Cuvantul Ierarhului

PREDICĂ LA DUMINICA A DOUĂZECI ȘI CINCEA DUPĂ RUSALII

 

IPS Teodosie„Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața cea veșnică?”

Această întrebare o pune un tânăr care a venit la Mântuitorul, un învățător de lege. Mântuitorul îi răspunde simplu: „Ce este scris în Lege, cum citești?”. Acela a răspuns: „A iubi pe Dumnezeu este cea mai mare poruncă și a doua: „Să iubești pe aproapele ca pe tine însuți”. La iudei, apropele era mai întâi rudenia și cel mult, cineva din neamul iudeilor care respectă Legea. Omul străin nu putea să fie niciodată aproape. Era socotit dușman, pentru că așa s-a scris în Legea Veche: „Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău...

IPS TeodosieÎn numele Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Amin!

„Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața cea veșnică?”

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi,

Această întrebare o pune un tânăr care a venit la Mântuitorul, un învățător de lege. Mântuitorul îi răspunde simplu: „Ce este scris în Lege, cum citești?”. Acela a răspuns: „A iubi pe Dumnezeu este cea mai mare poruncă și a doua: „Să iubești pe aproapele ca pe tine însuți”. La iudei, apropele era mai întâi rudenia și cel mult, cineva din neamul iudeilor care respectă Legea. Omul străin nu putea să fie niciodată aproape. Era socotit dușman, pentru că așa s-a scris în Legea Veche: „Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău”. De ce s-a scris așa? Popoarele din jurul Israelului eru păgâne. Dacă iudeii ar fi iubit pe cei din popoarele păgâne, ar fi iubit și zeitățile lor. Atunci, ca să îi trezească Dumnezeu cu legea pe care el le-a dat-o, i-a învățat să iubească pe aproapele care este rudenia, prietenul și cel din neamul lui Israel. Cu acest prilej, Mântuitorul arată că porunca aceasta a fost prea îngustă. De aceea, întreabă învățătorul de lege: „ Cine este aproapele meu?”, pentru că L-a văzut pe Iisus că S-a dus în părțile Tirului și ale Sidonului. Acolo s-a întâlnit cu o femeie păgână căreia i-a vindecat fiica. Nu mai înțelegea acest învățător de lege cine e aproapele: Mântuitorul îi răspunde printr-o pildă cunoscută de la Taina Sfântului Maslu: „Cobora din Ierusalim un om și a căzut în mâinile tâlharilor care după ce l-au dezbrăcat și l-au bătut, au plecat și l-au lăsat între viață și moarte” Ar fi murit, dar, iată trecea pe acolo un samarinean călător. At recut pe lângă el , preotul legii vechi și a trecut pe alături. Nu s-a apropiat de el. A trecut levitul. Leviții erau cei ce ajutau în altar, cum sunt paraclisierii la noi. Și acesta a trecut pe alături. A venit un samarinean care era păgân, un om străin și văzându-l i s-a făcut milă. I-a legat rănile, turnând peste ele, untdelemn și vin ca să se tămăduiască. L-a pus pe asinul său și l-a dus la o casă de oaspeți. I-a purtat de grijă și a rămas peste noapte în acea casă și a doua zi a plătit gazda să îl ajute mai departe, dându-i doi dinari, spunându-i: „Eu mă voi întoarce și îți voi plăti ție, tot”. Această pildă arată prin acel om căzut întreaga fire omenească ce a căzut sub povara păcatului. Acel om mergea de la Ierusalim la Ierihon. Ierusalimul este cu mult mai sus decât Ierihonul: Ierihonul este mai jos decât nivelul mării. Prin aceasta, sugera Mântuitorul cum oamenii s-au dus prin păcat în adâncul pământului, din pricină că s-au despărțit de Dumnezeu. Pe calea aceasta, cine o-au întâmpinat pe oamei? Cine sunt tâlharii? Demonii care l-au bătut pe om. Ei ne bat și pe noi și ne lasă apropae morți. Mântuitorul nu ne lasă să murim de tot, pentru că vine El Însuși: El este samarineanul milostiv. El vine și ne leagă rănile, turnând peste ele, untdelemn și vin. Untdelemn arată, pe de o parte, Taina Sfântului Mir, pe de altă parte, Taina Sfântului Maslu, prin care Dumnezeu Se mlostivește de rănile noastre sufletești și trupești și ne iartă păcatele noastre. Vinul reprezintă Sângele Domnului pe care noi îl bem ca băutură spre viață veșnică și ca arvună a moștenirii vieții veșnice. Casa de oaspeți unde l-a dus și asinul pe care a fost pus, este asinul pe care se așează Mântuitorul la intrarea în Ierusalim ca să biruiască păcatele noastre. Casa de oaspeți este bserica și gazda bisericii este preotul. Cei doi dinari pe care i-a dat samarineanul milostiv sunt cele două Testamente: Testamentul vechi și nou (Sfânta Scriptură). Așadar, cu toții avem această posibilitate. Noi nu mai suntem întâmpinați pe cale. Mântuitorul a venit în calea noastră. A pătimit și a murit. Atunci a venit în calea noastră. Ne-a lăsat nouă tuturor să avem cu toții posibiliatatea să intrăm în casa de oaspeți, adică în biserică. Aici ne așteaptă Mântuitorul și aici Se va întoarce la doua venire. Astăzi, Sfânta Evanghelie ne arată pe păstorul cel bun este Însuși Mântuitorul Hristos. Dar și arhiereii continuă slujirea păstorului cel bun.

