Cuvantul Ierarhului

PREDICĂ LA SFÂNTUL DIONISIE EXIGUUL

 

sf. dionisie exiguulÎn numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin!

Iată-ne în ajunul hramului acestei Sfinte Mănăstiri, şi astăzi am poposit cu bucurie, pentru că sărbătorim punerea în raclă a brâului Maicii Domnului, şi un sfânt mucenic, Andrei, care este Andrei cel nebun pentru Hristos, cel ce s-a arătat atunci când Maica Domnului a fost deasupra bisericii din Bahelne, când credincioşii, strămoşi ai noştri, făceau priveghere de toată noaptea. Maica Domnului, cu acoperământul său ...

sf. dionisie exiguulÎn numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Preacuvioasă Maică Stareţă,
Preacuvioase Maici,
Iubiţi credincioşi,

Iată-ne în ajunul hramului acestei Sfinte Mănăstiri, şi astăzi am poposit cu bucurie, pentru că sărbătorim punerea în raclă a brâului Maicii Domnului, şi un sfânt mucenic, Andrei, care este Andrei cel nebun pentru Hristos, cel ce s-a arătat atunci când Maica Domnului a fost deasupra bisericii din Bahelne, când credincioşii, strămoşi ai noştri, făceau priveghere de toată noaptea. Maica Domnului, cu acoperământul său pururea ne apără; ea ne încinge cu dragostea sa de mamă, iar noi, cei ce suntem fiii săi, adevărat se cuvine să-i simţim rugăciunile şi mijlocirile ei către Fiul său şi Dumnezeul nostru şi către Tatăl cel Ceresc. Dar se cuvine să ne aducem aminte despre viaţa şi despre învăţătura şi purtarea de grijă faţă de întreg neamul creştinesc, a Sfântului Cuvios Donisie cel Smerit, născut în Dobrogea la anul 460. Aici, unde a învăţat cele dintâi reguli monahale şi a învăţat tainele teologiei de la vestiţii părinţi sciţi, de aici. Dornic de multă învăţătură şi de înţelepciunea cea duhovnicească a părinţilor celor îmbunătăţiţi, Dionisie, care dorea să ştie multă carte şi să se nevoiască pe măsura ştiinţei sale, mai întâi a mers în Răsărit. A mers acolo, a învăţat limba greacă, ştia limba latină încă de aici, dar s-a perfecţionat şi în limba greacă, şi iată, era un monah care cu adevărat căuta înţelepciune şi viaţă curată şi jertfelnică. Aşa a alergat până în anul 496, când Papa Ghelasie al Romei îl cheamă acolo, la Roma, ca să îi fie de folos. Fiind învăţat, pentru că el a fost şi profesor de dialectică la Vivarium, la Universitatea vestită de acolo, dar mai ales s-a ocupat cu scrisul şi cu traducerile. Învăţătura adevăratei credinţe se statornicise în răsărit şi fusese formulată în limba greacă, limba de circulaţie atunci, cea mai folosită în Răsăritul creştin, astfel că apusenii nu aveau posibilitatea să înţeleagă învăţăturile şi canoanele primelor 4 sinoade ecumenice şi ale sinoadelor locale ce s-au ţinut în răsărit. De aceea, Sfântul Dionisie, cu osteneală multă a tradus toate hotărârile sinoadelor ecumenice şi ale sinoadelor locale. A scris cărţi întregi, traducându-le din limba greacă în limba latină, şi nu numai traducându-le, ci a folosit şi comentarii foarte preţioase din informaţiile pe care le-a luat de părinţii îmbunătăţiţi şi chiar din înţelepciunea pe care el o dobândise de la Dumnezeu. A scris şi cărţi alese Sfântul Cuvios Dionisie, şi văzând că oamenii nu trăiesc în timpul real, el a gândit să aşeze pentru creştini era cea adevărată ca să se numere anii nici de la zidirea Romei, nici de la păgânul şi crudul împărat Diocleţian, cum începuseră din nou păgânii să numere era, pentru că Diocleţian omorâse cei mai mulţi creştini, şi păgânii au pus pe Diocleţian ca un rebel, ca unul care a creat o eră nouă. În timpul lui Diocleţian, avem şi noi aici în Dobrogea sute de martiri, pentru că a fost cel mai crud dintre toţi împăraţii romani, împreună cu Maximian şi ceilalţi severi ai lor. Şi astfel, fiind cunoscător în astronomie, Sfântul Dionisie caută să stabilească timpul când s-a născut Mântuitorul Hristos. Greşeşte cu puţin timp, dar oricum, el crează o eră nouă, era creştină, o eră pe care o foloseşte şi Răsăritul şi Apusul şi toată creştinătatea şi toate confesiunile creştine: catolici, protestanţi, neo-protestanţi, toţi folosesc această eră, aceşti ani ce se numără de la Hristos, şi care eră ne-a dăruit-o însuşi acest părinte pe care noi astăzi îl prăznuim.

