Cuvantul Ierarhului

PREDICĂ LA SCHIMBAREA LA FAŢĂ A DOMNULUI

Schimbarea la faţă este o sărbătoare care ne cheamă pe toţi să o cinstim. Schimbarea la faţă s-a produs din purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Ucenicii, când auzeau vestirea patimilor Domnului, erau trişti şi gândeau: „ Dacă aşa se petrece cu Cel ce ne-a vindecat bolnavii, cu Cel ce a înviat morţii, ce vom face noi, dacă El va muri?”

 


În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin!
„Schimbatu-Te-ai la faţă în munte, Hristoase Dumnezeule,
arătând ucenicilor Tăi slava Ta pe cât li se putea”

 


Preacuvioşi şi preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi,


Cu bucurie am poposit astăzi în această biserică închinată Schimbării la faţă a Domnului nostru Iisus Hristos pentru a împlini şi noi porunca Mântuitorului Care i-a chemat la Sine pe cei trei ucenici când S-a schimbat la faţă în munte.

Schimbarea la faţă este o sărbătoare care ne cheamă pe toţi să o cinstim. Schimbarea la faţă s-a produs din purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Ucenicii, când auzeau vestirea patimilor Domnului, erau trişti şi gândeau: „ Dacă aşa se petrece cu Cel ce ne-a vindecat bolnavii, cu Cel ce a înviat morţii, ce vom face noi, dacă El va muri?”

Se întristau, nu înţelegeau. Ca să înţeleagă cine este, Mântuitorul i-a chemat pe trei dintre ucenici: pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan pe muntele Taborului. L-a chemat pe Petru, pentru că Petru a fost cel care,  la vestirea patimilor, i-a zis Mântuitorului: „Doamne, să nu Ţi se întâmple Ţie aşa ceva! Milostiv fii Ţie, Domne!”

Ca să îi arate lui Petru că patima trebuie să vină, dar la patimă nu vine pentru că vor să Îl ucidă oamenii, ci vine de bunăvoie, în munte Şi-a arătat dumnezeirea Sa. Niciodată nu Şi-a arătat plinătatea dumnezeirii, ci numai cât puteau ucenicii să vadă şi să înţeleagă. De ar fi arătat plinătatea dumnezeirii pe muntele Taborului, ucenicii s-ar fi ars, ar fi murit ca proorocii ce au fost ucişi cu foc la cuvântul Sfântului Proroc Ilie.

De aceea, iată, s-a arătat slava Sa şi mai ales,  împreună cu Mântuitorul sunt proorocii cei mai cinstiţi şi mai cunoscuţi ai poporului evreu: Moise şi Ilie. Toţi cinsteau pe Moise, toţi vorbeau de Moise, toţi ţineau legea lui Moise şi se întrebau cine este acesta care face minuni? Ştiind că Ilie a făcut minunile cele mari când a oprit cerul să nu plouă şi apoi, iarăşi l-a deschis şi când s-a suit la cer în căruţă ca de foc, cei mai mulţi credeau că el este Ilie. Alţiii credeau că este Ieremia, alţii credeau că e un proroc.

Ca să se încredinţeze că nu e nici Ilie, nici Ieremia, nici un proroc, au venit proorocii să mărturisească despre El. Ce vorbeau Ilie şi Moise? Vorbeau despre patimile Lui şi despre sfârşitul lumii. Acestea le vorbeau şi când a văzut Petru această privelişte, s-a şi înspământat, s-a şi bucurat. A zis: „Doamne, ar fi bine să râmânem aici! De voieşti, voi face trei colibe: Ţie una, lui Moise una şi  lui Ilie una!”, neştiind ce vorbeşte pentru că era copleşit de fericire. Văzuse faţa Mântuitorului strălucind mai mult ca soarele. Veşmintele erau mai albe decât lumina. Când a auzit acele cuvinte minunate, au zis: „Nu este bine să mai plecăm de aici! Să râmânem aşa în starea aceasta !”

Aceasta era doar o parte mică din bucuria pe care o prevestea Mântitorul Hristos. Le-a arătat ucenicilor că dacă El va merge la patimă şi la moarte, această slavă, această bucurie, această pace şi fericire îi va cuprinde pe toţi că Împărăţia lui Dumnezeu, aşa este. Atunci, au văzut şi un nor de lumină care l-a cuprins şi norul era atât de puternic, încât nu au putut să mai privească şi au căzut cu feţele la pământ. Au rămas aşa plini de spaimă. Mântuitorul, însă, S-a atins de ei şi i-a deşteptat. Le-a spus: „Sculaţi-vă şi nu vă temeţi!” Ridicându-se de la pământ, nu au văzut decât pe Iisus singur. Priveau în jur să vadă pe ceilalţi doi, dar Iisus le-a spus: „Aţi văzut toate acestea, v-aţi minunat şi v-aţi bucurat. Să nu spuneţi nimănui ce aţi văzut până când Fiul Omului Se va scula din morţi!Iată, din nou, acum ne poate vorbi despre moarte şi Înviere că puteau să înţeleagă mai bine.

