Cuvantul Ierarhului

Predica la Duminica a 4-a dupa Pasti

Iubiţi credincioşi, în fiecare sfântă duminică după Învierea Domnului ni se istoriseşte câte o minune în Sfânta Evanghelie ca şi noi să fim părtaşi la acele minuni ca Dumnezeu să ne cheme şi să ne ajute şi pe noi, căci de aceea a pătimit,a murit şi a Înviat Hristos, să ne aducă nouă viaţă veşnică, şi viaţa cea veşnică începe aici, pe Pământ. Astăzi, Sfânta Evanghelie ne istoriseşte despre vindecarea unui slăbănog la scăldătoarea din Vitezda. Nu se spune despre nici un bolnav de câtă vreme i-a venit boala. Despre un tânăr s-a spus că din copilărie, dar despre alţii nu se spune de când pătimesc...

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfâtului Duh. Amin!

„ Iată, te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai greşeşti, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău!”

 

Iubiţi credincioşi, în fiecare sfântă duminică după Învierea Domnului ni se istoriseşte câte o minune în Sfânta Evanghelie ca şi noi să fim părtaşi la acele minuni ca Dumnezeu să ne cheme şi să ne ajute şi pe noi, căci de aceea a pătimit,a murit şi a Înviat Hristos, să ne aducă nouă viaţă veşnică, şi viaţa cea veşnică începe aici, pe Pământ. Astăzi, Sfânta Evanghelie ne istoriseşte despre vindecarea unui slăbănog la scăldătoarea din Vitezda. Nu se spune despre nici un bolnav de câtă vreme i-a venit boala. Despre un tânăr s-a spus că din copilărie, dar despre alţii nu se spune de când pătimesc, dar numai despre acest slăbănog s-a arătat că de 38 de ani aşteaptă la scăldătoarea Vitezda să aşteaptă primul când se tulbură apa la coborârea îngerului din cer şi să se vindece. El umblase la mulţi doctori, însă nimeni nu a putut să-l vindece. Boala lui era o slăbiciune mare iar el şedea în pat; şezând în pat, cine să-l vindece? Când omul stă în pat muşchii se atrofiază. După o săptămână de şezut în pat, cu greu mai poate coborâ. Coboară tremurând şi începe să meargă precum pruncul când se obişnuieşte să meargă. Iată, astăzi vedem că într-o clipă, când Mântuitorul i-a zis bolnavului, întrebându-l mai întâi dacă voieşte să se facă sănătos, iar acesta a răspuns: „ Voiesc, dar nu am om să mă arunce în scăldătoare. Se pare că el se mai târa, căci spune: „ Până ajung eu, altul se aruncă înaintea mea.” Iată, Mântuitorul îi spune dintr-o dată: „ Ia-ţi patul tău şi umblă!” Şi-a luat patul şi nu numai că nu mai era în neputinţa de a merge, dar putea să şi ridice greutăţi. Patul nu era atât de uşor. Umbla cu patul şi l-au văzut iudeii şi l-au certat: „ De ce ţi-ai luat patul şi umbli?” Iar el a răspuns: „ Cel ce m-a vindecat mi-a spus aceasta?”  „ Cine te-a vindecat?” au întrebat aceştia. S-a uitat împrejur şi nu l-a mai văzut pe Iisus, şi a răspuns: „ Nu ştiu!” Iudeii s-au mâniat foarte tare şi au început să-i spună celui ce se făcuse sănătos: „ Şase zile sunt în care trebuie să lucreze omul! Aceasta este ziua odihnei! Nu îţi este îngăduit să-ţi iei patul şi să mergi!” Şi făceau din această bucurie pe care o făcuse omul o osândă aspră.
 
