Cuvantul Ierarhului

Predică la Duminica izgonirii lui Adam din Rai

ips teodosieÎn numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Amin!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi,

„Cel însetat sa vină la Mine şi să bea, Căci zice Scriptura, izvoare de apă vie, vor curge din pântecele lui! ”
Aceste cuvinte le-a rostit Mântuitorul Hristos, descoperind ucenicilor Lui ce avea să se petreacă după suirea Sa la cer. Mântuitorul S-a suit la ceruri şi a fost nevoie de o aşteptare pentru apostoli de zece zile. Mulţi s-aiu întrebat de ce nu a trimis imediat Duhul Sfânt, după ce S-a mutat la ceruri.

 

ips teodosieÎn numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Amin!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi,

„Cel însetat sa vină la Mine şi să bea, Căci zice Scriptura, izvoare de apă vie, vor curge din pântecele lui! ”
Aceste cuvinte le-a rostit Mântuitorul Hristos, descoperind ucenicilor Lui ce avea să se petreacă după suirea Sa la cer. Mântuitorul S-a suit la ceruri şi a fost nevoie de o aşteptare pentru apostoli de zece zile. Mulţi s-aiu întrebat de ce nu a trimis imediat Duhul Sfânt, după ce S-a mutat la ceruri. Aceasta trebuie să o înţelegem pentru că nouă zile a zăbovit, fiecare zi, câte una din cetele îngereşti. Pentru că sunt nouă cete îngereşti, pe fiecare dintre cete le-a umplut de lumina sa cea dumnezeiască şi le-a umplut de harul cel îndumnezeitor care, atât de mult, strălucea acum nu numai din dumnezeirea Sa, ci strălucea şi din trupul Său. Firea noastră omenească a îndumnezeit-o şi tălmăcindu-se această taină a lui Dumnezeu, îngerii aduceau laudă lui Dumnezeu şi dragoste bunătăţii Sale. În a zecea zi, a ajuns de-a drepta Tatălui. Tatăl care este izvorul a toată viaţa, a toată bunătatea, puterea cea nevăzută Care împreună cu Fiul şi cu Duhul Sfânt ţin fiinţa cea dumnezeiască, când Fiul a rugat pe Tatăl: „Tată, M-ai trimis în lume, M-am întors la Tine! Am făcut voia Ta şi pe cei pe care Mi i-ai dat i-am învăţat şi aşteaptă făgăduinţa pe le-am dat-o şi am luat-o de la Tine! Părinte, trimite darul Duhului Sfânt asupra celor care au fost împreună cu Mine şi au ascultat lumina şi învăţătura Ta şi, cu adevărat aşteaptă mângâierea Ta!”.

