Cuvantul Ierarhului

PREDICĂ LA SĂRBĂTOAREA SFINTEI FILOFTEEA

sfanta-filofteiaSărbătoarea de astăzi ne cheamă la o înțelepciune adevărată pe care trebuie să o luăm de la o copilă care, întocmai, ca o porumbiță și-a înnoit sufletul cu haina sfințeniei, vrând să se sălășluiască lângă Împăratul cel ceresc. Cu adevărat, viața fiecăruia dintre noi este un dar de la Dumnezeu.. Acest dar, unii îl prețuim mai mult, alții mai puțin și alții deloc. Ce înseamnă a prețui viața? A aduce lumina celui ce ți s-a dat viața asupra ta, neîncetat. Noi luăm de la Sfânta Filoteea o pildă deosebită. Născută de la o mamă credincioasă și un tată  necredincios,Dumnezeu a îngăduit ca mama sa, din fragedă  pruncie, să îi dea fiicei sale ce-a a vut ea mai frumos și mai de preț pentru sufletul acestei copile. Cu adevărat, mama i-a dat Filoteei cuvintele dumnezeiești.

sfanta-filofteiaÎn numele Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Amin!

„Bucură-te Sfânta Mucenița Filofteea care la ceruri te-ai sălășluit!”

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi,

Sărbătoarea de astăzi ne cheamă la o înțelepciune adevărată pe care trebuie să o luăm de la o copilă care, întocmai, ca o porumbiță și-a înnoit sufletul cu haina sfințeniei, vrând să se sălășluiască lângă Împăratul cel ceresc. Cu adevărat, viața fiecăruia dintre noi este un dar de la Dumnezeu.. Acest dar, unii îl prețuim mai mult, alții mai puțin și alții deloc. Ce înseamnă a prețui viața? A aduce lumina celui ce ți s-a dat viața asupra ta, neîncetat. Noi luăm de la Sfânta Filoteea o pildă deosebită. Născută de la o mamă credincioasă și un tată necredincios,Dumnezeu a îngăduit ca mama sa, din fragedă pruncie, să îi dea fiicei sale ce-a a vut ea mai frumos și mai de preț pentru sufletul acestei copile. Cu adevărat, mama i-a dat Filoteei cuvintele dumnezeiești. I-a tălmăcit de când a început să priceapă cu mintea și a învățat-o rugăciuni de când a început să vorbească. A sădit în sufletul ei curat și plăpând, comoara cea bogată a cuvintelor dumnezeiești. Mama era bolnăvicioasă. Vroia ca fiica ei să împlinească tot ceea ce ea nu a împlinit. Nu credea că o va lăsa atât de curând fără ea. Iată, la vârstă fragedă, mama a murit și copila a rămas cu tatăl său, un om aspru, un om iute, un om care s-a recăsătorit și nu și-a iubit copila așa cum ar fi trebuit să o iubească și își iubea mai mult soția cea de-a doua pe care a luat-o. De aceea, iată, după ce a rămas orfană, Filoteea a rămas cu zestrea de la mama sa. Îi plăcea să meargă la biserică. Mergea cu mama sa la biserică și mergând la biserică, cu adevărat, asculta cu luare aminte cuvintele Sfintei Evanghelii. Ea înțeles de pruncă ce înseamnă milostenia. A înțeles ce înseamnă bunătatea. A înțeles cât de bine este să te rogi și să îți arvunești bucurie cerească. Copilă, fiind, ea trăia cu mintea la cer. Ea nu se juca precum ceilalți copii. Era deprinsă cu rugăciuni și cu bucuriile sufletului. Acestea erau pentru ea cele mai alese daruri pe care nu vroia să le piardă și cuvântul Sfintei Evanghelii voia să rodească în sufletul ei bogat. Întreba pe părintele de la biserică să îi tălmăcească toate cuvintele pe care le auzea din Sfânta Evanghelie. Părintele bun și milostiv cu ea îi tălmăce a cu bucurie tot ce ea întreba. Avea curiozități ca oamenii cei mari și vârstnci și cu adevărat, punea în inima sa toate acele cuvintele cele înțelepte. De aceea, văzând că nu mai are mamă, nu mai are milă, ea și-a îndreptat mintea și inima, dar și faptele către Maica Domnului de care îi vorbise mama sa, atât de frumos și simțea că Maica Domnului este adevărata ei mamă. Cu adevărat, mama vitregă o asuprea, o certa, o lovea și adesori, o pedepsea. Nu putea să o iubească pentru că era străină și era și firea ei răutăcioasă. Copila nu se întrista. Copila avea bucuria Maicii Domnului și își aducea aminte de mama sa cea bună câte a învățat-o și cum a povățuit-o și avea în mintea ei două mame: pe mama ei care plecase și pe Maica Domnului. De aceea, iată, având destule în casa sa și înțelegînd ce însemnează milostenia, adeseori lua din casă, fără să știe părinții săi, bucate și le ducea copiilor săraci. Tatăl său avea o țarină mai departe. Pleca dis-de -dimineata cu lucrători la țarina sa și copila Filoteea era trimisă de soția de-a doua și de maica vitregă a ei să îi ducă mâncare tatălui său și celor ce erau acolo. Ea însăși era așteptată de săraci cărora le împărțea și din hrana sa zilnică și începuse să înjumătățească și hrana pe care i-o aducea tatălui său. Hainele frumoase pe care le avea și pe acestea le împărțea cu săracii pentru că ea postea, ea se ruga, mânca foarte puțin fără să știe părinții ei că ea postește. Ea își pregătea sufletul să îi placă lui Dumnezeu. Învățase de la părintele duhovnicesc ce mare folos are postul, dar și milostenia și rugăciunea. Ea trăia cu mintea la cer, necontenit. Tatăl său, mereu, se certa cu mama sa vitregă, spunându-i: „Femeie, eu te-am luat să mă ajuți să îmi faci mâncare și văd că ești zgârcită că nu îmi trimiți hrană câtă trebuiește. Abia mănânc și eu puțin ce îmi aduce fata aceasta a mea, dar niciodată nu mă satur. Femeia i-a spus: „Eu îți pun hrană mai mult decât ai nevoie, dar nu știu ce face fiica ta, de ce nu ajunge hrana ta la tine!”