Să tălmăcim ce este cu sâmbăta şi ce este cu scăldătoarea! Nu a mai fost nevoie să intre în scăldătoare să se facă bine pentru că în ea tot Fiul lui Dumnezeu chema îngerul să facă sănătos pe orice bolnav. Taina acestei scăldători constă în lacrimi şi în căinţă, unită cu făgăduinţa. Când Adam a greşit observăm că Dumnezeu zice: „ Să-L izgonim din Rai pe omul ce L-am creat ca nu cumva să manânce din pomul vieţii şi să trăiască în veci!” Oare Dumnezeu nu voia să mănânce din pomul vieţii. Ar fi vrut să mănânce din pomul vieţii, dar nu când era cu păcat. Dacă ar fi mâncat din pomul vieţii păcatul ar fi rămas în firea omului şi nu s-ar mai fi vindecat pentru că era bolnav, şi dacă ar fi mâncat ar fi trăit veşnic, dar cu slăbiciuni în firea sa. Tocmai de aceea, păcatul trebuia întâi răscumpărat, apoi iertat, şi după aceea să mănânce omul din pomul vieţii. Pomul vieţii a devenit, după izgonirea lui Adam din Rai, un pom obişnuit. Dumnezeu nu i-a mai dat darul vieţii, dar s-a făcut bucăţi, ca şi alţi pomi din Rai. De aceea, când Lot a fost chemat împreună cu Avraam din ţara părinţilor lor în pământul făgăduinţei, s-au aşezat amândoi în jurul stejarului Mamvri şi locuiau acolo. Dar au început să se certe slujitorii lui Avraam cu cei ai lui Lot şi a zis Avraam: „ Nu se cade să ne certăm între noi. Noi ne împăcam, dar se ceartă slujitorii noştri. De aceea, ca să nu fie cearta de la ei până la noi, mai bine este să ne despărţim. Iată, pământul întreg este înaintea noastră! Ce vei alege tu, va fi al tău, iar eu voi lua ce-mi vei lăsa mie.” Privind Lot în depărtare, a văzut nişte livezi şi câmpuri verzi şi a cerut voie să meargă în părţile acelea. Şi a mers Lot înţinuturile Sodomei şi s-a aşezat acolo, dar locuitorii de acolo erau oameni păcătoşi. Păcătuiau împotriva firii iar Dumnezeu a hotărât să trimită pedeapsă asupra lor. Este păcatul cel mai urât de Dumnezeu, pentru că ne-a lăsat firea noastră aşa cum a socotit El în înţelepciunea Sa, şi a lăsat de la început bărbat şi femeie. Dacă unii vor să fie singuri, pot să fie singuri, dar să nu se însoţească bărbaţii cu bărbaţii şi femeile cu femeile, ci numai bărbatul cu femeia. Şi iată, aici era acest păcat, cum spune şi Sfântul Apostul Pavel. A venit îngerul Domnului la Lot şi i-a poruncit să iasă din pământul acela căci cetatea va fi nimicită cu foc şi cu pucioasă dar să nu se uite înapoi, căci cine se va uita înapoi va fi pedepsit aspru. Şi plecând Lot cu soţia şi cu fiicele lui unde i-a chemat Domnul, femeia lui Lot nu s-a putut abţine, şi s-a uitat înapoi către cetate, prefăcându-se în stâncă de piatră. Şi iată că Lot, rămânând fără femeia sa, a fost ispitit şi a căzut în păcat cu fiicele sale. După ce a căzut o singură dată, mustrarea cugetului  i-a fost atât de aspră; era păcatul incestului. Şi a zis Lot: „ Doamne, am greşit înaintea Ta! Nu mă poţi ierta niciodată, şi vreau să mă încredinţez, măcar de sunt osândit pe veci! Voi plânge şi mă voi ruga ţie, măcar să ştiu de sunt osândit pe veci sau mai pot afla milă înaintea ta.” Şi după ce a plâns şi s-a rugat mai multe zile, Lot a primit răspunsul Domnului: „ Orice păcat înaintea mea poate fi iertat, mai ales când omului îi pare rău şi se opreşte! Păcatul tău este foarte greu şi, pentru a fi iertat mergi şi adună, din locul pe care Ţi-l voi arăta eu , toate vreascurile şi pune-le la un loc, apoi să cari apă, căci este loc uscat, 40 de zile la rând, şi să plângi acolo unde vei pune vreascurile! Cu apă şi cu lacrimi să uzi vreascurile acelea! Dacă după 40 de zile vei vedea