Ucenicii au înţeles cât au putut să înţeleagă pentru că fără darul Duhului Sfânt, nimeni nu poate să înţeleagă pe deplin. Nu se împlinise vremea să primească darul Duhului Sfânt. De aceea, Schimbarea la faţă a Domnului este o sărbătoare care ne cheamă şi pe noi să ne schimbăm judecăţile, să ne schimbăm viaţa, să ne schimbăm purtarea. S-a schimbat la faţă ca ucenicii să înţeleagă că dacă merge la moarte, nu rămâne în moarte. Le-a arătat cum se vor schimba şi ei. Mântuitorul a arătat slava în care îi chema pe ucenici şi pe mulţimi prin învăţăturile Sale.

Aceasta era bucuria anticipată a Împărăţiei cerurilor. La această slavă ne cheamă pe noi pe toţi. Dar, nu putem să ajungem la  slava lui Dumnezeu, dacă nu ne schimbăm şi noi. Sfinţii Părinţi vorbesc atât de limpede că Schimbarea la faţă o sărbătorim ca să înţelegem că şi noi trebuie să ne schimbăm viaţa noastră. Cum S-a schimbat la faţă Domnul? S-a schimbat la faţă pentru că dinăuntru Său unde locuia Însuşi Dumnezeu, Dumnezeu a făcut să izvorască lumina. Lumina ce au văzut ucenicii pe faţa Domnului era o lumină dinlăuntrul Său.

S-au schimbat la faţă şi prooroci şi cuvioşi părinţi. Moise, când s-a întors de pe muntele Sinai unde a primit legea şi a stat faţă în faţă cu Dumnezeu, avea faţa strălucitoare, încât fiii lui Israel nu puteau să-l privească. Se orbeau, privind la faţa lui Moise care era luminată de harul lui Dumnezeu. Această lumină a feţei lui Moise era exterioară. Dumnezeu o dăduse. Lumina lui Hristos este interioară pentru că într-Însul locuia Dumnezeu. În omul Iisus Hristos locuia Fiul lui Dumnezeu. S-a schimbat la faţă ca Dumnezeu arătând ce putere locuieşte într-Însul, ce lumină, ce har, ce înţelepciune, ce dragoste.

De aceea, iată,  schimbarea la faţă a Sfinţilor Părinţi cum au fost avva Siluan, ava Moise, ava Atanasie, mai mulţi părinţi aveau faţa luminată, încât credincioşii se minunau văzând acea faţă luminată. Era faţa luminată de harul Duhului Sfânt al cărui izvor nu era în ei, ci în Dumnezeu. Dumnezeu le trimitea acest har. Aici, la Mântuitorul, era înăuntru izvorul, pentru că acolo unde e Dumnezeu, acolo e şi energia Sa. Energia dumnezeiască ne face prezentă lucrarea lui Dumnezeu Însuşi.

Iubiţi credincioşi, această lumina a Taborului au căutat-o apostolii şi mărturisitorii şi cuvioşii părinţi şi mucenicii, toţi au căutatat această lumină. Ştiau că această lumină este neînserată. S-a oprit acea lumină pe Tabor pentru neputinţa ucenicilor. Tot timpul Mântuitorul Hristos purta această lumină cu El, dar era ascunsă lumina din pricina slăbiciunilor omeneşti. De aceea, pentru că se ştie că această lumină, Dumnezeu ne-a dăruit-o nouă, oamenilor, strămoşilor noştri şi această lumină s-a pierdut prin păcat, Mântuitoul Hristos întemeiază Sfintele Taine care readuc lumina ce s-a văzut pe Tabor în firea lui omenească Este lumina care nu vine oricum.

Să-L privim pe Mântuitorul pe Muntele Taborului. Ce făcea El ? S-a suit în munte ca să Se roage. În timp ce Se ruga, S-a schimbat la faţă. Aşa se schimbă şi viaţa noastră numai prin rugăciune. Dar, rugăciunea nu este vorbă, ci rugăciunea este simţire şi dăruire. Omul, când se roagă, trebuie să se roage şi cu mintea şi cu inima şi cu urechile şi cu ochii şi cu mâinile şi cu toate cele dinăuntru ale sale. Să se lase cucerit de Dumnezeu. Puţini oameni pot să ajungă la această rugăciune. Ajung cei ce locuiesc în pustie şi se luptă cu patimile şi cu poftele trupeşti şi caută liniştea pustiei şi caută ecoul cuvintelor lui Dumnezeu.

