Cuvantul Ierarhului

PREDICĂ LA SĂRBĂTOAREA NAȘTERII MAICII DOMNULUI

nasterea MDMare sărbătoare ne-a adus astăzi în această sfântă biserica, Nașterea Maicii Domnului. Acest moment este cu totul copleșitor pentru mintea, credința și inima noastră pentru că cea care se naște astăzi, nu se naște ca oricare dintre oameni, ci se naște ca rod al rugăciunilor. Părinții săi erau cei mai cinstiți, cei mai drepți și cei mai milostivi oameni în popor...

nasterea MDÎn numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin!

„Nașterea ta de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea ”

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi
Iubiţi credincioşi,

Mare sărbătoare ne-a adus astăzi în această sfântă biserică, Nașterea Maicii Domnului. Acest moment este cu totul copleșitor pentru mintea, credința și inima noastră pentru că cea care se naște astăzi, nu se naște ca oricare dintre oameni, ci se naște ca rod al rugăciunilor. Părinții săi erau cei mai cinstiți, cei mai drepți și cei mai milostivi oameni în popor. O singură dorință nu li se împlinea: să aibă și ei copii și se socoteau nevrednici și blestemați, pentru că acesta este cuvântul Legii vechi: „Blestemat este cel ce nu are copii în Sion și cel ce nu are urmași în Ierusalim!”. Acești doi oameni: Ioachim și Ana purtau această pecete grea. În fiecare zi făceau milostenie. Se rugau necontenit. Aveau avere, dar o chiverniseau slujitorii lor pe care îi aveau ca pe niște copii. Tot ce aveau nevoie le dădeau. Nu era zi să nu facă milostenie la săraci, orfani și văduve. Când nu găseau niciun orfan, se simțeau neîmpliniți. Vărsau făină și untdelemn și vin pe pământ și ziceau: „Primește, tu, pământule, acest dar de la noi, pentru că, astăzi nu am găsit pe cineva să miluim!”. Așa trăind, ei își continuau rugăciunea, se tot rugau și așteptau. Nu numai așteptau, erau atât de smeriți, încât ziceau: „Suntem cei mai nevrednici, cei mai păcătoși, cei mai răi de pe pământ !”. Așa ziceau acești oameni care făceau numai bine. Ei știau ce însemnează omul față de Dumnezeu. Cât de bun ar fi un om față de Dumnezeu, este ca un fir de praf față de bunătatea lui Dumnezeu. De aceea, întru smerenia lor, se socoteau nevrednici. Nu au cârtit nicodată. Aduceau jertfă și la altar, necontenit. Aceasta îi mângâia, știau că pot să stea înaintea lui Dumnezeu cu jertfă. Numai în ziua când jertfa le-a fost refuzată, n-au cârtit, dar s-au tânguit amarnic. Au zis: „Doamne, știm că suntem ticăloși!”. Ioachim i-a spu Aneis: „Eu merg în munte, să mă rog!”. Ana a spus: „Eu merg acasă, dar nu voi intra în casă, ci voi sta în grădină, să mă rog, până când Dumnezeu ne va da un semn că ne-a primit rugăciunea. Am putea și noi să Îndrăznim ănaintea Lui!”. Ioachim a aflat în munte că rugăciunea a fost ascultată. Glasul cel dumnezeiesc i-a spus: „Mergi la femeia ta ce se află în grădina casei! Spune-i că Dumnezeu a mărit mila Sa față de voi și veți naște o fiică ce se va numi Maria. Aceasta va fi, cu adevărat, palat al Împăratului ceresc”. Ana, în grădină, privea iarba. Privea niște cuiburi de păsărele și zicea cu durere, cu zbucium și cu lacrimi: „Doamne, cât sunt de nevrednică! Iată, și aceste păsărele sunt vesele că au puișorii lor! Și iarba se bucură, că face sămânță. Și florile și pomii, căci lasă urmași! Numai eu nu am urmași”.Gglasul cel dumnezeiesc i-a spus și ei: „Ano, Ano, rugăciunile tale au ajuns la cer! Va veni bărbatul tău, deși sunteți bătrâni, veți zămisli o pruncă pe care să o numiți Maria, căci ea este cea aleasă dintre toate neamurile să fie, cu adevărat, cea prin care să vină binecuvântarea”. Așa s-a zămislit prunca Maria, cea care a fost atât de vestită în Vechiul Testament. În Vechiul Testament, cuvintele de bunăvestire, de proorocire, se referă în primul rând la Mântuitorul Hristos. Cuvintele tainice, dar mai ales, anumite obiecte sau persoane o preînchipuie pe Maica Domnului. De aceea, să luăm aminte cât de mult a fost vestită Maica Domnului. Ea se află vestită chiar de la început, de după păcatul strămoșilor noștri, când Dumnezeu aduce blestem și spune șarpelui: „Tu vei înțepa călcâiul femeii, dar ea îți va zdrobi capul!”