Cuvantul Ierarhului

PREDICĂ LA DUMINICA A 20 – A DUPĂ RUSALII

Invierea fiului vaduvei din NainAstăzi, Sfânta Evanghelie ne-a istorisit despre învierea fiului văduvei din Nain. Ce să înţelegem din această minune? Înţelegem foarte mult. Mântuitorul a venit să aducă viaţă, tocmai de aceea a arătat că moartea nu stăpâneşte pe pământ atunci când voieşte Dumnezeu. Cu adevărat, fiul văduvei era mort; îl duceau la groapă. S-a atins Mântuitorul de sicriu. Cei ce-l duceau s-au oprit pentru că...

IPS Teodosie si IPS IacobosÎn numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin!

Înalt Preasfinţite Părinte Mitropolit Iacob,
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi,

Iată, în această duminică am avut din nou bucuria să slujim cu cel mai apropiat dintre ierarhii din afara ţării, cu cel mai apropiat prieten al nostru, Înalt Preasfinţitul Iacob de Mitiride, care de mai multe ori a venit şi ne-a adus sfinte moaşte, şi iată, şi de data aceasta a venit cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Dionisie Areopagitul, acel credincios şi apoi ierarh care a fost contemporan cu Sfântul Apostol Pavel, pe care l-a găsit, Sfântul Apostol Pavel în Atena, unde a propovăduit, şi dacă ceilalţi atenieni, atunci când Sfântul Apostol Pavel vorbea despre Înviere, i-au spus: ,, Te vom asculta şi altă dată.” pentru că zeii lor erau invocaţi pentru viaţa cea vremelnică, pentru plăcerile de fiecare zi, şi când au auzit pe Sfântul Apostol Pavel că vorbeşte despre o altă viaţă, nimeni nu a mai vrut să-l asculte; doar Dionisie l-a întâmpinat şi l-a întrebat: ,, Despre ce ai vrut să ne vorbeşti?” Şi atunci, Sfântul Pavel i-a istorisit. El era un om învăţat, un om care cunoştea mersul stelelor, cunoştea toată filosofia şi astronomia, şi atunci când Soarele, de la ceasul al şaselea, adică de la 12 ziua, până la ceasul al nouălea, adică până la 3 după-amiaza, la patima Domnului s-a întunecat, nu ştia Dionisie ce s-a întâmplat, dar a zis către toţi: ,, Iată, nu a fost prevestită eclipsă! Nu este întuneric parţial! Nu mai este lumină deloc!” şi-a dat seama că este ceva neobişnuit. Şi a zis Dionisie: ,, Ceva este cu totul special. Fie că s-au schimbat legile firii, fie că s-a petrecut ceva special în univers, dar din ce am învăţat şi din ce ştiu, ce s-a petrecut este imposibil de înţeles.” Când Sfântul Apostol Pavel i-a istorisit despre Mântuitorul cum a venit din Cer ca Fiu al Făcătorului cerului şi pământului, al Părintelui Ceresc, cum a luat trup omenesc, El, Cel fără de trup, cum a venit să răscumpere păcatele oamenilor, şi a pătimit pe cruce, şi cât a pătimit pe cruce Soarele s-a întunecat şi Pământul s-a cutremurat, atunci Dionisie a zis: ,, Iată, am vorbit cu înţelepţii, cititorii în stele, care ştiu mersul astrelor, şi acum înţeleg ce s-a petrecut. Eu le-am spus când a venit întunericul, că a venit din Ţara Sfântă peste tot Pământul.” Şi iată, de acum Dionisie a priceput că Cel despre care vorbea Sfântul Pavel este cu adevărat Zeul necunoscut căruia atenienii i-au închinat un templu, dar nu îl ştiau. Atunci, Dionisie a spus: ,, Cred în acest Dumnezeu!”. Dar Sfântul Apostol Pavel nu a vrut să-l silească să creadă. Ieşind din Areopag a fost întâmpinat de un orb din naştere; el cerea milostenie. Era cu mai mulţi în jurul său. Şi atunci s-a rugat, zicând: ,, În numele lui Iisus Hristos, cel ce a vindecat cu tină şi cu scuipat ochii orbului din naştere, pe care i-a făcut, că nu-i avea, să-i primeşti şi tu acum de la Mântuitorul Hristos!” şi a făcut semnul crucii, şi iată, cel ce fusese orb şi era cunoscut de toţi atenienii a început să vadă. Pe acesta, Sfântul Pavel l-a trimis la Dionisie. Dionisie îl cunoştea. El i-a zis: ,, Eu sunt cel ce ceream milă. Iată, acum văd!”. Dionisie l-a întrebat: ,, Cum vezi? Era imposibil să te vindeci!” El a răspuns: ,, Iată, cel ce a venit la noi şi a vorbit, Pavel, chemând pe Hristos în ajutor, mi-a dat ochi să văd.” Atunci Dionisie a venit la Sfântul Apostol Pavel şi i-a spus: ,, Mi-ai vorbit de Hristos. Ce să fac să fiu şi eu al lui Hristos?” Şi i-a spus: ,, Trebuie să te botezi!” S-a botezat şi el şi soţia sa, Damaris, şi fiii săi şi toată casa sa. Apoi l-a rugat pe Sfântul Pavel să-i îngăduie să-şi lase familia şi să-i urmeze acolo unde va merge el. Şi Sfântul Pavel l-a luat cu el, l-a dus şi la Ierusalim, l-a cunoscut Sfântul Dionisie pe Sfântul Apostol Petru, pe Sfântul Apostul Iacob, s-a întărit în credinţă, şi acest Dionisie a fost apoi episcop şi a păstorit biserica lui Hristos şi a murit de moarte mucenicească. Dar moartea lui a fost cu totul specială: atunci când i s-a tăiat capul, deşi a căzut cu trupul la pământ, şi-a luat singur capul şi cu lumina lui Hristos a mers două stadii la o femeie credincioasă; acesteia i-a dat capul iar el a căzut din nou la pământ. Acea femeie a luat capul şi l-a păstrat şi în locul în care a primit capul a făcut o biserică dar trupul i-a fost luat de cei care l-au martirizat. Acesta este Sfântul Dionisie: un mare învăţat, un mare înţelept dar şi un mare credincios, un mare ierarh şi un mare mucenic.

