Cuvantul Ierarhului

PREDICĂ LA DUMINICA DUPĂ ÎNĂLȚĂREA SFINTEI CRUCI

IPS TeodosieAstăzi este duminica după Înălțarea Sfintei Cruci. Sfânta Cruce este altarul cel mai sfânt pe care S-a răstignit și S-a jertfit Mântuitorul lumii, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Fără Sfânta Cruce cu jertfa de pe ea, noi nu am avea, astăzi Biserică. Biserica este întemeiată pe jertfa de pe  Cruce și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Atât de importantă este Sfânta Cruce nu pentru noi, ci pentru Hristos, că pentru noi S-a jertfit Hristos! De aceea, noi trebuie să tălmăcim înțelesul Sfintei Cruci...

IPS TeodosieÎn numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin!

„Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să își ia crucea Sa și să Îmi urmeze Mie!”

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi
Iubiţi credincioşi,

Astăzi este duminica după Înălțarea Sfintei Cruci. Sfânta Cruce este altarul cel mai sfânt pe care S-a răstignit și S-a jertfit Mântuitorul lumii, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Fără Sfânta Cruce cu jertfa de pe ea, noi nu am avea, astăzi Biserică. Biserica este întemeiată pe jertfa de pe Cruce și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Atât de importantă este Sfânta Cruce nu pentru noi, ci pentru Hristos, că pentru noi S-a jertfit Hristos! De aceea, noi trebuie să tălmăcim înțelesul Sfintei Cruci. Ne spune Sfânta Evanghelie că cine vrea să-L urmeze pe Mântuitorul, să Își ia crucea, după ce s-a lepădat de sine și să-L urmeze. Ce însemnează să ne lepădăm de noi înșine? A ne lepăda de noi înșine însemnează a ne vedea cât de importanți, cât de mari suntem! Câte miliarde au ocuit pe pământ și astăzi locuiesc pe pământ miliarde! Fiecare om ar putea să spună că el este cel mai important. Mântuitorul ne învață altceva: fiecare om să se dezbrace de mândrie și să constate că este cel mai mic dintre toți. Fiecare trebuie să se vadă cel mai mic. De ce ? Pentru că, dacă privește înăuntru său, ce bunătăți are și ce răutăți are? Va găsi întodeauna bunătatea copleșită de răutate, vrednicia copleșită de lene, credința de îndoială, dragostea copleșită de nepăsare. Atunci, în această gândire realistă, omul se vede gol pe dinăuntru și ca să intre are nevoie de chipul Său, în el. Chipul nostru, cine este? Dumnezeu Însuși. Ca să intre Dumnezeu Însuși în noi, noi trebuie să ne golim de noi înșine. Sfinții Părinți tălmăcesc atât de sugestiv ce însemnează lepădarea de sine. Plinul de sine însemnează egoism. Ce face egoistul, ce gândește,cum se privește pe el și cum îi privește pe ceilalți? Pe el se vede mai bun, are grijă de sine, are milă de sine, are dorire să fie lăudat de oameni, are dorință să se vadă deasupra celorlalți. Orice om se vede așa, este un om fals care nu poate sta în fața lui Dumnezeu. De ce? Pentru că Dumnezeu fiind atotputernic, Făcătorul cerului și al pământului, făcătorul îngerilor și al nostru, Dumnezeu Însuși s-a golit de Sine. Fiul lui Dumnezeu, din slava cea cerească, a coborât și a venit pe pământ, să fie om cu slăbiciunile noastre, s-a îmbrăcat cu durerile noastre,a purtat păcatele noastre pe umerii Săi și cu suferințele noastre s-a înveșmântat. A luat trupul nostru rănit de păcat, dar fără de păcat, ca să ne răscumpere pe noi din păcat și din moarte. A luat crucea ca să fie răstignit pe ea de bunăvoie, S-a lăsat răstignit și pe cruce a pironit păcatele noastre. A ne lepăda de noi înșine însemnează a ne vedea cât de mici suntem! Fiecare trebuie să se vadă mai mici decât toți ceilalți, pentru că nu poți să vezi înăuntru celorlalți, dar înăuntru tău, dacă te străduiești cu credință, cu rugăciune, în smerenie, în lepădare de sine, poți vedea cât de mare este Dumnezeu, cât de mic ești tu! Trebuie să vezi la