. Nu Eva cea dintâi avea să zdrobească capul șarpelui, ci Maria Fecioara, Eva cea curată și sfântă avea să zdrobească capul șarpelui. Apoi, vedem de atâteaori închipuită frumusețea, viața curată a Sfintei Fecioare Maria, pentru că ea este închipuită de toiagul lui Aaron, un lemn uscat care a fcut ramuri și i-a minunat pe toți. Ea a fost închipuită, de asemenea, de acel sicriaș în care Moise a pus tablele legii, pentru că în sicriașul acela se afla cuvântul scris a lui Dumnezeu pe care Însuși Fiul lui Dumnezeu l-a dat lui Moise. În Fecioara Maria nu a intrat o scriere, ci a intrat Cel ce a scris, Fiul lui Dumnezeu prin Care toate s-au făcut. Ea a fost, de asemenea, închipuită de multe momente din istoria poporului ales. Pe ea au închipuit-o cinci femei deosebite: Mariam, sora lui Moise care avea darul proorociei și al fecioriei. De asemenea, o altă femeie care a fost puternică, Angheona, apoi, Rahab, Iudit și Ana, mama lui Samuel. De aceea, numele Maria este alcătuit din cele cinci litere care preînchipuie cele cinci femei cu daruri deosebite înaintea lui Dumnezeu. Așa cum ne tălmăcesc Sfinții Părinți, dacă acele femei au avut câte un dar sau două daruri (Dumnezeu dă diferite daruri și împarte darurile la diferite femei sau bărbați), în Maria, așa cumspune Fericitul Ieronim, s-au întâlnit toate darurile dumnezeiești. Tocmai de aceea, ea a fost închipuită și de sfeșnicul cel cu șapte lumini ce era pus pe altarul Legii Vechi, pentru că ea a fost împodobită cu toate darurile Sfântului Duh. Cea care se naște și a cărei sărbătoare a nașterii o prăznuim astăzi, este cea aleasă dintre toate neamurile. Pentru ce este cea aleasă? Ea a fost aleasă pentru atâtea frumuseți. Care sunt frumusețile ei? Frumusețile ei sunt smerenia, curăția, răbdarea, dragostea, frumusețea, jertfelncica și atâtea alte daruri. Pentru aceste daruri, a privit Dumnezeu de sus cum a privit în timpul potopului când se terminaseră toate merindele și pentru cele opt suflete care au fost în corabia lui Noe și pentru animalele care au fost luate în corabie. Ce-a trimis, atunci, din corabie, Noe? A trimis o porumbiță care s-a întors. A trimis din nou o porumbiță că prima nu avusese loc să se așeze. Aceasta a venit cu o ramură în cioc, vestind că s-a sfârșit potopul, că apele au scăzut. Pe această porumbiță o vedem înnchipuind-o și ea pe Maica Domnului, pentru că, așa cum porumbița, aduce semnul vieții în cioc, acea ramură de măslin; așa și Maica Domnului aduce semnul vieții pentru tot neamul omenesc. De aceea, se cuvine să înțelegem cine este cea care se naște și care se naște din pântece sterp și vârstnic și din tată bătrân. Greu era să se înțeleagă aceasta. Cei doi bătrâni, ajunși la peste 67 de ani , într-o perioadă nefirească de a avea copii, au avut o copilă ca rod al rugăciunii, ca rod al postirii, ca rod al milosteniei. Din nepostire, au căzut strămoșii, din nepostire a căzut Eva. Maria odrăslește din postul acelor părinți, că ei posteau nu ca iudeii, ei posteau în fiecare zi. Mâncau doar seara și puțin și se rugau tot timpul. De aceea, iată ce a ieșit din rodul binecuvântat postului: a răsărit o ramură aleasă, a răsărit o lumină pe ntru neamul omenesc, a răsărit o stea pentru Soarele Dreptății. De aceea, Maria este adusă la trei ani la templu să fie închinată lui Dumnezeu, că numai cu puterea lui Dumnezeu S-a născut ea. Părinții, timp de cincizeci de ani, cu neîntrerupere, venind la templu, aducând jertfă și făcând milostenie Ioachim și Ana, aceasta ziceau: „Doamne, dă-ne rod, dă-ne copii, că Ți vom întoarce Ție! Ție se cuvine să aducem copii pe care ni vei da!”. Pentru că au făgăduit zi de zi, timp de cincizeci de ani, că vor da pruncul sau pruncii odrăsliți de Dumnezeu la templu, de aceea, au adus-o la templu. Iată, ce rod minunat, iată ce putere mare, iată ce minune negrăită! Noi trebuie să înțelegem că proorocii o numesc „stea luminoasă” și „sfântă mai mare decât sfinții”, pentru că ea este mai frumoasă decât îngerii. Ea are trup, dar uită de trupul său. Părinții, până la trei ani, au crescut-o în rugăciune. În rugăciune au adus-o la templu. La templu, ducându-se în Sfânta Sfintelor, locul părinților care se rugau cu ea, l-au luat îngerii. Acolo se învrednicește de descoperiri și de lucruri minunate. Iată, cum ne spun Sfinții Părinți despre Maria: „Până la ea, niciun om nu a fost atât de curat. Părinții ei au fost curați, dar au avut și ei păcatele neputințelor. Ea, însă, a fost atât de curată, că și-a făcut din rugăciune o respirație continuă. Ea nu a vrut să gândească decât la Dumnezeu. Ea nu a avut avere, ea nu a avut griji pământești, ea nu avut bucurii vremelnice, ci numai arvună a bucuriei celei veșnice. Ea a crescut în chip minunat. A crescut cu vârsta și cu darurile lui Dumnezeu. De aceea, a fost aleasă. De aceea, a văzut frumusețea ei, Cel din ceruri, Fiul lui Dumnezeu, pentru că era născut din Tatăl din veci, a binevoit, cum a hotărât Tatăl când l-a creat pe primul om. Fiul cel născut din veci din Tatăl, a văzut frumusețea, smerenia, dragostea, răbdarea, bucuria sufletului, gingășia acestei făpturi ajunsă la cincisprezece ani. La doisprezece ani a fost adusă în templu de bătrânul Simeon, rudenia ei, că părinții muriseră, trei ani a continuat în aceeași rugăciune. I-a spus bătrânul Iosif: „Eu merg în casa ta, dar să mă lași, ca în casa ta, să fac ce am făcut la templu, să mă rog lui Dumnezeu!” . Se bucura bătrânul și acolo, numai în rugăciune, a petrecut. De aceea, nu a putut să păcătuiască, Atunci, păcătuiește omul, când își încetează respirația sufletului care este rugăciunea.

