Cuvantul Ierarhului

PREDICĂ LA SFÂNTA CUVIOASĂ PARASCHEVA

Sf.-ParaschevaIată, Sfânta Parascheva este cu adevărat persoana pe care Dumnezeu şi-a ales-o vas al Său. Era născută din părinţi credincioşi şi înstăriţi şi mai avea un frate, Eftimie. Parascheva din pruncie a înţeles că nimic nu este mai de preţ decât să asculte cuvântul lui Dumnezeu şi să-l împlinească. Mergea la biserică cu mama sa şi cuvintele Sfintei Evanghelii îi rămâneau întipărite în suflet şi în inimă. Se gândea mereu cum să le împlinească. Un cuvânt nu l-a înţeles întocmai, şi a întrebat pe duhovnicul său ce însemnează ca cineva să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să urmeze lui Hristos? Şi duhovnicul i-a spus:...

Sf.-ParaschevaÎn numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin!


Iată, Sfânta Parascheva este cu adevărat persoana pe care Dumnezeu şi-a ales-o vas al Său. Era născută din părinţi credincioşi şi înstăriţi şi mai avea un frate, Eftimie. Parascheva din pruncie a înţeles că nimic nu este mai de preţ decât să asculte cuvântul lui Dumnezeu şi să-l împlinească. Mergea la biserică cu mama sa şi cuvintele Sfintei Evanghelii îi rămâneau întipărite în suflet şi în inimă. Se gândea mereu cum să le împlinească. Un cuvânt nu l-a înţeles întocmai, şi a întrebat pe duhovnicul său ce însemnează ca cineva să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să urmeze lui Hristos? Şi duhovnicul i-a spus: ,, Nu pot înţelege toţi oamenii cuvântul acesta, de aceea îl urmează doar puţini. Cei ce înţeleg acest cuvânt lasă lumea, fug din ea, se duc în pustiu să audă numai glasul lui Dumnezeu şi chemarea Lui şi să-I slujească cu sufletul, cu inima, cu postirea, cu rugăciunea, cu lacrimile şi cu toată viaţa.” Parascheva a pus la inimă această tălmăcire a duhovnicului său şi se gândea cum să împlinească această dorire. Şi iată, ea a rămas orfană, foarte de tânără, de părinţii săi. Sigur, i-a condus la locul de odihnă cu poticnă, dar a gândit că este chemată de părinţi mai buni şi mai aleşi, de părinţii părinţilor săi. De aceea, sfătuindu-se cu fratele său, au dat averea săracilor şi au plecat fiecare întru ale sale. Parascheva a plecat din satul ei la Constantinopol. Acolo a cerut povaţă la părinţii cei duhovniceşti, apoi s-a dus să se închine la locurile cele sfinte. A stat întâi să se formeze aproape de Constantinopol 5 ani şi a învăţat rugăciunea şi rânduiala călugărească. Ducându-se la Ierusalim, la locurile sfinte, a plâns pe locurile unde Mântuitorul şi-a dus crucea Sa, s-a închinat la Sfântul Mormânt şi apoi s-a dus pe urmele Sfântului Ioan Botezătorul şi ale Mariei Egipteanca în pustia Iordanului. Rugăciunea sa era continuă. Lacrimile sale curgeau necontenit iar bucuria sufletului său nu era tulburată de nimic. Acolo, în pustiu, din când în când îşi culegea buruieni şi mânca numai cât să trăiască; nici când avea din belşug nu mânca decât puţin şi nu dormea aproape deloc, ci aţipea în rugăciune. Aşa petrecea ea, şi zicea că îşi plânge păcatele, pe care, de fapt, le avea foarte puţine sau chiar aproape deloc. Ea se ruga pentru părinţii săi, pentru rudeniile sale, pentru credincioşii din satul său, şi pentru credincioşii din toată lumea. Ea postea continuu; postea şi când îi trăiau părinţii, dar mânca în fiecare zi câte puţin, iar după ce părinţii au murit a rămas numai în postire. Atât de aspru a postit, asemănându-se cu Sfântul Ioan Botezătorul, şi pentru că se ruga şi plângea şi chema în ajutor crucea Domnului. După ce s-a făcut cunoscută i s-a spus Sfânta Vineri, pentru că vinerea este zi mare pentru noi creştinii, ziua în care istoria omenirii capătă un nou început, căci prin înfigerea Crucii Domnului pe dealul Golgota începe răscumpărarea păcatelor noastre şi împărăţia cea nouă a iertării şi a mântuirii noastre. De aceea, iată, Sfânta Parascheva, cu doi ani înainte de sfârşitul său stătea în pustie şi era atât de tihnită. Nu simţea lipsa hranei. A avut ispite; diavolii în diferite feluri i se înfăţişau, fie ca bărbaţi, fie că îi aduceau înainte carne şi