ceilați nu relele, ci relele să îți fie o atenționare, să nu faci și tu rău. Trebuie să vezi la ceilalți numai cele bune, cum ne îndeamnă Sfântul Vasile cel Mare și zice: „Omule, de ce te smintești de păcatele celorlalți? De ce îți pui paravan răutatea vecinului sau lăcomia altuia sau desfrâul vreunuia. Privește la albină, cât este de înțeleaptă! Ea zboară din floare din floare. Fiecare floare are și dulceață, are și venin. Niciodată albina nu alege veninul, ci numai dulceața, ca să facă miere bună.” Așa și noi, din mijlocul semenilor noștri, să luăm ce e bine și să ne ferim de rău. Să nu ne socotim noi, mai buni. Fiecare să se vadă mai mic, mai slab și mai păcătos decât toți ceilalți. Ce însemnează a-ți lua crucea? După ce ai înțeles gândirea aceasta, a-ți lua crucea înseamnează să îți asumi păcatele pe care le-ai săvârșit, a fi conștient că ai greșit, că ai păcătuit și pentru păcate, vine necazul asupra ta: sub formă de boală, sub formă de asuprire, de nedreptate, de jignire, de lipsă, de răutate. Să nu ne simțim nedreptățiți. Să suportăm aceste necazuri și să Îi zicem lui Dumnezeu: „Doamne, Tu, fără de păcat fiind, ai răbdat pentru noi! Ajută-mă să trec peste necazurile și ispitele care au venit asupra mea! Acestea mi se cuvin, că pe Tine, Doamne nu Te-am socotit și Ție Ți-am greșit! Acum, vrăjmașii mei se năpustesc asupra mea, dar ajută-mă să biruiesc răul pe care mi-l fac! Să nu mă mânii pe ei, ci să mă rog pentru ei.” Aceasta înseamnă a-ți lua crucea, a primi suferințele, bolile ce vin din pricina păcatelor. A nu cârti, a nu fi nemulumit în nicio suferință. A-ți lua crucea însemnează a veghea asupra sufletului tău cu credință, cu nădejde, cu dragoste, cu rugăciune, cu toată fapta bună. Ce a făcu Hristos în viața pământească? A cutreierat cetățile și toate locurile pustii. Pe cei bolnavi i-a vindecat, pe cei flâmânzi i-a săturat, pe leproși i-a curățit, pe cei morți i-a înviat. Furtunile pe mare le-a potolit și toate care erau strâmbe, le-a îndreptat și le-a făcut bune. Să ne îndreptăm pe noi înșine, mai întâi, ca să putem să Îi urmăm lui Hristos. Pentru a face toate acestea, Hristos, Fiul lui Dumnezeu a întemeiat Biserica. În Biserică este Hristos prezent și în Biserică, sfinții coboară să se îndulcească de slava lui Dumnezeu. În Biserică, îngerii se închină și se minunează la jertfa înnoită a Domnului nostru Iisus Hristos, căci la fiecare Sfântă Liturghie se jertfește. Noi, cu adevărat, sfințim biserica, ca în biserică să sfințească pâinile și vinul, să devină Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea, astăzi este zi mare. Ziua aceasta intră în cronica satului acestuia: cea mai importantă zi. Nu este nicio zi mai importantă ca aceasta c,ând a coborât din cer, lumina cea sfântă a lui Dumnezeu și în această lumină, a coborât Dumnezeu Însuși. Rămâne aici, căci își pune tronul Său în Sfântul Altar, dincolo de cruce pe care o priviți și masa Sfântului Altar a devenit mormântul Mântuitorului din care izvorăște necontenit viața și iertarea și prin iertare izvorăște arvuna vieții celei veșnice. Pentru această lucrare s-au ostenit oameni vrednici, oameni cu credință, cu dorința de a jertfi din osteneala lor pentru Sfânta Biserică. Fiecare dintre dumneavoastră, din satul acesta, măcar cu un gând frumos și luminos, cu o rugăciune ați contribuit la zidirea acestei biserici. Biserica aceasta atât de frumoasă și atât de mare, atât de bine construită din materialele cele mai bune, a fost ridicată cu bucurie, cu dărnicie, cu credința, cu nădejde, cu dorința de a umple sufletul de darul și credința lui Hristos. Această biserică este pentru noi toți o mărturie, că Dumnezeu, așa cum spune cântarea, prin jrtfa celor darnici, prin credința dumneavoastră, Dumnezeu a zidit-o și astăzi, Dumnezeu a sfințit-o.