A fost un mare învăţat şi un mare rugător Sfântul Dionisie, de aceea el a dat sfaturi la zece papi sub care a fost el sfetnic, şi toţi îl ascultau şi se minunau de învăţătura lui, pentru că atunci era ortodoxie şi la Roma, şi ortodoxia a durat până în secolul al unsprezecelea. Şi iată, Sfântul Dionisie, concetăţeanul nostru, din părţile acestea a dus faima, atât în Răsărit, de unde a luat învăţături, dar mai ales în Apus şi este socotit părintele dreptului bisericesc. El a tradus şi Scriptura şi a făcut comentarii la Scriptură, şi toate adnotările şi comentariile făcute de Sfântul Dionisie sunt de mare profunzime, sunt de mare claritate şi pline de înţelepciune. De aceea, iată, suntem fericiţi că avem aici o mănăstire închinată Sfântului Cuvios Dionisie cel Smerit pentru că a fost rugător, şi a fost un om care a căutat înţelepciunea, asceza şi a iubit rugăciunea.

Iubiţi credincioşi, Sfântul Cuvios Dionisie a fost cinstit de cei din Apus. Era cinstit ca sfânt în Apus de multă vreme; noi, cu mai multă zăbavă, abia de puţin timp l-am trecut şi noi în rândul sfinţilor. El, cel ce era sfânt cu viaţa, cu dragostea, cu rugăciunea, cu darul lui Dumnezeu. Suntem bucuroşi că avem un astfel de sfânt care priveşte spre toată creştinătatea, căreia i-a dat timpul sfinţeniei, pentru că Hristos a venit din cer pe pământ, Fiul lui Dumnezeu, ca să sfinţească timpul, să-l umple şi să ne înveţe şi pe noi ca prin timpul acesta în care a intrat Hristos cel Veşnic, şi noi, cu arvuna timpului să dobândim veşnicia. De aceea se cuvine să-l avem în cinstire deosebită şi în pomenirea în rugăciunile noastre pe Sfântul Cuvios Dionisie. Aşa cum îi spune numele, el era atât de învăţat dar atât de smerit pentru că socotea că învăţătura sa este ca un fir de praf faţă de imensitatea înţelepciunii lui Dumnezeu. Şi omul cu cât este mai învăţat, cu atât îşi dă seama cât este de mic şi cât de puţin cunoaşte faţă de cunoaşterea absolută a lui Dumnezeu căci la Dumnezeu nu este nici trecut, nici viitor, ci este un prezent continuu, căci Dumnezeu le cunoaşte pe toate, le vede pe toate, le călăuzeşte pe toate şi le simte pentru că El este veşnic, şi cel veşnic depăşeşte şi copleşeşte timpul. La această veşnicie şi la această înţelepciune ne cheamă Dumnezeu şi pe noi, pe toţi. De aceea, aş vrea să vă pun la suflet şi la inimă astăzi, să înţelegem în fiecare zi cât de puţină viaţă pământească avem, cât de mici suntem în faţa atotputerniciei lui Dumnezeu şi a prezenţei lui Dumnezeu, că pretutindeni este Dumnezeu, numai în rău nu este Dumnezeu; dar răul este limitat, Dumnezeu este nelimitat. Şi iată, pe noi ne cheamă Dumnezeu să ieşim din limite, să ieşim din limita timpului, din plăcerile cele slabe şi sărace, din toate desfătările deşarte, şi ne îndeamnă Sfântul Cuvios Dionisie să privim spre veşnicie, spre cel ce stăpâneşte cerul şi pământul, spre Cel ce ne-a trimis pe Fiul Său să ne răscumpere din păcat şi din moarte şi