Cuvantul Ierarhului

Sfântul Teodor Tiron este o pildă vie şi lucrătoare

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi,

Am poposit la ceas de noapte la hramul acestei biserici, Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron. Se cuvine, aşadar, să ne aducem aminte de felul cum a trăi şi și-a sfârşit viaţa. În vremea Sfântului Teodor erau împăraţi Maximian şi Diocleţian, iar creştinii erau asupriţi, prigoniţi şi omorâţi. De aceea, unii dintre ei fugeau în munţi, alţii ascundeau faptul că sunt creştini, alţii veneau și mărturiseau pe faţă că sunt creştini.

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi,

Am poposit la ceas de noapte la hramul acestei biserici, Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron. Se cuvine, aşadar, să ne aducem aminte de felul cum a trăi şi și-a sfârşit viaţa. În vremea Sfântului Teodor erau împăraţi Maximian şi Diocleţian, iar creştinii erau asupriţi, prigoniţi şi omorâţi. De aceea, unii dintre ei fugeau în munţi, alţii ascundeau faptul că sunt creştini, alţii veneau și mărturiseau pe faţă că sunt creştini.

Sfântul Teodor, care era soldat în armata romană,s- a gândit: „Oare este vremea să mărturisesc sau nu?” Şi a venit poruncă să meargă armata împărătească, în frunte cu generalul Vringa, într-un loc unde au fost chemaţi. Între aceşti soldaţi se afla şi Teodor, unul dintre soldaţii fruntaşi care era pus peste o legiune de soldaţi. Şi, iată, venind într-un ținut din Asia unde era mare spaimă din cauza unui balaur ce locuia lângă o pădure și aducea înfricoşare tuturor locuitorilor de acolo, Teodor a gândit: „Doamne, dacă este voia Ta ca acum să Te mărturisesc sau acum să ţin ascunsă în inima mea credinţa pe care o am, iată, voi trece pe acolo!” A venit cu calul său şi s-a oprit lângă acea pădure şi a adormit. A venit aici o femeie cu numele Evsevia, l-a găsit dormind şi îndată l-a deşteptat zicându-i: „Tinere, pleacă de aici pentru că se va arăta curând balaurul şi te va ucide, cum a ucis atâţia oameni, căci şi eu am avut pământ aici şi l-am abandonat de frica acestui balaur, cum au făcut mulţi din locuitorii care aveau pământ aici”. Teodor a zis: „Nu te teme! Dacă ajută Dumnezeu, îţi vei lua moşia înapoi!” Şi-atunci, Teodor s-a rugat lui Dumnezeu. S-a dus și a auzit şuieratul balaurului, a pregătit suliţa sa, aşa cum este înfăţişat el în unele icoane, și îndată s-a rugat lui Dumnezeu cu rugăciune fierbinte: „Doamne Iisuse Hristoase arătă-mi mie un semn, dacă pot să Te mărturisesc pe Tine. Când a ieşit balaurul, a aruncat suliţa, l-a lovit în cap, s-a zvârcolit balaurul şi în cele din urmă a murit. Toţi locuitorii care fugiseră din ţinutul acela s-au întors şi Sfântul Teodor a înţeles că acesta este un semn să-L mărturisească pe faţă pe Hristos şi nu să se roage numai în ascuns.