Invierea fiului vaduvei din NainAstăzi, Sfânta Evanghelie ne-a istorisit despre învierea fiului văduvei din Nain. Ce să înţelegem din această minune? Înţelegem foarte mult. Mântuitorul a venit să aducă viaţă, tocmai de aceea a arătat că moartea nu stăpâneşte pe pământ atunci când voieşte Dumnezeu. Cu adevărat, fiul văduvei era mort; îl duceau la groapă. S-a atins Mântuitorul de sicriu. Cei ce-l duceau s-au oprit pentru că nimeni nu se atingea de un mort sau de sicriul mortului căci era socotit necurat. Toţi s-au oprit când S-a atins Mântuitorul de sicriu; cei ce-l duceau nu aveau voie să se apropie de nimeni până a doua zi pentru că erau socotiţi necuraţi. S-au mirat cum pentru prima dată un om vine şi se atinge de siciriu şi spune mamei fiului aceluia ,, Nu mai plânge!” Ea mai tare a început să plângă, dar după ce i-a spus acestea a strigat cu glas tare: ,, Tinere, ţie îţi zic, scoală-te!” şi s-a ridicat cel mort. Toţi au fugit, înfricoşându-se. L-a dat mamei sale. De ce l-a dat mamei sale? Pentru că avea să-l mai înveţe multe. Fiecare copil învaţă multe de la mama sa, şi iată, tălmăcim de ce i-a spus ,, Nu mai plânge!”. La fel i-a spus Mântuitorul şi Mariei Magdalena. ,, De ce plângeţi?” a zis îngerul către femeile mironosiţe. ,, Cel pe care Îl plângeţi a înviat! Nu-L mai plângeţi!”. Mântuitorul arată menirea Sa, că a venit să şteargă toată lacrima şi toată tristeţea de la toată faţa. Când trebuie să plângem noi? Când păcătuim; atunci trebuie să plângem. Mântuitorul a venit să stingă tristeţea, s-o alunge, să rămână numai bucuria. De aceea a întâmpinat şi pe femeile mironosiţe cu cuvântul ,, Bucuraţi-vă!” El a venit să învingă moartea şi să aducă învierea, iar învierea aduce viaţă şi bucurie fără de sfârşit. Acesta e sensul existenţei noastre pe care îl aduce Mântuitorul. Nu s-au văzut lacrimi în rai la strămoşii noştri cât au fost cu Dumnezeu. Ei au fost numai în bucurie, în fericire, în dragoste. Acestea sunt cele pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru noi toţi. De aceea se cuvine să ne pregătim. Aici să plângem pentru păcate, să ne căim şi să ne oprim de la cele rele pentru ca în viaţa viitoare să nu mai plângem, pentru că după judecata cea din urmă vor fi două lumi: o lume a bucuriei, a Raiului, care va fi pe Pământ, şi o lume a tristeţii, a plânsului fără încetare, a întunericului şi a nefericirii, care este în adânc, sub pământ. Atunci, trebuie să înţelegem că aici, pe Pământ, cum se mai spune în popor, este şi raiul şi iadul, pentru că aici credem în Dumnezeu, Cel ce a deschis Raiul, dar suntem pe Pământ, în împărăţia celui rău, care pe Pământ aleargă să ne ademenească, să ne amăgească şi să ne înghită sufletul. De aceea, pe Pământ, oamenii trăiesc împreună, dar, aşa cum spune Mântuitorul, unul se va lua şi altul se va lăsa; cei buni, la sfârşitul veacurilor, de pe Pământ se vor lua pe norii cerurilor; nu pe norii de ploaie, ci nori precum cei pe care a fost luat Sfântul Ilie, şi cei răi vor rămâne pe Pământ să ardă, şi după ce vor arde, focul va fi nestins şi în iad pentru aceia.

Iubiţi credincioşi, ce avem de făcut în viaţa aceasta? Cum să ne pregătim pentru viaţa viitoare. Viaţa viitoare nu este o părere, ci o realitate. Iadul, ce aşteaptă pe cei nepăsători, necredincioşi, leneşi şi păcătoşi, fără de căinţă, iarăşi este o realitate, nu o iluzie. De aceea se cuvine să ne pregătim. Iată, sfinţii ne arată calea spre înviere. Toţi vom învia; şi cei buni şi cei răi, dar unii spre bucurie şi viaţa veşnică, iar alţii spre întuneric şi osândă veşnică. Amin!