Cuvantul Ierarhului

Predică la Duminica a V din post, a Sfintei Maria egipteanca

sf maria egipteancaÎn numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Amin!

Biserica noastră în duminica a cincia din Postul Mare ne pune înainte Sfânta Evanghelie cu anunţarea patimilor Domnului, dar şi cu o cerere de la fii lui Zevedeu: Iacob şi Ioan. De asemenea, ne pune înainte pilda de căinţă a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. Dorind să tălmăcim Sfintele Evanghelii, va trebui să înţelegem ce însemnează cererea pe care o fac fiii lui Zevedeu către Mântuitorul. „Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta şi unul de-a stânga Ta în Împărăţia Ta!”, ne spune Sânta Evanghelie după Marcu. O altă Sfântă Evanghelie, cea după Matei, ne spune mai clar ce au cerut. Mama lor a venit şi a cerut Mântuitorului să stea fii săi de-a drepata şi de-a stânga Sa.

sf maria egipteancaÎn numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Amin!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Preacuvioasă maică stareţă,
Preacuvioase maici,
Iubiţi credincioşi,

Am poposit în acest loc, în această sfântă mănăstire, plină de jertfă şi de dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de toţi cei ce veniţi aici înainte de sărbătoarea Sfântului Gheorghe. Biserica noastră în duminica a cincia din Postul Mare ne pune înainte Sfânta Evanghelie cu anunţarea patimilor Domnului, dar şi cu o cerere de la fii lui Zevedeu: Iacob şi Ioan. De asemenea, ne pune înainte pilda de căinţă a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. Dorind să tălmăcim Sfintele Evanghelii, va trebui să înţelegem ce însemnează cererea pe care o fac fiii lui Zevedeu către Mântuitorul. „Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta şi unul de-a stânga Ta în Împărăţia Ta!”, ne spune Sânta Evanghelie după Marcu. O altă Sfântă Evanghelie, cea după Matei, ne spune mai clar ce au cerut. Mama lor a venit şi a cerut Mântuitorului să stea fii săi de-a drepata şi de-a stânga Sa. Ce gândea acea mamă? Ce gândeau toţi iudeii! Că Iisus Hristos avenit să fie Împărat ca şi David şi va întemeia o Împărăţie şi mai puternică şi va avea sfetnci. De aceea, cerea mama fiilor Iacob şi Ioan să le dea un loc de cinste, când va ocupa scaunul de împărat peste Israel şi peste toate lumea, aşa cum gândeau ei. Mântuitorul le spune: „ Nu ştiţi ce cereţi! Puteţi să beţi paharul pe care-l beau Eu şi să vă botezaţi cu botezul cu care Eu mă botez? Ei au răspuns: „ Da” şi le prooroceşte: „ Adevărat este: paharul pe Care-l beau Eu (al morţii) şi botezul cu care Eu mă botez (adică al sângelui) şi voi vă veţi boteza, dar ca să staţi în de-a dreapta şi în stânga Mea, nu Eu hotărăsc, ci se dă acelora cărora s-a rânduit!” Am văzut cine stă de-a dreapta şi de-a stânga. De-a dreapta stă Maica Domnului şi de-a stânga, stă Sfântul Ioan Botezătorul, pentru că Însuşi Tatăl cel ceresc i-a dăruit această cinste, dar nu pentru împărăţia pământească, ci pentru Împărăţia cea cerească. Maica Domnului , pentru că este mai mare decât sfinţii şi Sfântul Ioan Botezătorul, pentru că este căpetenia neamului omenesc.

Pe cei doi fii ai lui Zevedeu, Mântuitorul îi îndeamnă la smerenie şi după ce le spune răspunsul la întrebarea lor, le povesteşte ce are de pătimit. Fiul Omului va fi dat în mâinile făcătorilor de rele, ale păcătoşilor, care Îl vor osândi la moarte şi-L vor batjocori şi Îl vor omorâ, dar după tre zile, va învia. Este ultima vestire a patimilor şi a morţii Sale, făcute de Mântuitorul Hristos Care Şi-a vesit patima şi moartea Sa de trei ori. 