Sfântul Teodor a mers mai departe la oaste şi toţi ostaşii erau duşi de generalul Vringa să jertfească idolilor. Teodor a şezut în cortul său şi nu a vrut să iasă să aducă jertfă. De aceea, l-a chemat generalul şi l-a întrebat: „Ce este Teodore că nu vrei să intri la rând cu ceilalţi soldaţi să aduci jertfă împăratului și zeilor noştri?” Împăratul era socotit un semizeu şi statuii lui i se aduceau tămâieri şi jertfe. Iată că Teodor a refuzat şi a spus: „Nu voi aduce jertfă decât Dumnezeului meu Care este viu şi adevărat!” De aceea l-a ameninţat generalul şi i-a spus: „Vei avea de suferit pentru că eu trebuie să dau răspuns poruncii împărăteşti!” Au venit acolo ighemoni şi l-au luat pe Teodor şi l-au dus ca să fie judecat. Teodor a acceptat să fie judecat şi a spus: „Nu voi primi să mă închin celor care nu au suflet şi nu au viaţă!” Atunci el a fost bătut şi, în cele din urmă, a fost dus în temniţă. A fost scos din temniţă şi iarăşi a fost chinuit în felurite chipuri: l-au spânzurat şi i-au strujit carnea cu unghii de fier de i-au rămas numai oasele, dar Dumnezeu l-a vindecat. Apoi a fost dus din nou în temniţă unde străjerii au auzit cântări şi, crezând că au intrat soldaţii pe care îi conducea Teodor, au venit să vadă ce este. Intrând străjerii, nu au văzut pe nimeni. Teodor s-a rugat în temniţă cu rugăciune fierbinte şi îngerii au venit şi se rugau împreună cu el. De afară străjerii vedeau oameni îmbrăcaţi în haine albe care cântau cântări atât de plăcute, încât şi cei dinăuntru temniţei, care păzeau, s-au dus la uşi să vadă de unde vine această cântare. Au văzut că totul este ferecat şi atunci s-au minunat şi s-au înfricoşat. În cele din urmă a fost luat Teodor şi dus înaintea împăratului. Împăratul, punându-l să împlinească porunca sa, şi Teodor refuzând, i-a dat această condamnare la moarte ca să fie ars. S-au adunat lemne şi Teodor a spus: „Nu mă legaţi! Aprindeţi focul şi voi intra eu în mijlocul focului. A sărit în mijlocul focului, s-a rugat fierbinte şi focul s-a făcut ca o rază de lumină, l-a protejat şi, în rugăciunea sa, I-a cerut lui Dumnezeu: „Doamne, ajută-mă să pot să ajut şi eu pe alţii! Să se folosească de rugăciunea pe care o aduc Ţie și cei bolnavi, cei cuprinşi de duhuri necurate, cei plini de necazuri şi cei slabi în credinţă!” Aşa rugându-se Teodor şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Astfel s-a sfârşit mucenicul, nu ruşinat în mucenicie pentru că în mucenicie el a răbdat până la capăt, dar Dumnezeu l-a păzit viu, ca să se arate că rugăciunea este focul cel mistuitor, mai mistuitor decât focul cel material. Rugăciunea este focul care mistuie păcatele şi care, cu adevărat, aduce mila și ajutorul lui Dumnezeu asupra celui ce se roagă.

În vremea împăratului Iulian Apostatul (nepot al Sfântului şi marelui Constantin), creştinii erau ameninţaţi cu pângărirea celor jertfite idolilor. Sfântul Teodor plecase la Domnul de mai multe zeci de ani. A ieşit poruncă tainică de la împăratul Iulian Apostatul ca toţi creştinii să fie spurcaţi cu cele jertfite idolilor. Zicea împăratul Iulian: „Dacă vom aduce acest sânge în vremea când ei postesc, îi vom aduce la noi pentru că este sânge jertfit zeilor şi zeii vor aduce pe creştini iarăşi la noi!” Acum nu mai erau atât de mulţi păgâni pentru că sub Sfântul Împărat Constantin se creştinase mulţime de popor. Dar Iulian Apostatul, care a fost creştin şi s-a lepădat de credinţă, a pornit prigoană împotriva creştinilor, în timp ce Sfântul Teodor a făcut ca mulţi dintre soldați să-şi mărturisească credinţa și să nu se mai ascundă. Acum era oastea lui Hristos, creştinii erau la rând să-şi mărturisească credinţa şi, ca să nu se spurce în vremea Postului celui Mare, Sfântul Teodor s-a arătat patriarhului Constantinopolului şi i-a zis: „Iată, împăratul cel ce prigoneşte pe creştini, a hotărât acum să-i şi pângărească. Opreşte poporul de la pângărirea celor jertfite idolilor şi porunceşte ca o săptămână întreagă şi mai mult dacă va fi nevoie, să nu cumpere nimic din piaţă, căci şi legumele şi fructele şi toate cele pe care le cumpără creştinii vor fi stropite cu sânge idolesc!” Şi-atunci patriarhul i-a spus în vedenie Sfântului care se arătase: „Dar ce voi face? Ce să facă atâţia creştini, ce să mănânce în timpul postului?” Şi Sfântul Teodor le-a spus: „Colivă!” „Dar ce este aceasta?” Şi i-a spus Sfântul Teodor: „Grâu fiert, aceasta dacă vor mânca, cu adevărat vor ţine şi postul, îşi vor păstra şi curăţenia şi nu se vor amesteca cu cele jertfite idolilor!” De atunci coliva este semnul vieţii pentru că cine nu se pângăreşte, nu se amestecă cu obiceiurile cele păgâne este, cu adevărat, cel care caută viaţa, o simte şi o trăieşte în nădejdea vieţii celei viitoare! Iată cum sfinţii nu numai cât sunt pe pământ poartă grijă de semenii lor, ci şi atunci când pleacă de aici, de pe pământ, ne poartă de grijă şi ne ajută în toate momentele de cumpănă ale vieţii noastre. Şi nu este cumpănă atunci când păţeşti un accident, ci cumpăna cea mai mare este atunci când eşti în pericol să-ţi piezi credinţa sau să-ţi schimbi credinţa cea adevărată cu una falsă.