mugur la acele vreascuri, atunci vei ştii că începe să răsară şi iertarea ta!” Lot a făcut aşa, şi atât plângea, căci părerea de rău era atât de adâncă, şi lacrimile îi curgeau şi când se ducea să ia apă, şi când se întorcea cu apa, plângea când turna apa la acele vreascuri, şi privea mereu să vadă dacă nu cumva răsărea ceva. După 30 de zile i s-a părut că încep să se înverzească acele ramuri uscate, iar în cea de-a patruzecea zi au început să apara mugurii. Acum, Lot aducea lacrimi şi de căinţă, dar si de mulţumire lui Dumnezeu, şi spunea: „ M-ai scos, Doamne, din deznădejde, căci pentru păcatul meu ai pierdut cele 2 cetăţi, dar pe mine m-ai chemat la iertare! De aceea, nu voi înceta plânsul meu, pentru că ţi-ai arătat milostivirea şi dragostea faţă de mine!” Şi a continuat să privească cum creşte copacul acela şi să plângă pentru orice vlăstar răsărea. Copacul acela a fost tăiat de lucrătorii templului lui Solomon, împreună cu cedrii din Liban. Dacă toate lemnele se potriveau, acesta nu se potrivea nicicum. Avea noduri, căci era alcătuit din mai multe vreascuri, dar oricum îl ciopleau, tot nu se potrivea, şi atunci l-au aruncat în scăldătoarea oilor. Aici veneau cei ce spălau şi curătau oile. Unul din cei ce a venit aici, după ce a scăldat oile,privea de pe mal şi a văzut că în acea scăldătoare coboară un înger. El era bolnav, iar după ce a văzut aceasta, a intrat în apă şi s-a simţit plin de putere. A spus tuturor ce s-a petrecut şi de atunci nu au mai scăldat oile, şi spunând el cum s-a petrecut, s-a adunat mulţime de bolnavi, dar nu ştiau când vine îngerul să tulbure apa şi, de aceea, în jurul scăldătorii stăteau mulţi bolnavi. Acest lemn care a fost crescut cu osteneală, era din pomul vieţii, era din lacrimile lui Lot, acesta dădea vindecarea, dar o dădea numai când voia Dumnezeu, când Dumnezeu trimitea pe îngerul Său ca să aducă darul Său în această scăldătoare. Acest lemn nu a rămas pe veci în scăldătoare, ci a fost luat şi s-a făcut din el crucea Domnului. În Miercurea Mare, când s-a sfătuit Sinedriul şi bătrânii poporului cum să-L pedepsească pe Iisus, dacă-L vor prinde, după ce Iuda L-a vândut, au hotărât să-L pedepsească ca pe tâlhari, căci moartea este şi dureroasă şi ruşinoasă, deci prin răstignire pe cruce, şi luând lemnul din Scăldătoarea Oilor care era din Pomul Vieţii şi din lacrimile căinţei, au făcut cruce şi L-au răstignit pe acea cruce. Iată, acest om ce a fost bolnav 38 de ani, iar El l-a vindecat, era batjocorit de iudei căci a fost vindecat sâmbăta. Acest om nu avea boală de cap, nici de stomac, dar era slăbănog. Mântuitorul îl întâlneşte în Templu şi îi spune: „ Te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai greşeşti!” Era bolnav căci fusese păcătos. Păcatul aduce slăbirea trupului şi întunecarea sufletului. Unii oameni, spun Sfinţii Părinţi, primesc această boală, mai ales atunci când sunt necinstiţi în familiile lor. Uneori o primesc ca pedeapsă, alteori o primesc ca jertfă pentru a se căi înaintea lui Dumnezeu. Acest om păcătos păcătuise, iar acum se căia; voia să fie sănătos. Nu putea fi iertat decât de cel ce putea ierta păcatele. Mântuitorul nu a făcut altceva, decât i-a iertat păcatele şi le-a răscumpărat, luându-le asupra jertfei Sale. Aşadar, crucea devine pomul vieţii. Dacă primii oameni ar  fi gustat din pomul vieţii, ar fi rămas cu o răutate fără de moarte, dar Pomul vieţii este Cel din care gustăm este cel care a creat pe Adam, Cel care ne-a dat chipul Său, şi gustând din Fiul lui Dumnezeu noi căpătam viaţă. Amin!