. A amenințat-o pe copilă nu cumva să împartă hrana cu cineva. Dar copila zicea: „Eu ce primesc, aceea aduc și stătea cu capul în jos”. Așa, cu toate că a certat-o, ea nu a putut să rabde săracii care ieșeau în calea ei să nu le dea și lor hrană pentru că punea mai multă hrană mama sa vitregă pentru tatăl său și ea o înjumătățea și gândea că îi ajunge. Se gândea că și el trebuie să postească. Văzând că nu încetează certurile, a gândit tatăl său: „Cu adevărat copila aceasta mă înșeală și pe mine și pe femeia mea. Face ceva cu hrana ce îmi este trimisă. De aceea, iată, eu voi sta și o voi pândi să văd ce face fiica mea cu hrana cu care pleacă de acasă. Vrăjmașul i-a pus în gând să își pîndească fiica să vadă ce face cu hrana. După ce a plecat de acasă, se adunau de peste tot săracii și ea le împărțea hrana. Apoi, pleca cu jumătate spre tatăl său. Tatăl său a văzut aceasta și s-a mâniat foarte. Atunci, mâniindu-se, a alergat după ea ca să o prindă. Ea a a alergat cât a putut. Apoi, prinzând-o de cosițe, ea s-a smuls și s-a dus mai departe și tatăl său văzând că fuge copila sa de el, având și barda în mână, a aruncat cu barda asupra ei. Copila a căzut, lovită fiind la un picior și a început să îi curgă sânge din picior. Nu s-a mai ridicat. Dimpotrivă, deodată, s-a văzut deasupra ei o lumină mare. Tatăl s-a înspăimântat. Nu știa ce înseamnă aceasta. Atunci, vrând să o ridice, nu se putea apropia de ea. Văzând acea lumină și auzind cântări neobișnuite, s-a dus îndată în cetate să spună arhiepiscopului cetății ceea ce a făcut și ce s-a petrecut și spunea: „Eu nu am omorât-o. Eu doar am atins-o cu barda și puțin sânge i-a curs, dar nu știu ce s-a petrecut că a rămas la pământ. Nu s-a mai ridicat, dar s-a făcut lumină în jurul ei și nu am putut să ajung acolo, lângă ea!”. Atunci episcopul cetății, adunând preoți și diaconi și mulțime de credincioși și monahi, au venit la locul unde murise tânăra Filottea. Venind și apropiindu-se, au văzut și ei lumină împrejurul ei și au auzit cântări îngerești deasupra trupului ei. S-au înspăimântat, au început și ei să se roage și se apropiau cu rugăciuni și cu fiori și cu credință dar și cu uimire.. Ce s-a petrecut acolo, ce este cu această copilă? Apropiindu-se, au văzut că această copilă era luminată cum era luminat un înger care vine din cer. Au vrut să ridice trupul copilei, dar nu au putut, pentru că nici nu puteau să îl miște. Era ca ceva prins de pământ și se minuna și ziceau: „Hai să te ducem în cetatea Târnovo unde te-ai închinat!”. Apoi, au început să spună: „În ce parte, vrei să mergi? Oare vrei să mergi la Constantinopol?”. S-au rugat și au zis: „Tânără copilă care ești aleasă de Dumnezeu să arăți unde vrei să mergi, că pe noi ne-ai copleșit și ne-ai uimit cu sfințenia ta, pentru că a coborât lumină din cer asupra ta. Locuitorii cerului au coborât să îți cânte cântări și să îți aducă ofrandă darurile cerului! ”Au început să pomenească pe rând cetățile de la sud de Dunăre și târgurile mai mici și nicidecum, nu s-a mișcat copila. Au început să pomenească cetățile de la nord de Dunăre. Au început cu Bucureștiu: „Vrei oare să mergi la București?” și nu s-a mișcat. „Vrei, oare, să mergi la Craiova?” și nici atunci nu s-a mișcat. Au pomeit atunci câteva târguri și nici atunci, nu s-a mișcat. A pomenit, zicând: „Oare vrei să mergi la Biserica domnească de la Curtea de Argeș?” și îndată, parcă începea să se ridice trupul său de la pământ. Au pus mâna și au ridicat trupul și era mai ușor decât ar fi fost în mod obișnit. Așa s-a anunțat la Curtea de Argeș că va veni acolo cea aleasă de Dumnezeu. O copilă crescută puțini ani de mama sa bună, milostivă și credincioasă. Apoi, certată, bătută și batjocorită de mama sa vitregă la care s-a făcut părtaș și tatăl său. Nu rana i-a pricinuit moartea, ci Dumnezeu, iubind frumusețea acestei copile a dorit să o ia la el și trupul să-l lase, cu adevărat, ca o ofrandă Țării Românești. Așa a ajuns Sfânta Filoteea la Curtea de Argeș unde a fost primită cu alai mare. Domnitorul Radu Voievod, zis și Radu Negru care a făcut multe biserici și mănăstiri, a primit-o împreună cu Mitropolitul țării și au așezat-o într-o raclă pe care au făcut-o. Iată, Sfânta Filoteea străjuiește până acum Țara Românească și cetatea de la Argeș o păzește. Oamenii de la Argeș sunt oameni credincioși, de parcă Sfânta Filoteea ar fi călătorit și printre ei și le-a dăruit din sfințenia ei, din darurile sale, acelor oameni,.

