Cuvantul Ierarhului

Predică la Duminica Sfintilor Români

1044321 521436621237465 2006394427 nÎn numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Amin!

„Sfinţilor întru care Dumnezeu a binevoit să înmulţească milelele Sale, bucuraţi-vă în ceruri şi rugaţi-vă pentru noi!”

Am ajuns la hramul cel mare al acestui sfânt aşezământ, mănăstirea închinată tuturor sfinţilor de Poarta Albă, cum s-a numit atâta vreme, aici unde, cu adevărat, din pământul acesta răsare lumină. Astăzi îi pomenim pe toţi sfinţii români. De unde începe şirul sfinţilor români? Sunt sfinţi odrăsliţi de neamul nostru şi sfinţi care s-au altoit în pământul neamului nostru. Cel dintâi dintre sfinţii noştri nu este altul decât..

poarta alba iusÎn numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Amin!

„Sfinţilor întru care Dumnezeu a binevoit să înmulţească milelele Sale, bucuraţi-vă în ceruri şi rugaţi-vă pentru noi!”

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Preacuvioasă maică stareţă,
Preacuvioase maici,
Iubiţi credincioşi,

          Am ajuns la hramul cel mare al acestui sfânt aşezământ, mănăstirea închinată tuturor sfinţilor de Poarta Albă, cum s-a numit atâta vreme, aici unde, cu adevărat, din pământul acesta răsare lumină. Astăzi îi pomenim pe toţi sfinţii români. De unde începe şirul sfinţilor români? Sunt sfinţi odrăsliţi de neamul nostru şi sfinţi care s-au altoit în pământul neamului nostru. Cel dintâi dintre sfinţii noştri nu este altul decât Sfântul Apostol Andrei pentru că el, luând lumină, dragoste, putere, înţelepciune şi Duh Sfânt de la Ierusalim, trimis prin sorţii primiţi prin rugăciune; a veni să creştineze Scythia de Nord şi Scythia de sud, adică Dobrogea noastră. De la început, strămoşii noştri au dobândit un dar bogat şi nepreţuit. Cu adevărat, aici, începuse plămădirea unui nou popor :daco-romanii. În această plămadă, Sfântul Apostol Andrei a adus sămânţa lui Hristos şi a botezat pe mulţi dintre strămoşii noştri. Atât de mulţi veneau să se boteze, încât Sfântul Apostol Andrei a trimis solie la concitadinul său, Sfântul Apostol Filip: Vino şi mă ajută în Scythia Mică pentru că acolo nu dovedesc să botez şi să împărtăşesc pe atâţia oameni care vin la credinţă!”. Aceşti doi părinţi, sunt strămoşii credinţei noastre, sunt părinţii noştri: Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Apostol Filip. Romanii au cucerit Dacia sau Sczthia Mică în anul 46 î Hr, au încheiat căsătorii, dacii cu roamnii, încât au creat familii mixte de daco-romani. După Sfântul Apostol Andrei, mulţime din cei ce au primit dreapta credinţă târziu, fiind supuşi la prigoană ca să se lepede de Hristos, şi-au vîărsat sângele în pământul nostru. Sute de martiri are Dobrogea şi între aceşti martiri sunt episcopi, preoţi, diaconi, monahi, monahii şi simpli credincioşi. Cunoaştem nume de ierarhi martiri: Irineu, Niceta, Bretanion era cât pe ce să fie martirizat, preoţii: Montanus, prezbitera Maxima, alţi preoţi de aici, diaconii: Donat, Silviu şi mulţi alţi diaconi. Creştinii de rând sunt cu sutele, ca şi soldaţii, cum sunt sfinţii de la Niculiţel, sfinţii de la Adamclisi care au fost