Iubiți, credincioși, în acea lume a păcatului, în acea lume fără harul lui Dumnezeu, o făptură asemenea nouă reușește să învingă slăbiciunea trupului și curiozitatea sufletului. Reușește să se păstreze curată și fără de păcat, purtând în sine doar păcatul strămoșesc. Acesta i-a fost curățit când Duhul Sfânt a coborât ca să vină Fiul lui Dumnezeu să ia trup din ea. Tatăl a trimis pe Fiul să Se întrupeze și pe Duhul să sfințească și să curățească pântecele Mariei. În lumea răului, în lumea păcatului, fără darul Duhului Sfânt, o persoană reușește să fie curată și sfântă. A privit Fiul lui Dumnezeu la frumusețea Mariei și de aceea, a coborât din cer. De aceea, Sfântul și Dreptul Iacob din Vechiul Testament a văzut o scară de la pământ la cer. Această scară este, cu adevărat, Maica Domnului. Ea este scara pe care urcăm noi la cer. Virtuțile ei au făcut să coboare Fiul lui Dumnezeu ca pe o scară și ea fiind mama noastră, pe aceeași scară, pot să urce și rugăciunile și cererile noastre și sufltele noastre înaintea Tronului slavei lui Dumnezeu. De aceea, nu putem să ne scuzăm vreodată și să spunem noi, creștinii: „Nu am putut să mă las de păcatul cel greu: al beției sau al fumatului sau al desfrâului sau al minciunii sau al hoției sau a altor păcate!”. Mințim când spunem că nu putem. Iată, Maria, cu puterile ei proprii, dar aflându-se într-o continuă rugăciune, a putut să nu greșească. Noi cu toții am primit harul lui Dumnezeu. Păcatul alungă harul lui Dumnezeu din noi. Nu putem să facem ceva doar cu ceea ce avem noi, cu puterile noastre care, din pricina păcatelor pe care le-am săvârșit s-au diminuat. Puterile noastre sunt slabe și sărace. Dumnezeu adaugă puterea Sa slăbiciunilor noastre. Cât de slabi am fi, dacă ne rugăm stăruiutor, Dumnezeu ne îmtărește puterile, ne dă ceea ce ne lipsește și ne ajută să ne ridicăm. Sfântul Apostol Pavel zice: „Când sunt slab, atunci sunt tare”. La ce se referă când zice așa? Dacă mă rog, sunt tare cu sufletul. Această tărie îmi trebuiește mie. El a avut o boală pe care a purtat-o toată viața. A rugat pe Dumnezeu să-i ia acea boală. Ce i-a spus Dumnezeu? „Nu cere aceasta. Îți este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune”.

