Cuvantul Ierarhului

PREDICĂ LA DUMINICA A NOUĂSPREZECEA DUPĂ RUSALII

ips teodosieÎn această sfântă duminică, cu două zile înainte de începutul lunii octombrie, când ne pregătim pentru noul an universitar, Sfînta Biserică ne cheamă de două ori la înțelepciune, o dată prin Sfânta Evanghelie ce s-a citit astăzi și a doua oară, prin rugăciunea specială pentru începutul anului universitar, ce am săvârșit-o în genunchi toți slujitorii, înaintea sfântului altar. Sfânta Evanghelie de astăzi ne arată cum trebuie să ne purtăm în caliatate de creștini. Creștinul trebuie să se deosebească atât de iudeu, cât și de păgân, pentru că nici unul dintre ei nu au avut descoperirea totală și directă a lui Dumnezeu, ci fiecare a mers după puterea lor omenească și o descoperire a lor, atât cât au putut să o cuprindă...

ips teodosieÎn numele Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Amin!

„Fiți, dar, voi desăvârșiți precum Tatăl vostru cel din ceruri, desăvârșit este!”
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi,

În această sfântă duminică, cu două zile înainte de începutul lunii octombrie, când ne pregătim pentru noul an universitar, Sfînta Biserică ne cheamă de două ori la înțelepciune, o dată prin Sfânta Evanghelie ce s-a citit astăzi și a doua oară, prin rugăciunea specială pentru începutul anului universitar, ce am săvârșit-o în genunchi toți slujitorii, înaintea sfântului altar. Sfânta Evanghelie de astăzi ne arată cum trebuie să ne purtăm în caliatate de creștini. Creștinul trebuie să se deosebească atât de iudeu, cât și de păgân, pentru că nici unul dintre ei nu au avut descoperirea totală și directă a lui Dumnezeu, ci fiecare a mers după puterea lor omenească și o descoperire a lor, atât cât au putut să o cuprindă. Creștinul a primit putere nouă și această putere nouă este, cu adevărat, harul și puterea lui Dumnezeu și prezența Mântuitorului Hristos în mijlocul nostru, necontenit. Sfânta Evanghelie ne arată că ceea ce voim să ne facă nouă, oamenii, să facem și noi, asemenea. Ce așteptăm noi de la oameni? Așteptăm să nu ne jignească, să nu ne asuprească, să nu ne fure, să nu ne invidieze, să nu ne urască, să nu ne facă niciun rău. Acestea așteptăm noi de la oameni. Este un lucru firesc, ceea ce spune Mântuitorul la începutul Evangheliei de astăzi. Acestea așteptau și iudeii și păgânii. Această dorință o aveau cu toții. Voiau să nu fie incomodați, să nu fie batjocoriți și jigniți de nimeni. Această învățătură este îndreptată asupra tuturor oamenilor. Ne arată Mântuitoul că această învățătură o doreau împlinită și păgânii și iudeii. După omul cel firesc, nimeni nu așteaptă rău de la cineva, ci așteaptă bine. Așteaptă să nu îi facă vreun necaz. Mântuitorul arată că în lumea aceasta, sunt multe necazuri și multe nepotriviri între ceea ce vrea omul și ceea ce poate omul, între ceea ce vrea fiecare și ceea ce vor și pot semenii noștri, astfel încât, nedreptatea, răutatea, pizma, ura, înșelătoria, minciuna, hoția erau cele care cuprinseseră pe toți oamenii. Nu mai era niciun om, nici dintre iudei, nici dintre păgâni să facă numai binele. Au fost excepții când oamenii au făcut mai mult bine decât rău, dar prin mintea lor, a trecut ceva omenesc, al firii care își cere drepturile ei. Dacă te-a îndreptățit cineva, să îi întorci cu răzbunare, dacă te-a asuprit cineva, să îi întorci asuprirea, să îl asuprești și tu. În Legea Veche, Dumnezeu a adaptat la puterea firii oamenilor și legea pe care a dat-o lui Moise. În legea lui Moise se scrie: „Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău”. Vrăjmașul, cine era? Cel ce își făcea rău. Aproapele, cine era? Era , mai ales, cel din familie și în cele din urmă, lărgind conținutul cuvântului „aproape” era cel de