soldaţi, dar au iubit mai mult pe Împăratul ceresc decât pe cel pământesc şi au iubit mai mult să fie slujitori ai voievozilor din ceruri: îngerii decât ai celor de pe pământ care îi îndreptau spre întuneric. Iată, sfinţii aceştia din primele veacuri se îmbrăţişează astăzi cu pătimitorii, cu cei ce au suferit în locul acesta. Aici, la Periprava, la Aiud, la Piteşti, la Jilava, la Gherla, în diferite alte locuri, veacul al douăzecilea, odată cu venirea comunismului, a adus mulţime de jertfe dintre oamenii curajoşi, învăţaţi, dintre preoţi, monahi, monahii, filozofi, dascăli, simpli creştini credincioşi. Toţi au ntrebuit să treacă prin locurile întunecate ale temniţelor unde au fost batjocoriţi, chinuiţi, puşi să lepede de credinţă. Puţini s-au lepădat, dar cei mai mulţi au rezistat. Unii au fost bătuţi atât de crunt şi au fost atât de chinuiţi şi aici şi în alte părţi amintite, încât le-au rămas trupurile în locurile acestea. Alţii au fost puşi la munci silnice să sape canalul sau să sape pământul de la canal în diferite movile. Unii care erau mai curajoşi în mărturisirea credinţei aveau parte, ca în timp ce munceau, prin iscoade ce erau aduse deasupra lor, să îi împingă, să cadă sub brazdele pământului şi au fost acoperiţi de pământ. De aceea, şi pământurile acestea deţin mucenci, mucenici din veacul al douăzecilea, oamenii care au îndrăznit, care au vorbit, care au mărturisit pe Hristos, ştiind că Hristos este viaţa noastră, a tuturor. Pentru aceşti oameni, se cuvine să avem pioasă aducere aminte şi să ne înfruptăm din credinţa lor, o credinţă lămurită prin focul chinurilor, prin focul cel mistuitor al credinţei. Cei mai mulţi nu au cârtit, au mulţumit lui Dumnezeu că au primit aceste chinuri. Cei ce nu s-au sfârşit în închisoare, mulţi dintre cei credincioşi, au trăit ani mulţi. Dumnezeu le-a recuperat anii din închisoare şi le-a dat alţi ani, în plus, să trăiască, pentru că au devenit şi oameni înţelepţi şi în această înţelepciune a lor, erau luminătorii noştri, erau, cu adevărat, cei care au putut să dea mărturie cât de mult bine aduce credinţa. Cine a crezut şi a mărturisit, acela şi-a umplut sufletul de lumină. Mulţi dintre noi am stat de vorbă cu aceşti oameni, mai sunt puţini supravieţuitori. Duhovnicii cei mari, parcă toţi au plecat şi ultimul care a plecat a fost Părintele Iustin, care a rămas ultimul să se îngrijească de toţi ceilalţi şi mai ales, de cei ce au pătimit în închisori şi mai ales, la canal, la Periprava, la Aiud. După ce s-a început aşezământul de la Aiud, anul trecut, părintele Iustin, adunându-şi puterile, a poposit aici, în mijlocul nostru. S-a mângâiat văzând că terenul pe care l-am primit este exact acela unde au fost barăcile unde au suferit frigiul, bătaia şi vara, arşiţa. Şi acolo unde ne-a arătat Părintele Iustin, acolo, s-a ridicat paraclisul şi ne-am rugat împreună anul trecut, aici. Dumnezeu a rânduit ca la hramul cel mare al acestui aşezâmânt, Duminica tututror sfinţilor din anul următor, anul acesta, noi să-l pomenim pe Părintele Iustin şi el să ne privească din Cer, să ne mângâie şi să ne încurajeze la celel ce avem de făcut. 