Tot astăzi, ni se istoriseşte în Sfânta Evanghelie despre femeia păcătoasă care a venit la Simon fariseul, în casa acestuia unde era şi Iisus invitat la masă. Abia venise Iisus, se aşezase, aştepta gazda să-L cheme la masă, dar gazda L-a întâmpinat şi doar atât. A venit femeia păcătoasă şi a căzut la picioarele lui Iisus. Căzând la picioarele lui Iius I-a cerut să-i de a voie să Îi spele picioarele cu lacrimi şi să le şteargă cu părul capul ei şi să toarne mir pe capul Său. Iisus i-a îngăduit, dar fariseul Simon împreună cu alţi farisei, prezenţi la masă, căutau să-L prindă pe Mântuitorul în vreo greşeală împotriva Legii vechi, pentru că îi certase aspru şi voiau să scape de El, să-L omoare. Ei au cârtit, zicând: „Acest om este mare, dacă ar fi proroc, ar cunoaşte-o pe femeia aceasta, ar şti că este păcătoasă, nu ar lăsa să se apropie de El!”. Iisus, cunoscându-le gândurile şi vorbele, rostite în şopate le-a răspuns: „De ce vorbiţi aşa la adresa acestei femei? Simone, am intrat la tine în casă , tu, apă ca să –mi spăl picioarele, nu mi-ai dat! Femeia aceasta mi-a spălat picioarele cu lacrimi! Sărutare, tu nu mi-ai dat, ea însă nu înceează să îmi sărute picioarele! Cu untdelemn, tu, capul Meu, nu l-ai uns, ea, cu mir, mi-a uns capul Meu! De aceea, i se iartă păcatele ei cele multe, căci mult a iubit!” Simon era încă nedumerit. Fiind fariseu, nu se încumeta să se aplece să-I spele picioarele. Cu toate că, el avusese lepră şi Mântuitorul îl vindecase de lepră, dar erau şi ceilalţi farisei şi nu putea să lepede obiceiul fariseilor de a sta drepţi, de a nu se apleca. Totuşi, l-a chemat drept mulţumire, că l-a vindecat de lepră, ceea ce nimeni nu putea să facă. De aceea, L-a chemat la masă. Mântuitorulspune: „Simone, îţi voi spune o pildă: un om avea doi datornic: unul era dator cinci sute de dinari, altul cu cincizeci. Neavând ei cu ce să plătească, i-a ierta pe amândoi şi le-a dat drumul că erau luaţi în robie. Care dintre aceştia îl va iubi mai mult?” a întrebat Iisus pe Simon. „Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult”, a răspuns Simon. „Drept ai judecat”, a răspuns Iisus. „De aceea, iată, şi femeia aceasta, cu multe păcate, i se iartă păcatele ei, că mult a iubit! Cui i se iartă puţin, puţin iubeşte!”