același neam care nu îți făcea rău. Atât era aproapele în Vechiul Testament. Vrăjmașul era, mai ales, păgânul. Vrăjmașul era și israelitul care făcea rău. Dacă îi făcea o nedreptate, asuprire, îl mințea sau îl fura, era vrăjmaș. Cu această învățătură imperfectă, adaptată la micimea omului păcătos, noi nu puteam să ajungem departe. Cum eram noi cu Dumnezeu, când a coborât Fiul lui Dumnezeu din cer? Toți eram vrăjmașii lui. Nu era niciun om să nu îi fie vrăjmaș. Toți greșiseră, pentru că așa cum era concepția la iudei, greșeala era și dacă cineva nu îți răspundea la salut. Cine se simțea lezat de atitudinea cuiva, socotea că îi greșește. Mântuitorul coboară din cer, Fiul lui Dumnezeu. Ia trupul slăbiciunilor noastre, dar fără de păcat. Găsește în lume atâta nedreptate, atâta minciună, atâta asuprire, atâta hoție, atâta desfrâu și tâlhărie, invidie, ură, ceartă. Toate relele le găsește și nu găsește niciun om drept. Toți sunt păcătoși: unii mai mult, alții mai puțin. Ei care știau legea mai bine, aceștia erau mai păcătoși. Împlineau numai cu vorba și cu fapta exterioară spre a fi lăudați, dar cu mintea și cu inima nu o împlineau. Atunci, Mântuitorul Hristos, venind în lume și găsind atâta nedreptate, ne arată ce este omul firesc și ce trebuie să fie omul cel duhovnicesc. Omul firesc era acela care judeca faptele sale și dreptățile sale nu după legea lui Dumnezeu, ci după legea minții sale. De aceea, dreptatea omenească a ajuns să fie nedreptate. Adevărul omenesc a ajuns să fie minciună. De aceea, spune psalmistul: „Tot omul este mincinos”. Tot omul mințea căci dorea binele și făgduia binele, i se părea că face binele, dar făcea tocmai pe dos. Atunci, Mântuitorul, după ce pune temelia învățăturii firești că noi de la oameni vrem binele, dar nu facem binele către oameni, vine și ne arată că noi putem să facem binele și către cei ce fac rău. De aceea, ne spune Mântuitorul: „Dacă iubiți pe cei ce vă iubesc pe voi, ce mulțumire puteți avea? Nu fac același lucru și păgânii? Dacă faceți bine celor ce vă fac vouă bine, nu fac tot așa și păcătoșii? Dacă dați cu împrumut celor de la care nădăjduiți să luați înapoi, ce mulțumire, puteți avea? Nu fac și păcătoșii același lucru, ca să primească înapoi?”. De aceea, ne arată că o astfel de faptă bună care e ca un împrumut, nu ne deosebește cu nimic de păgâni și de iudei. Mântuitorul le spune ucenicilor săi ți mulțimilor: „Ca să vă deosebiți de păgâni și de iudei voi care Mi-ați urmat Mie, să fiți ucenici ai Mei, iată, ce vă spun vouă: iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc, rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc, ca să fiți fii Tatălui Meu celui din cer! El face să rasară soarele și peste cei buni și peste cei ră și trimite ploaie și peste cei drepți și peste cei nedrepți”. Dumnezeu este milostiv. El așteaptă să ne lepădăm de păcatele noastre. Nicio lege, în lumea aceasta, a niciunei religii nu a a ajuns la asemenea cugetare și la asemenea formulare ca omul să își iubească pe vrăjmași și pe cel ce îi face rău. Numai legea creștină a Mântuitorului Hristos, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Fiul lui Dumnezeu nu a coborât din cer, când noi eram buni, ci când noi eram răi și ne împotriveam lui Dumnezeu, atunci a coborât la noi”. De ce a coborât? Să învingă răutatea, să învingă păcatul, să învingă moartea. A iubi pe vrăjmași este nefiresc, dar a iubi pe vrăjmași este un lucru dumnezeiesc. De aceea, Mântuitorul spune: „Celui ce îți lovește obrazul drept, întoarce-l și pe celălalt! Celui ce se luptă cu tine să îți ia haina, lasă-i și cămașa. Nu sta împotriva celui rău!”