Căutându-L în rugăciune, omul care se roagă stăruitor, îşi stăpâneşte simţurile şi îşi înalţă mintea şi îşi curăţeşete inima, omul acela, dacă se roagă aşa, nu mai simte prezenţa sa pământească, ci simte prezenţa cerească a lui Dumnezeu în Sine. Aceasta este rugăciunea inimii pe care o râvneau părinţii pustiei, pe care o râvnesc şi acum părinţii dim mănăstiri. O râvnesc şi mulţi creştini şi  mulţi pretind că au rugăciunea inimii. Să  nu pretindeţi aşa ceva ! Cine spune că o are, se înşală. Îşi aude el singur ecoul cuvintelor lui, nu aude ecoul prezenţei lui Dumnezeu. Acela care are inima cucerită de Hristos,  nu se mai simte pe sine prezent, ci Îl simte prezent pe Dumnezeu în inima Sa.

Greu este să ajungem la aceasta. Trebuie stăruinţă îndelungată şi trebuie lepădare de sine şi de lume. Dumnezeu ne primeşte şi cu mai puţină jertfă. Numai să ne schimbăm la faţă, să înlocuim răul cu binele, să înlocuim întunericul cu lumina, să înlocuim nepăsarea cu râvna, să înlocuim ura cu dragostea. De aceea, cu toţii, ne putem schimba la faţă. Iată, Mântuitorul Hristos ne cheamă la această schimbare. De aceea, să ne bucurăm de această sărbătoare care se adresează nouă, tuturor. Mântuitorul ne cheamă pe noi în munte. Muntele este biserica. Biserica este muntele cel sfânt al lui Dumnezeu şi pădurea cea deasă unde intrând agonisim adăpostire pentru că Biserica este cea în care, noi venind cu păcate, putem să ieşim curaţi.

Cunoaşteţi că la sărbătoarea Schimbării la faţă, la Ierusalim, pe muntele Tabporului, această minune se repetă an de an. Am participat o dată şi am văzut norii care veneau şi intrau până în biserică şi se minunau creştinii. Doi evrei care au participat şi râdeau de noi, văzând minunea, au început să plângă şi s-au  creştinat. Sigur că Dumnezeu ne cheamă neîncetat la voia Sa. Voia Sa este în folosul nostru. Voia noastră este îtodeauna rătăcită. De aceea, trebuie să unim voia noastră cu voia lui Dumnezeu. Unind voia noastră cu voia lui Dumnezeu, întodeauna, vom merge pe calea ce duce spre Dumnezeu. De aceea, se cuvine să începem şi noi schimbarea noastră cu stăruinţă, cu rugăciune, cu  credinţă, cu iertare, cu nădejde, cu iubire.


 Iubiţi credincioşiu, această biserică a fost întemeiată prin punerea pietrei de temeile în 1852, acum 160 de ani de comunitatea grecească de aici. De ce au ales aceşti credincioşi de etnie greacă acest hram pentru biserică? Ei nu l-au ales întâmplător, ci l-au ales cu înţelepciune. Greu s-a putut obţine să se construiască această biserică pentru că era stăpânire păgână. Ei nădăjduiau şi credeau în schimbarea acestei stăpâniri. De aceea, au pus hramul Schimbarea la faţă. Le mulţumim, că este singura biserică cu hramul acesta, Schimbarea la faţă în Constanţa.  Cu toţii, să luăm acest îndem, să ne schimbăm la faţă şi schimbarea să fie spre lumină, spre înţelepciune, spre nădejde, spre dragoste, spre credinţă şi nu spre nepăsare, ori lene, ori necredinţă.

De acea, noi, astăzi să ne rugăm împreună cu apostolii care l-au văzut pe Domnul, că Se schimba la faţă: „Doamne, Cel ce Te-ai schimbat la faţă în muntele Taborului, ajută-ne şi pe noi să ne schimbăm viaţa noastră! Vino şi la noi cu razele chemării Tale, cu dragostea Ta, cu bucuria Ta, Stăpâne, cu puterea Ta şi învredniceşte-ne să-Ţi pomenim numele, să-Ţi cinstim puterea, dragostea şi înţelepciunea şi să rămânem fii Tăi în viaţa aceasta şi în viaţa viitoare de care să ne învredniceşti pe toţi! Amin!

IPS TEODOSIE, ARHIEPISCOPUL TOMISULUI,