Iubiţi credincioşi, oare, noi, ce fel de datornici ne simţim? Cu cincizeci sau cinci sute de dinari? Cred că cu mai mult de cinic sute de dinari, pentru că păcatele noastre sunt multe şi grele. Mântuitorul nu numai că ne spune plidă, ci prin Duminca închinată, astăzi, Sfintei Maria Egipteanca, Biserica ne dă cea mai pilduitoare viaţă a unei femei care fusese păcătoasă: Maria Egipteanca. A cunoscut pe Dumnezeu de la mama sa, dar a rămas orfană. A a auzit şi de Maica Domnului. Nemaifiind povăţuită de mama sa, ea a luat căile cele mai greşite. De la doisprezece ani, a început să trăiască în fărădelegi: fura, se desfrâna, bea, mânca orice şi peste măsură, nu avea nicio limită la nimic. Aşa petrece şaptesprezece ani şi când a ajuns douăzeci şi nouă de ani, s-a dus să se îmbarce într-o corabie unde erau mai mulţi corăbieri. Era nesăţioasă în împlinirea poftelor ei trupeşti. Când a văzut că într-o corabie că sunt mulţi, a zis: „Luaţi-mă şi pe mine!”. Aceia i-au cerut bani, ea le-a răspuns: Vă dau trupul meu, faceţi ce vreţi cu el! Nu am bani!”. S-a dus la corabie, pentru că mulţi oameni mergeau. Erau multe corăbii şi de la Alexandria ,s-a îmbarcat cu corabia şi toţi mergeau la Ierusalim. A mers şi ea după mulţime. Păcatul crează şi curiozităţi aduce nesaţ şi aduce mai multe curiozităţi. .De aceea, a zis: „ Să merg şi eu după mulţimea aceasta!” S-a dus după acea mulţime. Mulţimea era cuvincioasă, se ducea la biserică, biserica unde se înălţase Sfânta Cruce. A zis: „ De ce nu aş merge şi eu după mulţimea aceasta?” Toţi ieşeau din biserică, luminaţi, cu faţa veselă. Parcă fuseseră undeva şi aflaseră cea mai scumpă comoară. S-a gândit să intre şi ea, nu a putut să intre. A a ajuns la uşa bisericii, a intrat până în pridvor, dar din pridvor nu a putut să meargă mai departe. Nu vedea nimic în faţa ei, dar nu putea să meargă. A ieşit afară şi a văzut aceiaşi oameni veseli. A întrebat ce este înăuntru şi i-au răspuns că este sfinţenie mare, este lemnul Sfintei Cruci. Iar, a căutat să intre şi iar nu a putut. S-a gândit că este ceva. Dintr-odată s-a înfricoşat. A privit în pridvor, să vadă ce este în pridvor. În pridvor, era o icoană a Maicii Domnului despre care îi vorbise mama ei. Era pruncă şi şi-a adus aminte de mama ei cum îi vorbise de Maica Domnului. A căzut în genunchi şi a zis: „Tu eşti mama pe care te-a lăsat mama mea să îmi fie mie ajutor, când am rămas orfană!. Nu am ascultat pe mamam mea. Acum, te-am găsit: tu eşti Maica Domnului, să îmi fii de acum înainte, mamă!” A început să plângă şi nu se mai oprea, aducându-şi aminte de mamasa care o lăsase orfană şi a zis: „ Fii blândă cu mine, ajută-mă pe mine, acum! Te-am găsit târziu, dar, totuşi te-am găsit. Ajută-mă şi pe mine să intru unde intră toţi oamenii şi ies cu faţa veselă, ies plini de bucurie! Ştiu că am greşit, mi-aduc aminte că mamma mi-a spus să mă păstrz curată şi nu am făcut-o! Pentru toate câte am greştit, îţi cer îndurare ca unei mame. De acum înainte, făgăduiesc să nu mai greşesc, cum am greştit. Să las deoparte toate dulceţile, ajută-mă să intru şi eu în biserică şi să gust bucuria pe care o gustă toţi!”. Când s-a ridicat din genunchi, a intrat cu faţa plină de lacrimi, parcă ceva o trăgea înăuntru. Nu mai era nici un zid nevăzut. S-a aşezat în genunchi şi a a mers şi a sărutat lemnul Sfintei Cruci. A simţit un fior, o putere, o copleşire din partea Sfintei Cruci, pentru că a simţit puterea Celui ce S-a răstignit pe cruce Care i-a primit lacrimile ei şi făgăduinţa ei. A ieşit din biserică şi a venit, iarăşi la Maica Domnului să îi mulţumească şi să-i spună că ce a făgăduit va împlini. A ieşit de acolo, avea câţiva bani şi-a cumpărat cinci pâini şi s-a gândit să meargă în loc pustiu. În trupul şi sufletul său, era o luptă mare. Voia să se îndrepte, vroia să se lepede de rău, dar îşi aducea aminte de păcatele sale, de dezmierdările sale, de dulceţile cele vătămătoare în care petrecuse. De aceea, a zis: „Iată, mă voi depărta de oameni! Să nu mă vadă nimeni şi să nu mă ştie nimeni! Mă voi hrăni cu acetse pâini, cât voi mai trăi şi să îmi plâng păcatul meu”. A mers să treacă Iordanul. S-a rugat şi a trecut Iordanul ca pe uscat, după ce, mai întâi a găsit un preot căruia i s-a spovedit şi i-a spus toate păcatele sale şi i-a cerut binecuvântare să meargă în pustiu. A mers şi a rămas în pustiu. Aici, a început lupta. Acolo, veneau demonii în diferite chipuri: unii îi aduceau miros de carne, alţii îi aduceau mirosuri şi gusturi de plăceri. Se prefăceau demonii în bărbaţi care o îmbiau la desfrânare. Auzea tot felul de muzică cu care să se desfăteze. Auzea şi glasuri care spuneau: „ De ce ai venit aici, ai lăsat desfătările şi ai venit aici să te chinuieşti!” Ea făgăduise şi făgăduinţa şi canonul pe care l-a luat de la preotul la care s-a spovedit o întăreau necontenit. Ea se ruga şi aceste ispite nu o biruiau. Aceste ispite nu au durut o zi, o lună, un an, ci timp de şaptesprezece ani. Timp de şaptesprezece ani, rugăciunea ei a fost o luptă. Ea căuta să se roage şi patimile o copleşeau. De aceea, se lupta cu dârzenie. După şaptesprezece ani, a avut bucuria să simtă că Dumnezeu a intrat în sufletul său. Harul lui Dumnezeu o încălzeşte, nu mai avea haine. Toate se rupsesră, numai zdrenţe rămăseseră. Era singură în pustiu, cu fiarele se mai întâlnea. Mânca acum ierburi, când găsea prin pustiu. 

