitectului Mincu la Paris. Parte din acest mobilier de o elegantă şi bogăţie deosebită, îmbrăcat în foiţa de aur şi pietre sidefate cu icoane emailate şi sculpturi cu motive naţionale a fost deteriorat cu evacuarea din timpul celui de al doilea război mondial.

Ceea ce dă însă astăzi valoare deosebită acestei biserici, este noua pictură executată în tehnica de frescă între anii 1959-1965 de către pictor prof. Gh. Popescu de la Institutul de Arte Plastice din Bucureşti şi Niculina Dona Delavrancea. Această pictură în stil neo bizantin se înscrie ca o realizare contemporană excepţională pe linia monumentelor reprezentative din ţara noastră şi în special a celor din nordul Moldovei cu evoluţie evidenta privind atât documentarea istoric-creştină cât şi execuţia artistică. În totalitatea ei, pictura aceasta ridică la un alt nivel arta noastră bisericească cu dominantă afirmare artistică, mai expresivă, mai cultă. În regrupările de panouri s-a păstrat vechea iconografie bisericească, dar s-a urmărit şi o adaptare istoric-locală, integrându-se între scenele şi figurile creştine consemnate de tradiţia creştină, momente istorice legate de viaţă creştină a Dobrogei precum şi martiri creştini din vechile centre ale Scytiei Minor: Tomis Axiopolis, Trophaeum – Traiani, Durostorum. Sub acest aspect, este singura biserica în care au fost pictaţi martiri din aceste vechi centre creştine şi în costumaţia lor autohtonă. Se pot vedea deci între arcadele şi sânii laterali din naos Sf. Chiril de Axiopolis, Sf. Dasie, Sf. Emilian, Sf. Dada, Sf. Maxim din Durostorum. Resfinţirea Catedralei s-a făcut în anul 1951, de către Patriarhul Iustinian Marina împreună cu episcopul Chesarie Păunescu, al Dunării de Jos. Între anii 1950-1990, deşii socotită Catedrală a oraşului, ea a fost doar biserică parohială. O dată cu reactivarea Arhiepiscopiei Tomisului în 1990, devine Catedrală Arhiepiscopală, iar din 2002, menţinându-şi statutul, este organizată ca locaş monahal, sub numele de Mănăstirea Sf. Ap. Petru şi Pavel, al cărei stareţ este însuşi Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, iar Mare Eclesiarh fiind Protos. Benedict Georgescu.

În această Catedrală se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului făcută în 1932 după vestita icoană ,, Prodromiţa” de la Schitul Prodromul din Sfântul Munte Athos – Grecia, păstrată trei ani în Schitul Durău-Neamţ, iar în 1935 adusă aici de către episcopul Gherontie Nicolau. De asemenea, în această Catedrală se află şi se cinstesc moaşte ale Sf. Imp. Elena Sf. Ier. Andrei Criteanul, ale Sf. M. Mc. Pantelimon, Epistet şi Astion de la Halmiris, Zotic, Atal, Camasie, şi Filip de la Niculiţel, Sf. Mc. Rufim şi ale Sf. Cuv. Simeon Stâlpnicul, Auxentie, Stelian.

DATE DE CONTACT MĂNĂSTIRE:
Str. Arhiepiscopiei, nr. 23, Constanţa

Cod poştal: 900732

email: eclesiarhie@catedralatomisului.ro:

Site: www.catedralatomisului.ro