Iubiți credincioși, Maica Domnului este mama noastră, a tuturor. Este cea mai bună, cea mai apropiată și cea mai puternică mamă. Cine nu se adresează Maicii Domnului, nu ajunge la Dumnezeu. Ea primește rugăciunile noastre și le duce la Fiul Său. Și îngerii și sfinții se roagă pentru noi. Dar, ea este deasupra îngerilor, deasupra sfinților și ea, mai lesne, duce rugăciunile și cererile noastre către Dumnezeu. De aceea, astăzi, la pomenirea nașterii ei să ne apropiem cu nădejed, cu credință, cu dragoste de fii, de mama noastră cea bună, de Maica Domnului, să ne rugăm ei și să-i zicem: „Maica Domnului cea preacurată și preasfântă, ești mai sfântă decât sfinții și stai de-a dreapta Fiului Tău și te bucuri de slava Preasfintei Treimi, vino și la noi și ne îmbrățișează, primește rugăciunile noastre și le du Fiului Tău și Dumnezeului nostru! Cu puterea ta de Maică, să ne așezi înaintea Fiului tău și pururea să ne aperi și să ne păzești și în viața aceasta și în viața viitoare, să ne întâmpini și să ne duci înaintea lui Dumnezeu, a Sfintei Treimi, la Tatăl, la Fiul și la Sfântul Duh, Dumnezeul nostru cel sfânt pe Care-L tu Îl vezi te bucuri și noi să Îl vedem cu tine în viața aceasta și în cea viitoare în vecii vecilor ! Amin!”.