să ne îmbrace iarăşi în veşnicia vieţii, pentru că până la Hristos viaţa era o simplă părere. Omul trăia puţini ani şi după ce termina aceşti putini ani ai vieţii pământeşti intra în moarte, adică în despărţirea de Dumnezeu. Nu mai simţea că trăieşte pentru că nu mai simţea bucurie; îşi simţea existenţa dar in chin,în durere, în întuneric şi în mustrare. Iată, Sfântul Dionisie ne învaţă să ne îmbrăcăm nu numai darurile lui Dumnezeu pe care le percepem aici pe pământ, ci să ne îmbrăcăm în înţelepciune, în dragoste şi în veşnicie. Înţelepciunea ne arată alea către Dumnezeu; Dumnezeu este dragoste, şi dragostea lui Dumnezeu este fără început şi fără de sfârşit. La această dragoste ne cheamă Sfântul Cuvios Dionisie cel Smerit. De aceea dragoste însemnează şi jertfă. Dragostea lui Dumnezeu s-a arătat în jertfa Fiului Său pe care L-a trimis să ne cheme de la întuneric la lumină, de la rău la bine, de la moarte la viaţă. Să luăm această cale a binelui, a luminii, a păcii, a dragostei, a bucuriei şi a veşniciei. Cine este bun şi iubitor de Dumnezeu, cine ascultă glasul Sfintei Evanghelii şi ia aminte la pildele de viaţă ale sfinţilor care au trăit Evanghelia în minte, în inimă şi în toate faptele vieţii lor, iată aceia, cu adevărat, cei ce urmează căii sfinţilor şi se bucură să urmeze calea veşniciei, aceia cu adevărat îl află pe Dumnezeu. Pe Dumnezeu dacă Îl căutăm pentru binele vremelnic şi nu pentru binele veşnic, suntem căutători zadarnici. Orice bine vremelnic trebuie să fie un început sau o temelie a binelui veşnic. De aceea, iată, Sfântul Cuvios Dionisie ne povăţuieşte să-l urmăm pe el şi pe toţi sfinţii către această cale, a vieţii celei veşnice. Să ne rugăm aşadar Sfântului Cuvios Dionisie şi sfinţilor mucenici, astăzi pomeniţi, împreună cu Maica Domnului, şi să le zicem: ,, Maică Preacurată, Sfinte Cuvioase Părinte Dionisie, Sfinţilor Mucenici, ajutaţi-ne în dorinţa noastră de a-L afla pe Dumnezeu, apropiaţi-ne de El prin mijlocirile voastre!” Şi Dumnezeu, atunci când mijlocesc sfinţii şi noi ne rugăm, coboară la noi; de aceea şi azi a coborât. Să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu care a venit şi astăzi în mijlocul nostru şi ne-a mângâiat şi ne-a întărit cu harul său, şi să-i spunem: Doamne Iisuse Hristoase şi Părinte şi Duhule Sfinte, pentru rugăciunile Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, care cu acoperământul ei ne ocroteşte şi ne povăţuieşte, ale Sfântului Cuvios Dionisie cel Smerit, ale Sfintilor Mucenici pomeniţi astăzi, primeşte rugăciunile noastre, şi înnoieşte harul Tău asupra noastră şi împodobeşte inimile noastre cu lumina harului Tău, şi minţile noastre le luminează şi ne învaţă cum să te slujim pe Tine prin mijlocirile Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor Tăi, ca şi noi să ajungem cu sfinţii Tăi în Împărăţia Ta, să ne bucurăm şi să ne veselim în pace în dragoste şi în fericire, întru viaţa cea veşnică.

Amin!