Iubiţi credincioşi,

Pentru noi Sfântul Teodor Tiron este o pildă vie şi lucrătoare nu numai de credinţă, ci şi de mărturisire a credinţei, nu numai de viaţă curată, ci şi de dragoste pentru semeni. De aceea, Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron trebuie să fie pentru noi acel străjer al credinţei noastre, al rugăciunilor noastre, al vieţii noastre. Noi trebuie să-l luăm neîncetat în ajutor când postim și să postim curat. Dacă postim şi ne mâniem sau pizmuim sau jignim sau trecem cu vederea pe cel bolnav, sărac sau închis, atunci, nu slujim lui Dumnezeu, ci slujim idolilor. De aceea, postul nu însemnează numai postul de mâncare, ci postul de toate răutăţile. Şi noi ne pregătim ca peste o săptămână şi ceva să intrăm în Post şi în Sâmbăta întâia a Postului Mare iarăşi ne aducem aminte de Sfântul Teodor pe care noi îl prăznuim astăzi, pe 17 februarie. De aceea, să-l luăm însoţitor în vremea de acum şi în vremea Postului pe Sfântul Teodor, să ne fie povăţuitor şi învăţător cum să trăim, cum să ne rugăm, cum să ne mărturisim credinţa, cum să privim spre cer ca spre patria cea adevărată, cum să privim semenii noştri ca pe cei pe care Dumnezeu îi iubeşte şi îi doreşte în inima noastră, a fiecăruia. De aceea, dragostea de semeni trebuie să fie întotdeauna unită cu dragostea de Dumnezeu sau dragostea de Dumnezeu unită cu dragostea de semeni. O dragoste unilaterală, numai către Dumnezeu, nu este o dragoste adevărată. Nici nu ajunge dragostea noastră la Dumnezeu dacă nu trece prin semenii noştri.

De aceea, să-l rugăm pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron, care, iată, străjuieşte viaţa noastră, să rămânem cu credinţa vie, curată şi mărturisitoare, să-l rugăm pe Sfântul Teodor să ne fie neîncetat aproape de sufletele noastre, de rugăciunile noastre, de viaţa noastră ca, prin mijlocirea sa şi ajutorul său şi noi să-L mărturisim pe Dumnezeu curat: pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt în viaţa aceasta și din viața aceasta să continuăm să-L lăudăm şi să-L mărturisim şi în viaţa cea viitoare! Amin!

† TEODOSIE
Arhiepiscopul Tomisului

Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie și Sfântul Teodor Tiron”, Constanţa, 17 februarie 2012

PREDICĂ LA SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI MARELUI MUCENIC TEODOR TIRON