Cuvantul Ierarhului

PREDICĂ LA SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI IERARH NECTARIE

Minunile care s-au făcut la mormântul său, după ce a plecat din viaţa aceasta, erau nenumărate. Mulţi oameni veneau să îşi primească tămăduirea şi izbăvirea de rău. Lucrează prin sfintele sale moaşte puteri şi minuni, Dumnezeu lucrează prin el. În ceruri veghează necontenit. Veghează ca pentru noi, credincioşii care îi cerem ajutorul să fim ascultaţi de Dumnezeu.
 

 


În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin!

 

Iubiţi credincioşi,


Sfântul Ierarh Nectarie pe care îl pomenim astazi a trăit aproape de zilele noastre. Nu s-au împlinit nici o sută de ani de la plecarea sa către cele veşnice. Îl avem acum împreună rugător cu noi, din ceruri.

Născut în părţile Greciei, din părinţi credincioşi, al treilea copil din cei şapte copii, a iubit, din pruncie,  rugăciunea, a iubit pe oameni, a iubit tot ce era frumos şi sfânt. A iubit cunoştinţa şi iubind cunoştinţa, a dorit să înveţe carte. Nu se gândea la ranguri mari, dar se gândea că dacă va şti mai mult, se va putea apropia mai mult de Dumnezeu.

A învăţat şcoala primară. Mai departe, ce  să înveţe? De liceu, nu putea fi vorba. Nu aveau cu ce să-l ducă , părinţii la liceu. La paisprezece ani, a plecat de acasă să muncească. S-a lipit de un negustor care l-a pus să facă diverse treburi şi făcea aceste treburi, dar setea după cunoaştere şi setea după Dumnezeu erau atât de puternice! Vedea că de oameni nu putea fi ajutat. Negustorul îl ajuta cât putea. Îl vedea ca pe un tânăr oarecare, ca pe un copil. Nu îl băga în seamă prea mult. Copilul de atunci, Anastasie (cum era numit din botez), acest copil de paisprezece ani, apropiindu-şi sufletul de Dumnezeu, a gândit că singurul care poate să îl audă, să îl asculte şi să îi asculte dorinţa este numai Dumnezeu.

Ce să facă, cum să ajungă gândul lui la Dumnezeu? A cugetat, inspirat de Însuşi Dumnezeu, să scrie o scrisoare. El era un copil. S-a gândit că Dumnezeu poate să primească gândurile sale, scrise într-o scrisoare. De aceea, tâlcuieşte o scrisoare şi caută un plic să trimită această scrisoare, dar avea nevoie de timbru. La negustorul la care lucra, nu avea parte decât de hrană, îmbrăcăminte şi de loc de dormit. De unde să aibă bani să trimită această scrisoare? Atunci, s-a dus la negustor, ştia că Dumnezeu este atotputernic, atotştiutor, atoatetţiitor. A gândit că pune scrisoarea la poştă şi va ajunge la Dumnezeu, ca Cel ce este atotputernic. A cerut un timbru. I-a spus negustorul: „Timbru  nu am să îţi dau acum, lasă-mi mie scrisoarea  şi o să-i pun eu un timbru şi o să ţi-o trimit!” A văzut scrisoarea sigilată. Era adresată lui  Dumnezeu Însuşi, Mântuitorul Hristos Cel ce a ascultat pe toţi săracii, bolnavii, demonizaţii şi neputincioşii şi le-a împlinit dorinţele. Aşa a scris: „Doamne Dumnezeul, toate le ştii şi suferinţele şi gândurile şi toate lipsurile noastre! Ştii dorinţa mea, că vreau să învăţ carte! Ajută-mă, cumva, să pot să primesc un ajutor ca să învăţ şi eu carte!”

