Cuvantul Ierarhului

IPS TEODOSIE: PREDICĂ LA DUMINICA TUTUROR SFINŢILOR

După Duminica Pogorârii Sfântului Duh, noi prăznuim în următoarea duminică, adică astăzi pe toţi sfinţii care înţelegând chemarea lui Hristos I-au urmat, lăsând toate în urma lor, cum spune Sfânta Evanghelie şi arată că Mântuitorul i-a chemat şi le-a spus să vină după El.


În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin!
                       
 Prea cuvioşi şi prea cucernici părinţi,
 Iubiţi credincioşi,


Sfânta Evanghelie de astăzi ne cheamă să-L urmăm pe Hristos pentru că El a venit să ne cheme pe toţi la mântuire. Această Sfântă Evanghelie este în strânsă legătură cu ceea ce noi prăznuim astăzi.

 

După Duminica Pogorârii Sfântului Duh, noi prăznuim în următoarea duminică, adică astăzi pe toţi sfinţii care înţelegând chemarea lui Hristos I-au urmat, lăsând toate în urma lor, cum spune Sfânta Evanghelie şi arată că Mântuitorul i-a chemat şi le-a spus să vină după El.  În numele Apostolilor, Petru întreabă: „Iată, ne spui aceasta! Noi, deja, toate le-am lăsat şi am urmat Ţie! Ce va fi pregătit pentru noi?” Mântuitorul îi răspunde: „Iată, oricine va lăsa casă, părinţi, fraţi, surori, ţarine şi va urma Mie, acela, plată mare va lua! Voi ce sunteţi cu Mine, veţi şedea la sfârşitul lumii, pe douăsprezece scaune, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Iată, cuvinte pe care trebuie să le înţelegem, să ştim ce vrea să spună Mântuitorul prin aceste cuvinte.

El Şi-a ales pe apostolii Săi şi ei au plecat, unii erau căsătoriţi, aveau şi copii. Nu au pregetat, au plecat după Mântuitorul. Alţii erau foarte tineri, cum era Sfântul Ioan. A plecat, neavând nici douăzeci de ani după Mântuitorul şi L-au urmat peste tot unde a mers. Şi, iată, aşa au înţeles Apostolii, chemarea dumnezeiască. Le spune Mântuitorul că vor şedea pe douăsprezece scaune. Despre ce scaune, vrea să vorbească Mântuitorul? Prin scaune, să nu înţelegem că Apostolii se vor aşeza pe nişte tronuri întocmai ca la tribunal să judece seminţiile lui Israel. Cele douăsprezece scaune, arată cinstea în care vor fi aşezaţi Apostolii. În faţa lumii, Apostolii au fost batjocoriţi şi chinuiţi. În viaţa aceasta, toţi au avut parte de primejdii, de prigoană, de suferinţă şi de martiriu. Singurul care nu a răbdat martiriul a fost Sfântul Ioan. Dar, trebuie să amintim că şi el a fost pus într-un vas cu plumb topit, dar Dumnezeu, pentru că a făgăduit, că el va rămâne să trăiască şi să vină în Împărăţia cea cerească cândva fi chemat, Dumnezeu a prefăcut plumbul cel încins într-o apă călduţă şi a ieşit nevătămat de acolo, Sfântul Ioan.

De aceea, iată, pentru toate aceste jertfe pe care le-au făcut Apostolii, ei vor primi o cinste deosebită. Când cineva intră la un dregător, dacă, acela este cinstit, cu adevărat, dregătorul îi aşază un scaun şi stă de vorbă cu el. Prin cele douăsprezece scaune în care vor şedea şi vor judeca seminţiile lui Israel, noi înţelegem, de fapt, douăsprezece locuri de cinste în care Dumnezeu va fi în mijlocul lor şi va sta de vorbă cu fiecare dintre ei şi fiecare va fi îmbrăcat în haină de lumină, în bucurie şi în cinste, pentru că judecata nu o face decât Dumnezeu.

Judecata nu se face cu martori ca la tribunal. Martori ne sunt faptele noastre. La sfârşitul veacurilor, faptele noastre vor fi văzute de fiecare dintre noi. Mai rămân să fie văzute acele fapte care nu au fost răscumpărate. Drepţii se vor sălăşlui în lumină. Este impropriu a spune drepţii pentru că nimeni nu este drept. Cine este pus cu drepţii? Toţi sunt puşi cu drepţii, aceia care s-au pregătit pentru viaţa viitoare, nu nepăcătuind, ci curăţindu-se se păcate, lepădând păcatele şi oprindu-se la lauda adusă lui Dumnezeu, la nădejdea mântuirii, la trăirea în smerenie, în înţelepciune şi în bucuria comuniunii cu Dumnezeu.

De aceea, iată,  noi astăzi prăznuim pe cei ce au urmat lui Hristos şi au intrat în Împărăţia Sa cea cerească. Ne întrebăm cine sunt aceştia. Sunt sfinţii şi îngerii. Noi, astăzi prăznuim mulţimea mucenicilor mai întâi pentru că cei mai aproape de Mântuitorul sunt mucenicii între care sunt şi apostolii. Apostolii sunt cei dintâi mucenici după întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan. Ei sunt primii mărturisitori cu sângele şi cu viaţa lor a Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos. Nici nu ar fi fost mucenici, dacă nu ar fi fost propovăduirea apostolilor. Apostolii au pregătit mulţimea mucenicilor.