          De aceea, în a zecea zi, la ceasul al treilea, ora noua dimineaţa, unde erau ucenicii adunaţi în casa Cinei celei de Taină şi toţi erau în rugăciune, pentru că ei se rugai la ceasul întâi, la ceasul al treilea, al şaselea şi al nouălea ;se aflau la rugăciune la ceasul al treilea şi îndată, s-a făcut un vuiet ca de vânt puternic şi a umplut toată casa unde erau ei. S-au minunat ucenicii, pentru că era închisă casa. De unde să vină această adiere puternică de vânt? Odată cu această adiere, s-a făcut lumină mare în acea casă şi li s-au arătat împărţite limbi ca de foc şi a şezut pe fiecare dintre ei şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să înţeleagă tot ce le spusese Mântuitorul. Duhul Sfânt le-a adus aminte toate cuvintele Mântuitorului Hristos, încât mintea şi inima lor a devenit ca o fântână plină de daruri şi de înţelepciune. Vâzând aceasta, era şi Maica Domnului cu ei. Asupra ei, nu a venit limba de foc să se coboare, aşa cum vedem în această icoană. Maica Domnului este împreună cu ucenicii. Ea are doar aureola sfinţeniei sale. Asupra ei se arată doar porumbelul darului Duhului Sfânt Care a îmbrăcat-o pe ea, când a primit buna vestire. Atunci, ea s-a curăţit de păcatul strămoşesc. Limbile de foc au venit doar asupra sfinţilor ucenci şi apostoli şi plini fiind de Duhul Sfânt se întrebau unul pe altul: <<Ce să facem? Ne-am umplut de lumină, de bucurie, de cunoştinţă, de dragoste de Dumnezeu şi Petru a spus înaintea tuturor: „ Să ieşim din casă, să mergem să vorbim înaintea mulţimilor.!”>>Erau mulţimi adunate în ziua Cincizecimii şi iudeii aveau această zi a Cincizecimii. Începuse mai demnult şi astăzi, ziua Pogărârii Duhului Sfânt, era sărbătoarea cea mai puternică, ultima zi . Erau toţi adunaţi acolo şi Petru, înaintea tututror a zis: „Bărbaţi galileeni şi voi cei ce aţi venit de departe, luaţi în urechi cuvintele mele! Iată, ce vă spun vouă: „Acest Iisus Care a fost cu noi, pe pământ şi Care a petrecut şi după ce S-a sculat din morţi patruzeci de zile, S-a suit la cer în a patruzecia zi şi ne-a făgăduit că ne va trimite Duhul Sfânt şi iată, El Care S-a suit la cer, a şezut la dreapta lui Dumnezeu Tatăl, căci Dumnezeu L-a făcut Domn şi Hristos, adică Uns al Său şi Domn al vieţii şi al morţii. Astăzi a venit asupra noastră Duhul cel Sfânt!”. A început Petru să tălmăcească Scripturile, de la facerea lumii, de la Noe, de la chemarea lui Avraam, de la chemarea lui Moise şi a istorisit toată dragostea lui Dumnezeu faţă de neamul ales. Sărbătoarea era iudaică. Erau veniţi iudei din străinătate care nici nu mai cunoşteau limba aramaică ce se vorbea în Israel, ci ştiau fiecare limba poporului în mijlocul căruia locuia.

