Cuvantul Ierarhului

"Cu mai mare uşurinţă urcă un om Everestul decât urcă un om calea către cer, către Dumnezeu"

„Iată vreme de mântuire, iată vremea pocăinţei, iată vremea postului, cale către Dumnezeu”

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi,

Ne-a ajutat Dumnezeu ca şi în anul acesta să întâmpinăm Postul cel Mare. Acest post este o călătorie anevoioasă, dar cea mai frumoasă, cea mai sfântă, care ne ajută să ajungem cel mai sus. Nicio perioadă nu este atât de binefăcătoare pentru noi ca cea a Postului celui Mare când îl avem ca ţintă pe Hristos Cel ce biruieşte păcatul, iadul şi moartea. De aceea ne pregătim cu multă sârguinţă şi s-ar cuveni să conştientizăm că această perioadă ne poate înţelepţi şi pentru cealaltă parte a anului.

„Iată vreme de mântuire, iată vremea pocăinţei, iată vremea postului, cale către Dumnezeu”

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi,

Ne-a ajutat Dumnezeu ca şi în anul acesta să întâmpinăm Postul cel Mare. Acest post este o călătorie anevoioasă, dar cea mai frumoasă, cea mai sfântă, care ne ajută să ajungem cel mai sus. Nicio perioadă nu este atât de binefăcătoare pentru noi ca cea a Postului celui Mare când îl avem ca ţintă pe Hristos Cel ce biruieşte păcatul, iadul şi moartea. De aceea ne pregătim cu multă sârguinţă şi s-ar cuveni să conştientizăm că această perioadă ne poate înţelepţi şi pentru cealaltă parte a anului.

Ce este, de fapt, această perioadă? Adevărata venire în fire a noastră, dacă o ţinem aşa cum se cuvine. Firea noastră mereu se sălbăticeşte pentru că noi umblăm în căile noastre şi după voile noastre, iar Dumnezeu ne spune: „Nu sunt căile Mele ca ale voastre, nici voile Mele ca ale voastre. Întoarceţi-vă, să fiţi aşa cum au fost cei dintâi în faţa Mea!” La această ascensiune trebuie să ajungem cu toţii; urcuşul cel duhovnicesc este mult mai greu decât urcuşul cel firesc. Cu mai mare uşurinţă urcă un om Everestul decât urcă un om calea către cer, către Dumnezeu; pentru că această cale se urcă nu cu pasul, ci se urcă cu sufletul, cu mintea, cu voinţa, cu inima, cu toate ale noastre adunate într-un singur punct, acela de a sui împreună. De aceea, Postul cel Mare ne conferă un mare privilegiu şi Biserica l-a rânduit cu înţelepciune, cu inspiraţia divină, pentru ca să ne pregătească pentru mântuire. Se spune că această vreme este de mântuire pentru că postul are rolul purificării, al jertfei şi al rugăciunii. Ne curăţim trupul de toate toxinele pe care le-a acumulat prin mâncărurile de dulce, ne curăţim sufletul de toate gândurile cele rătăcite pe care le-am acumulat în timpul din urmă, ne curăţim inima de viclenie, de invidie, de ură, de pizmă, de orice formă de neiertare, de răutate, de împietrire. Astfel, întreaga noastră făptură trebuie să urce spre Dumnezeu într-o purificare continuă.

Iată, postul începe cu introducerea din această seară, când avem la vecernia de început de post rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, precedată de tropare. Mai întâi noi ne îndreptăm în rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu. De aceea, am început cântările cu troparul Născătoarei de Dumnezeu: „Născătoare de Dumnezeu, bucură-te, ceea ce eşti plină de dar!” De ce oare cu această cântare? Pentru că postul este el însuşi un dar şi postul aduce roade bogate. Născătoarea de Dumnezeu este ca o fântână a darurilor ce s-a umplut de apa cea vie a darurilor dumnezeieşti prin rugăciune şi postire. În templu, postea tot timpul, i se aducea hrană îngerească, o hrană nematerialnică care sugera postul. Ea a trăit în templu mai presus decât au trăit strămoşii noştri în rai înainte de păcat. De aceea pe ea o avem mijlocitoare şi ei ne rugăm, apoi celui mai mare dintre sfinţi, Sfântul Ioan Botezătorul, care a fost Înaintemergător al Mântuitorului, apoi Înaintemergător de pe pământ la iad şi, iată, este Înaintemergător în Ceruri şi stă de-a dreapta Maicii Domnului. Apoi ne adresăm celor ce vor judeca faptele noastre: „rugaţi-vă pentru noi Sfinţilor Apostoli” şi nu numai lor le cerem mijlocirea, ci tuturor sfinţilor, dar mai întâi Sfinţilor Apostoli pentru că ei sunt cei ce vor judeca lumea la sfârşitul veacurilor pentru că ei au propovăduit Evanghelia. Așa cum aveau ei grijă de ucenicii lor în comunităţi, ne poartă de grijă şi din Cer ca să ne izbăvim din păcatele noastre. Cum ne izbăvim din păcate? Postind, curăţindu-ne, rugându-ne, spovedindu-ne şi primind hrana vieţii celei veşnice.