       Iubiţi crdincioşi, aceşti sfinţi români pe care noi îi pomenim astăzi sunt mlădiţe din viţa care este Hristos. Aceste mlădiţe, sfinţii români de la Sfântul Andrei şi Sfântul Filip, până în vremea noastră sunt ca nişte făclii luminoase care strălucesc în cer, sub lumina harului dumnezeiesc, dar strălucirile lor trimit raze luminoase şi aici, pe pământ. Aceşti oameni ca şi noi, şi-au sfinţit viaţa şi au trăit cu înţelepciune şi nu au trăit pentru pământ şi au trăit pentru Cer. De aceea, toate înjosirile, batjocoririle, jignirile, nedreptăţile, suferinţele prin bătăi şi înfometare şi prin diferite alte metode atât de inspirate de la cel viclean, aceştia oameni, prin ceea ce au suferit, au şi biruit. Ce au biruit? Au biruit zburdălnicia trupului, plăcerile vieţii, au biruit pe cele ale veacului acestuia ca să dobândească pe cele ale veacului viiitor. Tocmai de aceea, noi le sunt recunoscători acestor vieţuitori în temniţe unde stăteau la întuneric, dar se umpleau de lumină. Această lumină lăuntrică au transmis-o până la noi. De câte ori am stat de vorbă cu părinţi care au fost închisoare, cu cei pe care Dumnezeu i-a rânduit cu o viaţă mai lungă şi amintesc aici pe câţiva duhovnici pe care îi cunosc, în afară de Părintele Iustin pe care îl pomenim în mod deosebit în caliatate de ctitor al acestui aşezământ. Ne aducem aminte de Părintele Arsenie care tot la aproape de 100 de ani a plecat, de Părintele Adrian Făgeţeanu care a plecat la 99 de ani, de părintele Sofian de la mănăstirea Antim, care a avut diabet , dar Dumnezeu l-a întărit şi a plecat tot după90 de ani, de Părintele Grigorie Băbuş, de asemenea, la aproape 95 de ani a plecat. Părintele Sofian şi Părintele Băbuş sunt naşii mei de călugărie, nişte oameni atât de rugători, înţelepţi şi iubitori de Hristos. Îmi aduc aminte că Părintele Sofian îmi spunea, cu câteva săptămâni înainte de a pleca: „Mai am puţin să scriu la o carte de pictură, pe care mi-am dorit-o din tinereţe. Dacă o voi termina, Dumnezeu să mă slobozească!”. La o zi, după ce a terminat cartea, a plecat din viaţa aceasta. Aşa şi Părintele Iustin a avut o dorinţă mare: să vadă început acest aşezământ şi Periprava. Şi la Periprava sunt gata toate, pregătite. Aici s-au început şi vor înflori. Voi veni la 2 săptămâni aici, de acum înainte, să văd de ce mai este nevoie, cum trebuie să ne ostenim şi să ne jertfim ca să primim o mijlocire mai mare de la Părintele Iustin. Suntem încredinţaţi, după felul în care l-am văzut şi la plecarea din viaţa aceasta, că Părintele Iustin, cu adevărat,doarme. Doarme, pentru că nu a murit, pentru că sufletul îi este în lumină şi cu lumina sufletului său şi cu rugăciunile sale să ne lumineze şi pe noi. Sfinţii români sunt vlăstare din trupul neamului nostru, dar îmbrăcaţi în lumina cerului. Aceste vlăstare trebuie să ne lumineze şi pe noi pe toţi. Dumnezeu îi ştie pe toţi (cum zice Psalmistul) pentru că Dumnezeu a făcut mulţime de stele şi a pus nume fiecărei stele. Noi ştim că nu sunt mai mulţi oameni pepământ decât stele. Aşa cum Dumnezeu ştie numele stelelor, ştie şi numele noastre şi sfinţii care se roagă pentru noi, ne aduc lumină nouă pe pământ şi ne ridică prin rugăciunile lor, către ei, care s-au sălăşluit în patria cea cerească.

       De aceea, să ne rugăm Bunului Dumnezeu şi să-I zicem: „Doamen Iisus Hristoase, Cel ce ai pogorât din cer, ca Fiu al Tatălui să ne cauţi pe noi, cei rătăciţi în păcat şi pierduţi în căile celui viclean şi ne-ai căutat pe fiecare şi ne-ai chemat, ajută-ne şi acum să Te găsim pe Tine şi Tu nu înceta a ne căuta! De nu vom răspunde de prima dată la chemarea ta, din pricina nepăsării, a lenevirii, a necredinţei noastre, strigă-ne şi a doua oară şi de nu vom auzi nici a doua oară, să ne chemi şi să ne strigi şi a treia oară! Dacă nici a treia oară, nu Îşi vom răspunde, Tu, Doamne, Ţi-ai arătat dragostea. Noi Nădăjduim că Te vom căuta noi pe Tine şi ne vom întoarce la Tine de câte ori ne vom poticni în credinţă şi de câte ori vom cădea în prăpastia păcatului! Ajută-ne, primeşte-ne şi pentru rugăciunile tutuor sfinţilor români şi a părinţiolor duhovniceşti care au auuns la Tine şi se roagă pentru noi, iartă-ne, miluieşte-ne şi ne două aici pe pământ, nădejde şi arvună a vieţii veşnice celei din cer! Amin!”