Negustorul, văzând scrisoarea sigilată, a tresărit când a văzut cui i este adresată.  S-a gândit să o deschidă. Deschizând-o şi citind, el care nu era milos, era un om ce poruncea unuia şi altuia ce să facă şi dădea fiecăruia numai cât să trăiască; de data aceasta a fost mişcat. Fiorii l-au pătruns şi a gândit: „Cine este copilul acesta? Cum a ajuns la mine? Înseamnă că Dumnezeu mi l-a trimis. Am şi eu, acum ocazia să mă apropii de Dumnezeu! Cum săsă trimită scrisoarea? Ştia că Dumnezeu este în cer. Gândurile puteau să ajungă la Dumnezeu, dar  nu scrisoarea materială. S-a gândit să fie el, interpretul lui Dumnezeu. Îi răspunde la scrisoare şi îi scrie: „Am primit scrisoarea ta, fiule şi, iată, vei primi bani ca să poţi să mergi la şcoală şi să îşi împlineşti dorinţa!”

Aşa i-a dat negustorul bani câţi i-au trebuit şi a făcut liceul. Apoi, a dorit să facă şi facultatea. S-a găsit un alt creştin care l-a ajutat. Un om bun care l-a ajutat să facă şi Facultatea de Teologie de la Athena. Apoi, a intrat în mănăstire. La călugărie, i s-a pus numele de Lazăr. La 27 ani a intrat în mănăstire. Apoi, când a devenit diacon, i s-a schimbat numele în Nectarie. A ajuns, apoi, în anul 1881, în Egipt, la Alexandria unde era un episcop care l-a ajutat să vină aici. 

Şi-a început activitatea în Alexandria mai întâi, ca predicator, a fost hirotonit preot şi mai târziu, a primit hirotonia întru episcop, în 1889. Nu a rămas multă vreme aici. El era un om al rugăciunii, al dărniciei, al milosteniei. Îi ajuta pe oameni. Cuvântul său era pătrunzător, trezea sufletele, conştiinţele şi invidia diavolului a adus inspiraţie neagră chiar asupra unor slujitori ai bisericii care gândeau: „Ce caută, străinul acesta, să fie mai sus decât noi?” Cu mărturii mincinoase şi cu  intrigi la patriarhul Sofronie, s-a hotărât să fie trimis de acolo. Patriarhul nu credea întru totul cele spuse de pârâşii lui. Ei cereau să nu mai fie nici episcop, nici preot, nici diacon, să fie dezbrăcat de aceste daruri, de aceste slujiri pe care le avea. Patriarhul i-a dat carte canonică şi a venit, din nou în Grecia. Se lipiseră credincioşii de el. Credincioşii l-au regretat. Au făcut intervenţii să fie întors înapoi Sfântul Nectarie. Dar, nu se mai putea din cauză că influenţa celor ce îl voiau departe, a fost mai puternică. Avea de împlinit o altă misiune, chiar în ţara sa de origine. După ce s-a statornicit la o mănăstire, a fost pus director la Seminar.

În localitatea Evvia, episcopul era plecat pentru o vreme, după ce a venit Sfântul Nectarie. Aici, Sfântul Nectarie a suplinit locul episcopului şi prin sate şi propovăduia peste tot. Se simţea nevoia unei luminări a oamenilor. Erau slujitori care ştiau doar să slujească, nu aveau şcoală. Nu puteau să vorbească, doar împlineau slujbele. Cuvântul Sfântului Nectarie a fost balsam pentru toţi. Apoi, ajunge director la Seminar o vreme şi se ocupă de tinerii de aici. Dar, şi de aici, va trebui să plece în exil. Pentru că nu semănă cu ceilalţi. El era un slujitor cu totul dăruit lui Dumnezeu. Aceste peregrinări l-au descumpănit, nicidecum. Dimpotrivă, şi-a dat seama că are o cruce de dus. Această cruce trebuie să o ducă până la capăt. Se străduia şi se controla să nu greşească ceva din învăţătura  ce a adevărată.