Astăzi ne aducem aminte cu bucurie de Sfântul Ierarh Nectarie pe care îl cinstim cu mare evlavie, cu mare credință. Sfântul Ierarh Nectarie este născut la anul 1846 a fost un credincios din copilărie. Părinții săi erau credincioși. Mai avea și un frate, avea rudeniile sale, dar erau oameni săraci. A făcut școala primară și gimnazială în ținuturile sale. A vrut să meargă mai departe. Dar, cine să îl ajute? Părinții nu aveau posibilitatea. A mers în Constantinopol și aici a dorit să muncească să poată să adune bani să meargă mai departe. S-a lipit de un negustor care l-a pus să lucreze și lucra la acest negustor. Câștiga bani prea puțini. El era credincios și știa că numai Dumnezeu îi poate îndeplini doririle sale. De aceea, văzând că nicicum nu poate să câștige bani pentru încălțămintea sa, pentru îmbrăcăminte cuvincioasă. Venise aici cu câteva cărți pe care le dobândise în satul său, în orășelul său. Dar, voia și el să aibă cele de trebuință. Știind că Dumnezeu este cel mai bun și Dumnezeu îl poate ajutta, a gândit să îi scrie lui Dumnezeu șă îl ajute. A scris o scrisoare și s-a semnat ca expeditor. S-a dus la un negustor să îi ceară bani pentru un timbru. Acel negustor i-a zis:„ Lasă-mi mie plicul tău, scrisoarea ta și ți-o voi pune eu, că și eu am de trimis scrisori în diferite părți!”. I-a lăsat negustorului acea scrisoare a sa. Era curios ce vrea acest tânăr, cui îi adresează scrisoarea. Văzând cui îi era adresată și nefiind obișnuit cu așa ceva, a gândit să deschidă scrisoarea. Ce cerea tânărul? Cerea bani pentru cărți, încălăminte, și haine. Negustorul i-a dat răspuns și a pus banii trebuincioși într-un plic, pentru că l-a impresionat atât de mult, cum acel tânăr care voia să învețe, să fie cuminte, scrie către Dumnezeu. I-a scris „De la Dumnezeu ai primit acest răspuns și cele trebuincioase”. Și-a cumpărat cele trebincioase. Apoi, negustorul l-a luat lângă el să- l ajute, să împartă marfa tururor celor cărora le era dator să le dea marfă. De aceea, a rămas lângă acest negustor. Pentru că avea cărți de toate felurile, avea și cărțile filozofilor și ale Sfinților Părinți. Tânărul citea și a început să scoată texte să le pună ca niște răvașe, împreună cu marfa luată de la negustor. Mulți citeau toate acestea și veneau și mulțumeau negustorului că i-a luminat. Văzând negustorul că tânărul este atât de înțelept, l-a ajutat și mai departe. A plecat să facă studiile. A făcut liceul și după liceu, a făcut și Facultatea de Teologie la Atena. După ce a absolvit Facultatea de Teologie, era un tânăr bine format. S-a îndreptat către Sfânta Mănăstire să se călugărească După ce s-a călugărit, primind acest nume de Nectarie, el nimndu-se Anastasie din botez, a fost chemat la Alexandria, unde patriarhul Sofronie avea nevoie de oameni înțelepți. Aici a fost pus mai întâi predicator. Predica atât de frumos și se ruga cu multă evlavie și avenit poporul să-i asculte cuvintele cele frumoase. Mult popor se folosea, pentru că înțelegea învățătura și se folosea de rugăciunile sale, pentru că se ruga cu multă credință. A ajuns și arhiereu în 1879. Nu a stat prea mult pentru că diavolul l-a ispitit pe Nectarie cu multe momeli pe care i le-a adus. Îi aducea diavolul în minte: „Ești cel mai înțelept, ești cel mai învățat!”. El, îndată, se lepăda de aceste gânduri. El spunea îndată: „Eu sunt cel mai păcătos, eu sunt slab, eu sunt cel mai neînsemnat!”. Nu a putut să îl doboare cu nicio ispită. Atunci, a ispitit diavolul pe cei din jurul său, chiar pe slujitorii bisericii, ca să stârnească în ei invidia asupra lui Nectarie. Toți slujitorii din Alexandria l-au pârât la patriarhul Sofronie: „Acesta pe care l-a adus de departe, acest Nectarie este dușmanul tău și al nostru, al tuturor. El spune peste tot că îți va lua locul și spune că el ne va stâpâni pe noi în curând!”