. Sfântul Apostol Pavel ne spune:„Biruiți răul cu binele!” Ce însemnează să urăști pe vrăjmașul tău? Însemnează să aduni venin în sufletu tău, în inima ta, să te faci asmenea vrăjmașului tău, rău și tu. Dacă el mă urăște, îl urăsc și eu. El mă jignește, îl jignesc și eu. Mă bate, îi dau și eu înapoi. Ce facem cu aceasta? Ne înrăim mai mult, înmulțim răul. Mântuitorul S-a lăsat batjocorit și umilit și lovit și prins. Lovit cu trestia, adăpat cu oțet, chinuit, îmbrăcat în hlamidă roșie, dus la arhiereul Ana, de la Ana la Caiafa, de la Caiafa la Pilat. Pus pe scaunul de judecată, a purtat și cunună de spini. El era Cel fără de păcat, drept și bun și iubitor. Toate le-a răbdat, ca să nu ne spună nouă să iubim pe vrăjmași, ci să ne arate cum putem să iubim. El ne-a arătat că atunci când iubim vrăjmașii și le facem bine, atunci îi potolim. Ce-a zis sutașul care era soldat roman și a văzut cât a pătimit Hristos. El, păgânul a zis: „Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost acesta!”, pentru că văzuse bunătatea și acum a văzut adeverirea de la stihii că El era Fiul Lui Dumnezeu. De la soarele întunecat, pământul ce s-a cutremurat și de la catapeteazma templului care s-a rupt în două. Noi avem, în fiecare zi, bunătatea lui Dumezeu, revărsându-se asupra noastră. Nu este zi în care să fim răi, să nu greșim înaintea lui Dumnezeu, să nu-L uităm pe Dumnezeu. De multe ori ne facem judecata noastră și dreptatea noastră și când ne face cineva rău, gândim și noi rău despre el: să îl pedepsească Dumnezeu. Nu așa, ci trebuie să ne rugăm să îl lumineze Dumnezeu, nu să îl pedepsească. Vrăjmașul nostru, cum spun Sfinții Părinți este prietenul nostru. Prin vrăjmaș, prin care suntem ispitiți de cel rău, tot vrăjmașul este cuprins de diavolul. Prin acest vrăjmaș, se aduc ispite asupra noastră. Când noi înmulțim binele, nu numai cu cei ce ne fac bine, cu săracii, cu văduvele, cu orfanii. Când înmulțim binele, în relația cu vrăjmașii noștri care ne fac rău, atunci, cu adevărat, ne ridicăm. Atunci ne arătăm următori lui Hristos, atunci suntem vrednici să ne numim creștini. Dacă cineva este chinuit și bătut și nedreptățit și se mânie pe cel ce i-a făcut acestea, atunci omul acela este împreună lucrător cu vrăjmașul și nu cu Dumnezeu. Trebuie să înțelegem ce avem de făcut și cum trebuie să ne purtăm. Dau aici exemplu unui preot credincios al cărui nume, îl rostesc necontenit, ca un simbol al credinței. Părintele Galeriu a avut parte de o mare ispită. I-au intrat hoții în casă. Înntâi au vrut să îi ucidă secretara care îi scria predicile, o femeie vârstnică și cuminte. Ea a zis: „Nu am nimic, eu nu sunt de aici”. Au legat-o și au lăsat-o în pace. Au ajuns la părintele Galeriu și l-au bătut crunt. Era să moară din această pricină. Au reușit cu robustețea pe care o avea atunci, să mai trăiască. A fost dus la spital, hoții au fost prinși. Au venit anchetatorii să îi spună părintelui: „Cu ce doriți să fiți răsplătit că ați fost furat și bătut și chinuit?”. „Nu doresc altceva decât Dumnezeu să îi ierte, că și eu îi iert, să îi lumineze și să îi înțelepțească, căci mă rog pentru ei. Mi-au dat pricină de suferință, pricină de ispită și de jertfă”, a zis Părintele Galeriu. Nicio clipă nu s-a supărat pe vrăjmașii, bătăușii și hoții care s-au năpustit asupra sa. Aceasta este, cu adevărat, atitudine creștină. Am vorbit cu Părintele Galeriu care era un om foarte milostiv. De multe ori, a ajuns acasă fără încălțăminte, pentru că în tramvai a găsit oameni desculți și le-a dat încălțămintea. A socotit că nu acele momente au fost vrednice de aducere aminte, ci acele momenete când a fost chinuit. A înțeles că Dumnezeu a îngăduit să vină acei oameni asupra sa, să-l ispitească, să-l chinuiască, să-l bată, să-l fure și el să își arate iubirea sa față de acei vrăjmași, cum și-a arătat-o Mântuitorul față de tâlhar.