          Cum spune Sfântul Apostol Luca: „ Erau acolo parţi şi mezi şi elamiţi, romani în treacăt, cei ce lociuiesc în Cilicia şi în Asia şi în Cirene şi în toate neamurile care sunt sub cer.” Iudeii au făut prozeliţi, au adus la iudaism toată lumea păgână!Aceştia au venit la sărbătoare. Auzindu-l pe Petru, se întrebau unii pe alţii: „Ce înseamnă aceste cuvinte pline de putere, că noi auzim fiecare în limba noastră în care ne-am născut!” Se aflau şi farisei acolo şi auzeau nedumirerea acelora şi au început fariseii să cârtească şi să spună: „Iată, cei ce stau în faţa noastră şi vorbesc sunt plini de must!” Fariseii auzeau şi ei în limba lor. Vorbea un singur om, dar auzea fiecare în limba sa., fără translator. Era minunea lui Dumnezeu şi aceasta este glosolalia. Petru nu ştia limbi străine, dar vorbea în limba sa şi Dumnezeu făcea să audă fiecare, limba în care s-a născut şi pe care o ştia atât de bine. Când a auzit Petru că este învinuit de farisei că este plin de must, a luat cuvântul şi a vorbit în faţa mulţimii: „ Bărbaţi israeliţi şi toţi cei ce sunteţi aici, ascultaţi şi înţelegeţi că robii voştri nu sunt plini de must, cum se pare unora, că este al treilea ceas din zi. Aceatsa este proorocia Sfântului Proroc Ioil care zice: „În zilele din urmă, voi turna din Duhul Meu peste fii şi fiicele Mele şi vor prooroci. Încă şi peste slugile şi slujnicele mele, voi turna în zilelele acelea din Duhul Meu şi vor prooroci. Iată, acum s-au împlinit aceste cuvinte: „Noi vorbim ceea ce Duhul Sfânt ne-a descoperit! Numai cu mintea noastră săracă, nu am fi ptutut să înţelegem şi să tălmăcim aceste cuvinte. Petru tălmăcea ce îi descoperea Duhul Sfânt şi tot Duhul Sfânt făcea pe fiecare om de orice neam ar fi fost, să înţeleagă ceea ce vorbea Petru. De aceea, glosolalia desre care se vorbeşte, adică vorbirea în limbi la Cincizecime este un dar dumnezeiesc, inexplicabil, raţional până în ziua de astăzi. Vorbea un singur om pe limba sa şi înţelegeau oameii care vorbeau alte limbi. Aici, se vede, că dacă la Turnul Babel, oamenii se înţelegeau într-o singură limbă şi s-a înţeles până atunci. Până atunci nu au putut să se înţeleagă, fiecare a primit , o altă de articulare, un alt mod de a înţelege, al exprimării raţionale al unuia către altul. Dumnezeu uneşte limbile într-o singură limbă. Ce însemnează aceasta? Este limba Duhului Sfânt, pentru că Duhul Sfânt a descoperit şi conţinutul şi Duhul Sfânt a făcut şi tălmăcirea către cei care vorbeau în alte limbi. Aceia, după ce l-au ascultat pe Petru, au fost pătrunşi la inimă şi la urechi şi au întrebat: „Ce să facem?” şi Petru le-a răspuns: „Pocăi-ţi-vă, fiecare dintre voi! Să vă pară rău, pentru tot ce aţi greşit şi, iată, veţi primi botezul Domnului şi veţi putea şi voi să vă învredniciţi de această descoperire. S-au botezat pe loc, ca la trei mii de oameni. Cine erau aceştia? Cei mai mulţi erau dintre cei veniţi din afară, care au fost copleţiţi de această bucurie şi au simţit-o. Aceia, şi a doua zi, au vorbit apostolilor. Aceşti trei mii care s-au botezat, au spus şi altora. „ Iată, ce am auzit şi, iată, ce am simţit după ce ne-am botezat!” S-au adunat şi a doua zi alte două mii de oameni. S-au botezat şi aceia. În numai două zile, prin cuvântul înaripat, plin de Duhul Sfânt al Sfântului Apostol Petru, Biserica şi-a primit primii credincioşi. Biserica creştea în fiecare zi acolo. Aceşti credincioşi care s-au întors în ţările lor, au dus cu ei, credinţa. Unii dintre ei au primit şi ei darul de a primi şi de a înţelege cuvântul lui Dumnezeu. Acest dar a fost un dar limitat şi s-a dat numai unora. De ce s-a dat acest dar? S-a dat, pentru că toţi căutau un semn al cuvântului. Dacă ar fi vorbit numai înţelepţeşte, aşa vorbeau şi filozofii şi nu prea erau ascultaţi sau erau ascultaţi, dar ascultarea nu a ducea o schimbare a vieţii. Toţi cei ce ascultau un filozof, nu deveneau mai buni. Erau doritori de cuvinte frumoase, dar nu neapărat şi de viaţă curată. Mântuitorul Hristos aduce, odată cu descoperirea învăţăturii Sale şi puterea ca învăţătura Sa să fie primită. S-au produs multe semne şi minuni. În afară de glosolalie, multe semne şi minuni s-au produs, căci apostolii, în propovăduirea lor, făceau mulţime de minuni.