Iubiți credincioși, Sfânta Filoteea este porumbița cea alaeasă de Dumnezeu. Este podoaba cetății Curtea de Argeș și este cu adevărat, cea care luminează cu faptele ei, cu credința și cu sfințenia ei Țara Românească. Sfânta Filoteea care înseamnă iubitoare de Dumnezeu, a iubit pe Dumnezeu și pe Maica Domnului mai presus decât toate cele din lume. Orice copil este legat, mai întâi de părinții săi. Și ea a fost legată de mama sa. Dar, copii trebuie să înțeleagă că mai presus de părinții lor de pe pământ care îi văd numai când îi privesc, există și părinți în cer care îi văd cu ochiul lor cel atotveghetor în toată vremea și în tot ceasul. Acești părinți sun Dumnezeu și Maica Domnului pe care micuța Filoteea i-a luat apărători și ajutători și cu ei, cu adevărat, și-a continuat copilăria după ce mama sa aplecat la cele veșnice. Părinții trebuie să fie întodeauna călăuzitori buni. Dacă nu avea o mamă atât de bună, rugătoare și dăruitoare de daruri sfinte, de daruri cerești, cu ce ar fi rămas copila Filoteea? Ar fi rămas cu educația tatălui său aspru și necredincios și a mamei sale de a doua, răutăcioasă. De aceea, să luați aminte ce dăruiți copiilor dumneavoastră. Să nu îi îmbuibați numai cu daruri pământești. Să fiți darnici, împărtășindu-le darurile cele cerești. Darurile cerești sunt bunătatea, credința, facerea de bine. Să vadă copii dumneavoastră cum îi ajutați pe cei săraci. Să îi ajutați și dumneavoastră din puținul dumneavoastră pe cei ce nu au deloc, pe copii care nu au deloc. Aceasta ne învață Sfânta Filoteea cum să ne pregătim comoara cea de sus, pentru că, aici, pe pământ, nu este comoară adevărată decât credința pe care o punem în suflet și faptele bune pe care le facem din inima blândă și smerită. Credința și faptele bune, milostenia și toată facerea de bine să ne fie nouă călăuzitoare în viața aceasta. De aceea, să ne rugăm Sfintei Filoteea și să îi zicem: „Sfântă și preacurată fecioară care te rogi necontenit pentru noi, la Bunul Dumnezeu, roagă-te și acum!. Ridică rugăciunile noastre la ceruri, întărește-ne pe noi în credință, în milostenie, în toată fapta cea bună și în sfințenie! Ajută-ne ca atunci, când cunoaștem pe Dumnezeu, să-I urmăm chemarea Sa ca să ajungem și noi cu tine, Sfânta Filoteea, în ceruri, în Împărăția lui Dumnezeu cea veșnică! Amin ”