Iubiți credincioși, binele este, cu adevărat, cuvântul și fapta care trebuie să ne învăluie pe toți. De ce binele? Pentru că Dumnezeu este binele absolut. Nu ne amestecăm cu răul, pentru că răul este o apariție în sânul făpturii, al unei făpturi desprinse de Dumnezeu, nefericită și care s-a sălășluit în întuneric. Binele trebuie să fie permanent în fața noastră. Dacă toți creștinii ar înțelege și ar pune în inima lor și în viața lor, cuvântul Sfintei Evanghelii de astăzi, pământul ar deveni ca cerul. Pământul ar deveni un loc de armonie, un loc de bucurie neamestecată cu tristețea, un loc de dragoste, un loc în care să Îl lăudăm toți pe Dumnezeu. De aceea, Mântuitorul ne îndeamnă să ne rugăm pentru cei ce ne vatămă și ne prigonesc și să facem bine celor ce ne urăsc și ne spune că trebuie să fim buni și milostivi. Noi trebuie să avem milă pentru cel ce ne-a făcut rău, nu gând de răzbunare. Cel rău nu este stâpân pe viața sa, ci diavolul este stâpân pe viața celui rău. Tocmai de aceea, trebuie să avem compătimire și milă reală față de cel ce face răul. Mântuitorul ne spune să nu stăm înaintea primejdiilor, să ne păzim. Când nu ne-am putut păzi și primejdia a venit asupra noastră, ce facem noi cu mânia și cu gândul de răzbunare? Ne înveninăm sufletul, ne împietrim inima, nu mai putem să ne rugăm. Dacă ne rugăm, rugăciunea noastră rămâne pe pământ, nu se suie la cer. Numai rugăciunea celui ce iartă, se suie la cer. Rugăciunea celui ce are milă, se suie la cer. Mântuitorul ne-a dat pildă de milă, de iertare, de răbdare, de suferință, de înțelepciune, de primirea celor rele pentru a fi înfruntate și înfrânte. Să ne luptăm să învingem răul ce vine asupra noastră. Aceasta este chemarea Sfintei Evanghelii de astăzi. Să ne iubim și să îi iubim și pe cei ce ne urăsc pe noi. Să îi ajutăm pe vrăjmașii noștri. Să ne rugăm și pentru cei ce ne fac bine și pentru cei ce ne fac rău. Să ne rugăm Mântuitorului Hristos și să Îi zicem: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu Care ai venit lumină lumii, ca să înnvingi păcatul, să alungi întunericul, să biruiești moartea, primește rugăciunile noastre! Vino să rămâi cu noi, să ne ajuți să învingem tote împotrivirile, toate răutățile, invidiile, pizmele și toate răutățile și rămânând cu noi, să rămânem cu Tine și să Te primim ca Dumnezeu iubitor Care ne iubești și ne ceri să ne înntoarcem iubirea către Tine, Dumnezeule, către Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, Treimea cea de-o ființă și nedespărțită! Amin!