Mulţi creştini care veneau la el, cuprinşi de neputinţe, se vindecau de toate bolile pe care le aveau. De aceea, era invidiat şi aici pentru că slujea frumos, predica frumos. În sfârşit, a ajuns, iarăşi în exil. În exil, el se bucura că se poate ruga.  Veneau mulţi oameni la el. Unii de departe se rugau lui Dumnezeu ca pentru rugăciunile Părinntelui Nectarie să le împlinească cererile lor. Cererile lor se împlineau. Veneau pe furiş  îi spuneau: „Părinte, mai roagă-te pentru mine! Iată, când am chemat numele de mijlocitor în rugăciune ca să ne ajuţi, am fost ajutaţi, am fost mângâiaţi, am fost vindecaţi, roagă-te pentru noi!” Aşa se ruga în taină Sfântul Nectarie   pentru mulţime de oameni care îi cereau ajutorul şi doreau neapărat, să le fie pe mai departe  rugător şi păstor.

În anul 1920 a murit, pe când avea 74 de ani şi avea o suferinţă în trup mai veche; o suferinţă pe care i-o fi dat-o Dumnezeu ca să nu se mândrească cu mulţimea darurilor ce le-a primit de la Dumnezeu. Înainte de a se sfârşi, el a cerut să meargă, încă o dată la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. A mers la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului să ceară Maicii Domnului mijlocirea către Fiul său şi către Părintele ceresc. Simţea că s-a apropiat ceasul plecării sale. Astfel, Sfântul Nectarie s-a sfârşit în ziua de 8 noiembrie 1920, după ce în august, fusese la icoana făcătoare de minuni. S-a pus pomenirea sa, a doua zi de Sfinţii Arhangheli. Nu putea să fie pomenit odată cu Sfinţii Arhangheli. Si Sfântul Ioan Gură de Aur a murit în Ziua Crucii şi ş-a mutat sărbătoare a lui mai târziu.

Sfântul Nectarie, atunci, când a murit, au venit împrejurul său, mulţi oameni bolnavi şi neputincioşi şi toţi s-au vindecat pentru că izvora o putere mare. Minunile care s-au făcut la mormântul său, după ce a plecat din viaţa aceasta, erau nenumărate. Mulţi oameni veneau să îşi primească tămăduirea şi izbăvirea de rău. Lucrează prin sfintele sale moaşte puteri şi minuni, Dumnezeu lucrează prin el. În ceruri veghează necontenit. Veghează ca pentru noi, credincioşii care îi cerem ajutorul să fim ascultaţi de Dumnezeu. Dumnezeu ne ascultă. De aceea, şi astăzi, am poposit aici cu bucurie. Pentru că a fost un ierarh care a avut în păstorire preoţi, de aceea am chemat preoţii, aici, pentru întâlnirea noastră duhovnicească. Am vrut să chibzuim cum să purtăm grijă sufletelor frăţiilor voastre şi să chibzuim sub inspiraţia, mijlocirea şi purtarea degrijă a Sfântului Nectarie, atât de apropiat de toţi oamenii din toate locurile, din orice ceas al zilei, din orice popas sau impas al vieţii. De aceea, Sfântul Nectarie rămâne pentru noi rugătorul care niciodată nu se opreşte din grija faţă de noi. Ne poartă de grijă, ne veghează, ne ajută, ne ocroteşte neîncetat. Sfântul Nectarie este căutat de mulţime de oameni din toată lumea creştină. A primit acest dar de la Dumnezeu, pentru că el, însuşi a fost în suferinţă. Pentru că nu a cârtit în suferinţă şi s-a rugat pentru cei suferinzi. Nu s-a rugat pentru el întâi, ci pentru ceilalţi oameni, deşi şi el a avut o durere în trup necontenit.  El se îngrijea de durerile altora şi Dumnezeu a primit jertfa sa, înţelepciunea sa, dragostea sa, această deosebită grijă faţă de oameni. A iubit pe Dumnezeu şi a iubit oameni.