. Pentru că toți spuneau în același glas, patriarhul i-a crezut și fără să mai cerceteze, mai întâi, l-a trimis de la catedrală, la biserica Sfntul Nicolae să slujească acolo. Tot poporul a dat năvală la Biserica Sf. Nicolae. Sfântul Nectarie a fost batjocorit de tot poporul și înfruntat de patriarh care i-a spus: „Te-am adus aici ca să uneltești împotriva mea? ”. Nectarie nu se dezvinovățea și zicea: „Iertare, iertare, iertare!”. Pentru că poporul a cunoscut adevărul și pe rugătorul lui Dumnezeu de la care se folosea, nu mai venea la catedrala Patriarhiei. Mergeau la Biserica Sfântul Nicolae. Atunci, după o vreme, l-au expulzat de acolo. S-a întors în Grecia și aici a ajuns să fie chemat la o școală teologică. A ajuns la Atena directorul unei școli teologice și îi învăța pe tineri ce însemnează smerenia și învățătura cea dreaptă. Nici aici nu a putut să stea prea mult. A stat patru ani și i-a învățat pe tineri dreapta credință șo smerenia. Aici, pentru că toți tinerii îl ascultau numai pe el și nu-I luau în seamă pe ceilalți, a fost mutat și de aici. A fost prigonit, a fost acuzat că el uneltește asupra celorlalți. Niciodată nu s-a supărat. Doar pe diavol s-a supărat că îi amăgește pe oameni și îi înșeală și oprește izvorul învățăturilor care veneau de la Hristos. A mers și a făut o mănăstire și acolo vroia să se retragă. Între1903 și 1907, a făcut acea mănăstire. A slujit cu lacrimi și cu căință. Mănăstirea nu este departe de Atena: la Eghina. Acolo a zidit mănăstirea și acolo s-a rugat. Era un slujitor smerit, dar care ajuta pe toți oamenii și îi primea pe toți. Toți cei bolnavi care veneau la el, se vindecau. Toți cei care aveau duhuri necurate, se slobozeau. De aceea, fiind la mănăstirea pe care a zidit-o, nu putea să-l mai izgonească nimeni de aici. El nu și-a dorit mărire, nici nu s-a întristat când a plecat de la Alexandria sau din celălate părți, de la seminar. Era un om care iubea pe Dumnezeu și pe semeni ca pe sine însuși, așa cum spune și Sfânta Evanghelie de astăzi. Parcă vedem întrupându-se acea poruncă a Mântuitorului în viața, smerenia, dragostea și jertfa Sfântului Nectarie din Eghina. De aceea, el ne învață și ne îndeamnă să nu-i socotim pe oameni dușmani, fiindcă oamenii sunt prinși în gheara celui viclean. Singurul dușman al nostru este diavolul. Dușmanii cei văzuți sunt prietenii noștri, pentru că ei ne întăresc răbdarea, ei ne încearcă puterea credinței, puterea rugăciunii. Ei ne arată câtă credință avem. Dacă întoarcem cuiva răul cu rău, înseamnă că și noi suntem răi. Pentru că cine face rău, se înrăiește, capătă firea răului. Sfântul Nectarie cu aceste rugăciuni curate, cu această iubire de oameni s-a sfârșit la anul 1920. Oamenii nu încetau să vină la mormântul său. Venind la mormânt, căpătau prin rugăciunile făcute. A fost dezgropat mormântul și a fost găsit trupul Sfântului Nectarie nu numai întreg, ci și izvorând miros de bună mireasmă. Mulți bolnavi se vindecau. De aceea, a fost așezat în raclă și rânduit spre cinstire. În vremurile noastre, este sfântul cel mai iubit de oameni, pentru că a fost păstorul cel bun. A continuat să fie păstorul cel bun pentru toți oamenii care-l caută. El a fost un ierarh care a îndemnat pe oameni, indiferent din ce popor erau să își țină credința și să își iubească țara și neamul.

Noi, astăzi, să simțim că darul lui Dumnezeu a venit cu bogăție asupra noastră. Această bogăție este darul lui Dumnezeu, exprimată prin sfinții săi, care sunt frații noștri mai mari și prietenii lui Dumnezeu. Și noi să legăm această prietenie cu sfinții lui Dumnezeu. Să-i avem întodeauna ajutători și rugători, ca cei care, niciodată, nu obosesc din rugăciunea lor cea din cer. Dimpotrivă, și lui Dumnezeu se roagă și din milostivirea lui Dumnezeu ne trimit și nouă pe pământ raze de lumină și binefaceri și vindecări și ajutărări.

De aceea, să ne rugăm Sfântului Nectarie și să-i zicem: „Sfinte a lui Dumnezeu și robule a lui Hristos și frate și rugător al nostru, care ești milostiv și primești rugăciunile noastre, întărește-ne pe noi în în dragoste, sfințenie, în nădejde și, ajutându-ne în împlinirea cererilor cele de folos spre iertarea păcatelor și spre mântuire! Amin!”