           Iubiţi credincioşi, acest moment nu este numai un moment istoric, ci un moment perpetuu. Pogorârea Duhului Sfânt o sărbătorim în fiecare an, pentru că în fiecare an, Duhul Sfânt înnoieşte darurile Sale asupra noastră. Fiecare dintre noi, primind darul Duhului Sfânt, putem să devenim însufleţiţi de acest dar: să fim mai buni şi mai înţelepţi, mai iubitori şi mai curaţi, mai credincioşi şi mai jertfelnici. Duhul Sfânt trezeşte în noi daruri prin care rodim faptele cele bune. Dacă Sfântul Proroc Isaia vorbeşte despre cele şapte daruri ale Duhului Sfânt: duhul înţelepciunii, duhul înţelegerii, duhul sfatului, duhul tăriei, duhul temerii de Dumnezeu, duhul ştiinţei şi al bunei credinţe, Sfântul Apostol Pavel arată că aceste daruri rodesc în faptele pe care le săvârşesc oamenii. Roada Duhului Sfânt în noi aduce anumite roade. Sfântul Apostol Pavel se opreşte la nouă roade ale Duhului Sfânt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia şi ne spune că împotriva unora ca acestea nu este lege. Nimeni nu poate să osândească un creştin care are aceste roade şi cine a osândit un creştin, pentru aceste roade, l-a făcut mucenic. Aceste roade le-au avut apostolii, le-au avut urmaşii lor, toţi mucenicii. De aceea, cu toate că erau judecaţi aspru, că nu respectă legea morală a păgânilor şi a împăratului, să cinstească zeiii, acea lege morală cade în faţa lui Hristos. Legea lui Hristos, legea harului acoperă legile celelalte, le anulează, le dă deoparte. Tocmai de aceea, se cuvine ca şi noi să rămânem în această lege a harului, să fim şi noi însetaţi de darurile Duhului Sfânt, ca să rodim în viaţa noastră bucurie şi pace şi dragoste şi bunătate şi facere de bine, credinţă, înfrânare, curăţie. Iată, cât de clare sunt aceste roade. După aceasta îi cunoaştem pe creştini. Când creştinul este trist sau mânios, îşi pierde darul. În acel om, nu mai este darul Duhului Sfânt. Când un creştin vede un om amărât şi nu îi pasă de el, se uită fără băgare de seamă la el, nu are darul Duhului Sfânt, pentru că Duhul Sfânt îi dă darul bunătăţii şi al facerii de bine. Când un om este îndărătnic şi necredincios, nu are darul Duhului Sfânt. Când un om este desfrânat şi nu mai are principii morale, nu are darul Duhului Sfânt. Când un om vorbeşte necontrolat, umblă cu haină, dar se dezbracă prin cuvinte, nu are darul Duhului Sfânt. Azi s-a înnoit darul Duhului Sfânt în fiecare dintre noi şi se înnoieşte la fiecare Sfântă Liturghie şi se întreţine la fiecare rugăciune a noastră. Aşa cum în candela noastră, punem untdelemn, ca să ardă flacăra. Aşa cum în casa noastră, ne rugăm cu rugăciunele de dimineaţa, seară, înainte de a începe lucrul şi când îl sfârşim şi în diferite momente, ca să nu se stingă Duhul Sfânt din noi. De aceea, luaţi aminte ca să păstraţi vie credinţa şi flacăra darului Duhului Sfânt. Acest dar să ne umple pe toţi în credinţă, în dragoste, în înţelepciune şi în toată fapta bună.

              De aceea, ne rugăm astăzi stăruitor lui Dumnezeu şi să-I zicem: „ Doamne Iisuse Hristose, Cel ce ai trimis darul Duhului Sfânt peste sfinţii ucenici şi apostoli şi prin Însul i-ai luminat şi prin ei, lumina harului a ajuns până la noi, vino şi în mijlocul nostru cu darul Duhului Sfânt şi ne sfinţeşte şi ne înţelepţeşte şi ne apără şi ne ajută şi ne îmbracă în lumină, în ştiinţă şi în înţelepciune, în credinţă, în nădejde şi în dragoste, în facere de bine, în curăţie şi în tot binele ce izvorăşte din inspiraţia Duhului Sfânt, ca noi, cu această lumină, să te slujim pe Tine, Dumnezeule, să-i slujim şi să-i iubim şi pe semenii noştri, să iubim şi sufletul pe care ni l-ai dat şi cu această zestre să ne întorcem la Tine, Dumnezeule, ca Tu să ne îmbraci cu lumina cea neînserată al harului Tău, întru bucurie şi viaţă veşnică! Amin! „