Totdeauna când se ruga lui Dumnezeu şi îşi manifesta dragostea faţă de Dumnezeu, simţea că treptele de suit la Dumnezeu sunt semenii. De aceea, îi  purta în rugăciuni pe toţi oameni şi se ruga mai întâi pentru cei bolnavi, pentru cei rătăciţi, pentru cei îndoielnici în credinţă. Toţi aceştia primeau putere, primeau raze de har şi de lumină. Aceste raze le primim şi noi, azi. Din bolnavi, devenim mai sănătoşi, din slabi, devenim mai tari, din îndoielnici, devenim mai siguri. Din cei ce ne socotim necăjiţi, începem să înţelegem că nu suntem necăjiţi atâta timp cât putem să ne rugăm, să vorbim, să lăudăm pe Dumnezeu, să I ne închinăm. Cel mai mare necaz îl au oamenii care stau departe de Dumnezeu.

Dacă avem aproape de noi şi dacă picură în sufletele noastre, harul lui Dumnezeu care este izvorul vieţii, chiar dacă nu avem îmbrăcăminte, mâncare şi adăpost, nu suntem necăjiţi. Să ne socotim necăjiţi, atunci când suntem reci, când nu ştim ce căutăm pe pământ, când nu ne recunoaştem semenii, când nu îi iubim, când nu ne putem apropia de Dumnezeu. Sunt oameni cu inima împietrită care nu se pot apropia de Dumnezeu. Aceia sunt cei mai săraci şi mai necăjiţi. Dacă vreţi să ştiţi cine este cel mai sărac dintre toate făpturile, vă spun direct: „diavolul este cel mai sărac!” Nu există mai sărac ca diavolul. Lui i se pare că are toate averea şi ne aţâţă şi pe noi să ne lipim de avere. Dar, are nelinişte,are nefericire, arenumai întuneric asupra lui. De aceea, este cea mai necăjită făptură pentru că a fost îmbrăcat în lumină diavolul cu toţi slujitorii lui întunecaţi. Pierzând lumina, a pierdut viaţa, a pierdut lumina comuniunii cu Dumnezeu. Nu se numeşte viaţă locuirea în întuneric. Se numeşte moarte, că e despărţire de Dumnezeu.

Să luăm şi noi aminte către cine mergem. În fiecare zi să ne întrebăm: „ Oare merg spre Dumnezeu sau rătăcesc pe calea celui rău?” Să ne probăm calea cu duhovnicul. Întodeauna să căutăm lumina şi fugim de întuneric.
De aceea, astăzi, fiind aici cu mulţimea preoţilor şi rugându-ne Sfântului Nectarie, să îl rugăm pe Sfântul Nectarie şi să-i zicem: „Sfinte al lui Dumnezeu, Părinte, care pe pământ ai fost prigonit, nedreptăţit, chinuit, alungat şi despărţit de cei pe care îi iubeai şi te iubeau şi apoi, toată iubirea şi jertfa vieţii ai îndreptat-o spre Dumnezeu şi spre cei ce voiau să se apropie de tine şi nu puteau din pricina vicleanului diavol şi a celor supuşi de el;  ajută-ne pe noi să ne apropiem de tine, să biruim pe vrăjmaşii cei nevăzuţi şi pe cei văzuţi care slujesc vrăjmaşilor nevăzuţi. Învredniceşte-ne să Îl căutăm pe Dumnezeu prin mijlocirea ta, învredniceşte-ne să primim în suflete comoara Dumnezeului nostru care este credinţa, nădejdea şi dragostea luminate de harul lui Dumnezeu. Având această comoară, să nu ne împuţinăm nici cu sufletul, nici cu inima, nici cu tăria nădejdii, nici cu mărturisirea credinţei, nici cu jertfa dragostei, ci să rămânem cu tine în rugăciune, în dragoste şi în sfinţenie; ca tu care ne păstoreşti de sus şi ne porţi de grijă, să ne ridici la Dumnezeu şi să fim şi noi cu tine păstoriţii tăi, ai Mântuitorului Hristos şi Părintelui Ceresc şi în viaţa aceasta şi în viaţa viitoare în vecii vecilor !
Amin!

IPS TEODOSIE, ARHIEPISCOPUL TOMISULUI