Un bătrân pe nume Zosima care era un mare duhovnic şi dascăl al multor părinţi fraţi, s-a rugat lui Dumnezeu să descopere toate nevoinţele. El a cutreierat prin toate mănăstirile şi prin toate sihăstriile, la pustinci, prin crăpăturile pământului. Cutreierând aşa, a socotit că şi-a luat asupră-şi toate nevoinţele. Dumnezeu i-a spus: „ Mergi în pustiu dincolo de Iordan şi vei găsi o pildă pe care nu ai găsit-o în altă parte!” Bătrânul Zosima a venit în pustiu. A mers mult timp şi nu a întâlnit pe nimeni. Deodată, a zărit o umbră şi aude un glas: „Părinte Zosima, nu te apropia de mine, că eu sunte femeie şi nu mai am haine, pentru că toate s-au distrus în pustiul acesta! De vrei să vorbeşti cu mine, ceamai păcătoasă, întoarce-te cu spatele şi aruncă-ţi rasa!”Bătrânul Zosima, mai înainte de aceasta, văzuse un chip de om care era deasupra pământului. De aceea, a alergat să vadă dacă este o închipuire sau este chip de om. Maria, după ce a luat rasa bătrânului Zosima, l-a întrebat: „De ce ai venit, părinte, aici?” Bătrânul a răspuns: „Glasul lui Dumnezeu m-a trimis aici.” „ Ce să găseşti la mine, cea mai păcătoasă? Eu sunt cea mai nevrednică şi de aceea, dacă ai venit să vorbeşti cu mine, să mă spovedesc şi să mă împărtşesc şi eu, că de patruzeci şi şapte de ani, nu m-a spovedit”. Ea stătuse acolo patruzeci şi şapte de ani. După cei şaptesprezece ani de nevoinţă, a mai stat treizeci de ani, în bucuia rugăciunii. I-a istorisit toată viaţa sa şi s-a minunat bătrânul Zosima: „ Cum ai stat aici, singură?”. „ Nu am fost singură, a zis femeia, ci Dumnezeu a fost cu mine. La început, mi se părea că numai diavolii mă însoţesc. Cu diavolii m-am luptat, rugându-mă lui Dumnezeu. Au venit diavolii, dar şi Dumnezeu m-a însoţit în acest pustiu. După şaptesprezece ani de luptă, am simţit bucuria şi puterea rugăciunii”. Părintele Zosima s-a bucurat foarte tare. A spovedit-o, avea la el şi Sfintele Taine şi a împărtăşit-o. S-a depărţit de ea şi i-a spus femeia: „Să mai vii la mine şi la anul!” Bătrânul i-a ascultat dorinţa. A plecat ruşinat de câtă nevoinţă a văzut. Chipul Mariei era atât de diferit de al altor oameni. Era ca un schelet, dar avea ochii pătrunzători şi faţa senină. Avea o bucurie pe chipul său pe care nu o întâlnise bătrânul la nici un monah sau frate din ai săi. A plecat bătrânul, reamintindu-şi istorisirea pe care i-o spusese Maria. La un an, s-a întors la locul unde se întâlnise cu Maria. A găsit-o pe Maria străjuită de un leu. De aceea, îl chemase, ca să îi îngroape trupul său. Nu numai bătrânul a săpat groapa, ci şi leul l-a ajutat. Bătrânul era cu neputinţele vârstei sale. Aşa s-a sfârşit aceea care a fost păcătoasă şi care a încercat toate păcatele. După aceea, toate păcatele ei, a fost săgetate de virtuţile ei. 