Astăzi cinstim, mai întâi pe mucenici, căci între sfinţi ei strălucesc mai mult decât ceilalţi; căci sângele vărsat se transformă în mărgăritare şi în raze de lumină pentru cei ce au mărturisit pe Hristos. Aceştia, cu adevărat, L-au iubit pe Dumnezeu nu cu şovăire, nu cu jumătate de măsură, cum facem noi. Noi avem grijă şi de confortul zilnic şi într-adevăr, ne facem timp şi de jertfirea pentru Dumnezeu, venind la sfânta biserică, făcând milostenie. Dar, mucenicii ce au făcut? Ei nu au mai vrut să mă aibă nimic: nici casă, nici pat de odihnă, nici hrană pregătită la vreme, nici părinţi, nici fraţi, nici surori, nici prieteni, ci o singură prietenie au iubit: prietenia cu Dumnezeu. O singură însoţire au dorit: însoţirea cu Dumnezeu şi toate le-au lăsat şi s-au dus să-L vestească pe Hristos şi să spună înaintea celor ce ameninţau cu moartea: „Noi suntem creştini şi vrem să rămânem aşa şi cu preţul morţii. Cu adevărat, moartea le-a fost moment de întâlnire cu Dumnezeu. De aceea, în chinuri, în loc să strige de durere, ei zâmbeau şi se bucurau şi priveau spre Cer, spre Dumnezeu, de unde venea tot ajutorul. De aceea, mucenicii sunt în fruntea sfinţilor. Şi cleor ce a dorit Dumnezeu, cuvioşilor să le dea cununa muceniciei, avem atâţia sfinţi ierarhi, cuvioşi şi mucenici, ca şi Sfântul Timotei pe care îl pomenim astăzi care a fost episcop şi a murit de moarte martirică. Cel mai elocvent exemplu de cununa muceniciei este Sfântul Haralambie care a fost un cuvios părinte şi a trăit până la 113 ani şi la această vârstă, pentru că  fost atât de jertfelnic, Dumnezeu l-a adus să primească jertfa supremă, jertfa muceniciei. Aşadar, noi, azi, prăznuim pe mucenici, pe cuvioşi, pe mărturisitori, pe drepţi, pe toţi cei care au iubit pe Dumnezeu mai mult decât viaţa aceasta. Au trăit cu mintea la cer şi au unit timpul vieţii vremelnice cu veşnica. De aceea, îi avem apropiaţi, îi iubim şi noi ne adresăm lor. Este închinată această duminică sfinţilor pentru că sfinţii sunt prietenii lui Dumnezeu şi ne arată  Sfânta Scriptură că mare este numărul sfinţilor.

Dacă se întreabă cineva, iată, ce spune psalmistul: „Oare, cât de mare este numărul aleşilor Tăi şi, iată, de-a lungul veacurilor de la începutul lumii şi până la sfârşitul lumii, sfinţii sunt atât de mulţi pentru că au fost miliarde de locuitori ai pământului, sute de miliarde. De aceea, spune psalmistul că numărul sfinţilor este mai mare decât părticelele de nisip a mărilor şi oceanelor. Atât de mare este numărul sfinţilor. Între sfinţi se numără şi îngerii. Dacă se întreabă cineva, există un număr al îngerilor. Iată, ce spune Sfânta Scriptură: „Cine poate să numere, oare, oastea Ta cea cerească?” Astfel încât nici sfinţii, nici îngerii nu se numără, pentru că sunt mulţime mare.  Dumnezeu  voieşte ca şi noi să ne numărăm între aleşii Săi pentru că, astăzi, odată u toţi sfinţii sunt pomeniţi în Împărăţia lui Dumnezeu şi cei aleşi buni şi sfinţi din neamul nostru românesc pe are îi vom pomeni în mod deosebit peste o săptămână.

De aceea, sfinţii sunt, cu adevărat, cei în care Dumnezeu vieţuieşte. Dumnezeu locuieşte în sfinţii Săi. Dumnezeu se întrupează în sfinţii Săi, Se arată ca o icoană vie în sufletele sfinţilor. De aceea, Dumnezeu este necuprins, că El se află cuprins şi în toţi sfinţii care sunt nenumăraţi. Aceasta este bucuria pe care trebuie să o primim, să o ţinem în sufletele noastre, să o vestim şi să ne sârguim, să ne aflăm şi noi în această mulţime de sfinţi. Sfinţii rămân aproape de Dumnezeu şi Dumnezeu este bucuria cea negrăită, frumuseţea cea de necuprins cu privirea, cu cuvântul şi cu simţirea noastră. O frumuseţe mai presus de fire, o dragoste mai presus de înţelegere pentru că dragostea lui Dumnezeu nu are măsură.

De acea rugăm pe Bunul Dumnezeu să primească rugăciunile noastre de astăzi şi toţi sfinţii din toate neamurile, dar şi sfinţii din neamul nostru să ne primească rugăciunile noastre, să le înalţe către ceruri şi auzindu-ne suspinurile şi doririle noastre, să le ducă la Tronul Preasfintei Treimi şi noi, toţi să mărturisim pe Dumnezeu cel ce este minunat între sfinţii Săi care ne cheamă şi pe noi să ne umple de bucuria Sa, de darurile Sale şi de sfinţenia Sa. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne primească pe noi şi, pentru rugăciunile sfinţilor Săi din toată lumea şi, mai ales, ale sfinţilor din neamul nostru, să rămână cu noi să ne ajute, să primească rugăciunile sfinţilor care sunt prietenii noştri şi care, neîncetat, se roagă pentru noi şi să fim şi noi număraţi în ceata sfinţilor şi aleşilor lui Dumnezeu  unde este pururea bucurie, dragoste, pace şi fericire acum şi în vecii vecilor! Amin!  

IPS TEODOSIE, ARHIEPISCOPUL TOMISULUI