diferite sunete de muzică, dar ea îşi astupa urechile şi închidea ochii şi se ruga să audă în inima sa numai glasul lui Dumnezeu. Diavolii au părăsit-o; s-au înspăimântat de sfinţenia ei. A rămas liniştită în ultimul timp şi îi mulţumea lui Dumnezeu că i-a dat atâta pace în suflet. De aceea, când a auzit glasul printr-un înger trimis de Dumnezeu: ,, Înoarce-te în pământul tău, să dai trupul pământului tău şi sufletul să se îndrepte către cer!” S-a bucurat că pleacă din viaţa aceasta că o mistuia dorul după Dumnezeu pe care Îl simţea în gândul şi în sufletul său, dar vroia să-L şi vadă aievea. Dar s-a întristat, căci pustia Iordanului, atât de necercetată şi atât de liniştită îi aducea o pace în suflet. Ea a poposit la Constantinopol, în satul ei, şi aici a mai trăit doi ani în lacrimi şi în rugăciuni şi în privegheri. S-a sfârşit şi i-a fost îngropat trupul pe malul unui lac iar după o vreme a murit un pescar şi au săpat groapă şi au dat de trupul Sfintei Parascheva, cei ce au săpat, dar nu au luat în seamă. Au pus trupul pescarului acolo, şi a început să miroasă greu după ce a început să putrezească, iar Sfânta Parascheva s-a arătat unuia din cei ce au săpat, şi i-a zis: ,, De ce ai pus trupul atât de stricat lângă trupul meu?” Apoi s-a arătat şi episcopului cetăţii, îmbrăcată în haină împărătească, şi i-a spus: ,, Iată, eu am trupul nu departe de locul acesta!” şi în vedenie i-a arătat chiar trupul său, şi i-a spus: ,, Scoate trupul meu de acolo!” Aşa s-a arătat mai multora. I-a fost scos trupul şi mirosea a mir, şi era plin de strălucire, şi în clipa aceea au înţeles toţi că ea este sfânta lui Dumnezeu. Pentru că a văzut-o episcopul împărăteasă, cu adevărat era împărăteasă peste păcat; ea era cea care se asemănase cu îngerii. În sufletul ei s-a suit la cer, îngerii se minunau de frumuseţea sufletului său. Se minunau că vedeau sufletul său împodobit cu lumină şi cu daruri ale sfinţeniei care le întreceau pe ale lor. De aceea, Sfânta Parascheva este cea mai cinstită dintre sfinţii din ţara noastră, pentru că este cu adevărat cea care a devenit o maică a rugăciunii. Ea avea între 26 şi 28 de ani când s-a sfârşit, pentru că de la 14 ani a părăsit satul său şi a plecat să-L caute pe Dumnezeu în liniştea pustiei şi în mireasma rugăciunii. Şi Sfânta Parascheva, cu adevărat, de când a fost adusă la Iaşi, pentru toţi românii a avut întotdeauna raze de dragoste, de mângâiere şi de vindecare. Minunile Sfintei Parascheva sunt fără putinţă de a fi tălmăcite şi a se spune unu câte una. O femeie s-a dus la Sfânta Parascheva; avea cancer. Doctorii nu-i dădeau nici o şansă. S-a dus şi s-a rugat şi a zis: ,, Sfântă Parascheva, tu ai avut trupul curat pentru că ai postit. Învaţă-mă ce să fac! Eu mă voi ruga adânc, iar de este voia lui Dumnezeu şi dragostea ta să mijloceşti la El să mă vindec că sunt putredă pe dinăuntru. Iată, eu îţi fac acatistul în fiecare zi, şi vreau să postesc şi eu cum ai postit în fiecare zi, şi mă voi întoarce acasă că ştiu că mi-ai auzit şi rugăciunea şi mi-ai simţit şi durerea.” Şi s-a dus acasă femeia gândind că sfânta este bună şi aleasă de Dumenezeu ca Maică a rugăciunii, sigur o va fi ascultat. A început acatistul, a început postirea şi în fiecare zi se uşura. A făcut aşa 40 de zile. S-a dus acolo unde i se spusese că nu mai are nici o şansă, şi iată, nu mai avea nici urmă de cancer. Dar femeia a gândit să nu-şi schimbe viaţa, ci să continue în postire şi în rugăciune, şi îi învăţa pe mulţi cum s-a tămăduit, şi pe mulţi bolnavi îi trimitea la Sfânta Parascheva, şi mulţi au venit şi i-au spus femeii: ,, Am făcut cum ne-ai spus şi ne-am vindecat.” De aceea am istorisit că numărul minunilor făcute de Sfânta Parascheva este greu, pentru că mii şi sute de mii de oameni au ajuns la Sfintele Moaşte; unii s-au tamăduit de boli şi trupeşti şi sufleteşti, alţii s-au întors din rătăcire şi au învins îndioelile în credinţă pentru că Sfânta Parascheva este cea care poartă harul lui Dumnezeu şi care stinge focul patimilor şi ale păcatelor noastre.