Iubiţi credincioşi, un sfânt părinte spune că trupul şi sufletul nostru trebuie să fie lucrate. Aşa cum plugarul, dacă trebuie să semene într-un pămânr nearat şi nediscuit, sămânţa sa, nu iese nimic, nici în sufletul nostru nu iese nimic, dacă nu lucrăm asupra trupului. De aceea postul este o lucrare asupra trupului şi asupra sufletului. Sfinţii Părinţi ne arată că dacă posteşte trupul şi sufletul nu posteşte, zadarnic este postul. Să mânânci de post şi să îţi aduci aminte de toate desfătările, să nu uiţi răutăţile, să nu ierţi greşelile. Ce fel de post acesta? Nicidecum nu este post. Postul înseamnă iubire, smerenie, dragoste, renunţare la plăcerile puternice şi vinovate. Tocmai de aceea, pentru că mai este o săptămână de post până la Florii, Sfânta Biserică, mama cea bună a noastră ne învaţă cum să postim şi ne dă pildă pe Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca. Această cuvioasă a întrecut în înţelelpciune pe mulţime de alţi părinţi şi cuvioşi. Mulţi cuvioşi s-au nevoit în pustiu, dar nici unul nu a avut atâta luptă, precum Cuvioasa Maria Egipteanca. Această luptă trebuie să o ducem şi noi. Nu suntem departe de Sfânta Maria Egipteanca prin păcatele noastre. Dimpotrivă, noi avem aceste păcate, dar ni se pare că nu le avem ,de multe ori. Căinţa este fapta cea mai mare. Cine nu se căieşte şi nu osândeşte păcatele în trupul şi sufletul său, în viaţa sa, acela rămâne cu ele. De aceea, se cuvine să luăm aminte la această luptă a Sfintei Maria Egipteanca. Luptă a a avut ea în pustiu, dar luptă, avem şi noi în lume. Această luptă nu lipseşte de la nimeni. Mulţi ar vrea ca rugăciunea să fie sentimentală, să creadă că dacă se roagă, sunt buni şi simt pe Dumnezeu şi simt că dacă se roagă, Dumnezeu este cu ei. Această nu este o simţire reală. În rugăciune, trebuie să te lupţi, să te rogi, să îţi aduci aminte cât eşti de robit de păcate, câte rele ai făcut, cum să te desprinzi de ele, cum să te ridici deasupra lor. Acea rugăciune este mai primită, o luptă cu răul, cu doririle tale şi acea rugăciune este o jertfă. De ce rugăciunea de miezul nopţii este cea mai primită? Pentru că laşi somnul şi te rogi. Faci o jertfă. De aceea, să lăsăm toate cele ce ne împovărează, să lăsăm toate păcatele deoparte şi să începem să-L primim pe Dumnezeu în sufletul, în inima şi în viaţa noastră. Aşadar, avem astăzi, pentru această dorire a noastră, mijlocitoare şi pe Sfânta Cuvioasă Maică Maria Egipteanca căreia să-i zicem: Sfântă Preacuvioasă Maică Maria Egipteanca, ceea ce te-ai nevoit ca să ne dai nouă pildă de rugăciune în lupta aprigă cu păcatul şi cu patimile, cu trupul, cu demonii şi cu asprimea pustiei, ajută-ne şi pe noi care suntem în lume, să ne luptăm cu tot răul din noi şi din afara noastră. Rugăciunea pe care o vom face să te aducă pe Tine, Domane, în sufletele noastre, ca să rămânem cu Tine, să împărăţim cu Tine, să ne porunceşti nouă şi noi să facem voia Ta, Doamne şi prin voia Ta pe care o facem aici, pe pământ, să ne unim cu sfinţii şi cu îngerii în Împărăţia Ta cea cerească! Amin!

IPS TEODOSIE, ARHIEPISCOPUL TOMISULUI