Iubiţi credincioşi, fiecare dintre noi are nevoie de o pildă ca să o urmeze. Sfânta Parascheva este cea mai grăitoare pildă pentru că ea a avut nu numai credinţă în Dumnezeu, ci şi iubire de Dumnezeu ce a adus şi dorul de Dumnezeu. Aceasta ne lipseşte nouă de multe ori. Suntem în stare să facem multe lucruri chiar şi pentru Biserică, dar nu ne stăpâneşte dorul de Dumnezeu. Cine nu are dorul după Dumnezeu, este despărţit de Dumnezeu, pentru că unii vor să facă şi pentru Dumnezeu dar îşi păstrează timp şi energie pe care o consumă şi pentru plăcerile vieţii acesteia. Dorul după Dumnezeu ne face să uităm de frumuseţile şi bunătăţile cele trecătoare. Dorul după Dumnezeu ne cheamă să fim treji la rugăciune, să fim aprinşi de credinţă, să trăim cu mintea la cer şi doar cu picioarele şi cu trupul pe pământ. Aşa au trăit sfinţii şi de aceea au alcătuit patria cea veşnică, patria bunătăţilor, patria lui Dumnezeu. Dumnezeu, răscumpărându-ne, întru milostivirea Sa, neavând alte locaşuri pentru noi, ne-a dat locaşurile Sale din cer; atât ne iubeşte Dumnezeu, încât ne aşteaptă în patria Sa ce cerească. Cine să nu doarească să ajungă la Dumnezeu? Numai omul cel nebun, cum spune psalmistul. Omul cel normal care judecă drept îşi doreşte să ajungă la Dumnezeu. Câţi oameni dau dovadă, când se vizitează palatul unui rege, cât de frumos este acel palat la împăratului? Palatul împăratului cel pământesc îl vezi şi pleci; nu rămâi cu nimic, doar cu aducerea aminte. Dumnezeu, Împăratul cel Ceresc ne ia pe toţi, nu să vizităm, ci să ne bucurăm cu El de bunătăţi şi frumuseţi pe care nu le putem nici închipui şi nici rosti în cuvinte, pentru că ele copleşesc mintea şi înţelegerea; atât sunt de frumoase şi pline de bucurie şi de fericire.

De aceea, iată, Sfânta Parascheva a iubit cerul, a iubit pe Dumnezeu, i-a fost dor de Dumnezeu. Şi noi să iubim cerul şi pe Dumnezeu cel din cer, pe Maica Domnului şi pe sfinţii Săi. De aceea,se cuvine să ne rugăm Sfintei Cuvioasei Maicii noastre Parascheva şi să-i zicem: Sfântă Maică a lui Dumnezeu care eşti rugătoare pururea pentru noi în cer, care ne-ai văzut şi ne-ai îndrumat paşii şi ai primit rugăciunile noastre, primeşte şi rugăciunea aceasta de a dobândi dorul către cer, de mântuire, şi pentru aceasta să credem şi împreună să dorim să suim la ceruri în această comuniune a familiei, şi plineşte Doamne ca mintea şi inima noastră să rămână cu dorul de cer şi Dumnezeu. Amin!