Se întoarce din nou rugăciunea către Născătoarea de Dumnezeu: „Sub milostivirea ta scăpăm Născătoare de Dumnezeu, rugăciunile noastre nu le trece cu vederea în nevoi, ci din primejdii ne izbăveşte pe noi!” Nu este vorba de primejdia de a cădea din maşină, de a te lovi la o mână, de a cădea într-o boală, ci este vorba de a nu te despărţi de păcat şi de a pierde mântuirea. Aşa trebuie să o rugăm pe Născătoarea de Dumnezeu, acestea sunt necazurile noastre. Necazurile vin dinăuntru nostru, acolo unde se zămislesc păcatele, mai întâi în minte, apoi în inimă şi se traduc în fapte. Să o rugăm pe Născătoarea de Dumnezeu nu să ne dea avere, nu să ne dea sănătate, ci să ne ajute şi ea cu Botezătorul, cu Apostolii şi cu toţi sfinţii să ne izbăvim de păcate, să ne despărţim de rău, să ne unim cu Dumnezeu. Acesta este mesajul Postului.

Apoi rugăciunea Sfântului Efrem Sirul; toţi o ştiţi, dar trebuie să sune în minte și în inimă. Sfântul Efrem grăiește atât de bine încât parcă sintetizează tot ceea ce avem de împlinit în postul acesta: „Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie!” Ce vrea să zică Sfântul Efrem? Când ne spune duhul trândăviei însemnează că niciodată nu trebuie să avem mintea plecată, slobodă, pentru că atunci când pleacă, mintea o răpeşte cel viclean, o răpesc cele dimprejurul nostru pentru că poate fi răpită de orice ispită dimprejur. De aceea, noi să avem mintea trează, mereu să fim cu mintea uniţi cu Dumnezeu. Ne spune Sfântul Apostol Pavel că dacă nu avem mintea unită cu Dumnezeu, înseamnă că ne-am despărţit de El, că nu mai suntem ai lui Dumnezeu. Noi suntem ai lui Dumnezeu atâta timp cât rămânem sub aripa Sa ocrotitoare şi rămânem sub aripa Sa ocrotitoare câtă vreme nu-L pierdem din mintea şi din inima noastă pe Dumnezeu nicio clipă. Cine nu pierde pe Dumnezeu, este lesne a se opri de la păcat pentru că Îl are pe Dumnezeu în faţa sa, cum spune psalmistul, sau de-a dreapta sa şi, văzându-L, fiind în faţa unei ispite, zice: „Doamne, ajută-mă să mă izbăvesc de această ispită, ajută-mă să trec!” Aceasta vrea să sugereze Sfântul Efrem Sirul când spune să fim mereu treji cu mintea şi cu inima ca să nu cădem în trândăvie.

„… al grijii de multe” - multe griji de-ale casei și de-ale viitorului ne vin în minte, acestea toate să le măsurăm în aşa fel încât să nu ne copleşească nici mintea, nici inima. Să le simplificăm în perioada aceasta şi să le subordonăm grijii faţă de suflet şi faţă de Dumnezeu. Sunt cu mult mai mici grijile pământeşti decât grija faţă de Dumnezeu. Când împlinim grijile noastre, serviciul pe care îl avem de făcut, să-l facem copleşiţi de grija față de suflet, cu inima şi mintea înălţate spre Dumnezeu; să cugetăm mai mut la Dumnezeu decât la treaba vremelnică pe care o facem.

„…al iubirii de stăpânire” - poate fi vorba de o stăpânire asupra semenilor, dar şi de o stăpânire a personalităţii noastre, pentru că, adeseori, suntem tentaţi să ne apărăm personalitatea peste măsură, să ne socotim mai buni decât ceilalţi şi să avem grijă de noi mai mult decât se cuvine. De aceea, să dăm la o parte această autoapărare exagerată şi stăpânire asupra binelui nostru, să ne unim cu binele semenilor sau să purtăm grijă şi de semenii noştri.

„…și al grăirii în deşert” - să înceteze în perioada aceasta toate bârfele, toate vorbele în plus, toate părerile despre alţii. Pe toate acestea să le minimalizăm, să le împuţinăm şi chiar să le eliminăm. Să nu vorbim decât cele necesare, precum ne spune Mântuitorul, căci dacă vorbim mai mult decât ce este necesar pentru viaţa noastră şi pentru sufletul nostru, acele vorbe sunt de la diavol. Sunt unii care vorbesc despre ce treburi au acasă chiar şi în biserică. Acestea nu sunt de la Dumnezeu, sunt de la cel rău, sunt de la mintea cea plecată, nu de la mintea cea trează, de la mintea care abandonează legătura cu Dumnezeu. În biserică, atunci când venim, să ascultăm glasul lui Dumnezeu, că ceea ce se rosteşte este glasul lui Dumnezeu.

Următoarea parte a rugăciunii este: „Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei”. Ce este „duhul curăţiei”? Să nu-ţi doreşti de la Dumnezeu decât să te desparţi de ce este necurat, de ce este păcătos, de ce este rău, să îți dorești să te poţi apropia de Dumnezeu, să te poţi asemăna cu ceea ce îţi cere Dumnezeu, să te poţi asemăna cu nevoitorii care şi-au curăţit sufletul şi trupul ca să fie fii ai Împărăţiei lui Dumnezeu.

„…al gândului smerit”- fără smerenie, nici postul, nici rugăciunea, nici milostenia nu îşi împlinesc scopul. Când facem tot ce trebuie, de am dat la toţi săracii toată averea, de am fost la toţi bolnavii, de am fost la toţi întemniţaţii, de ne-am ajutat toţi vecinii, îmbrăţişat şi ajutat toate rudele, de nu am avea nicio vorbă cu nimeni, să nu socotim că suntem nişte sfinţi deasupra celorlalţi. Aceasta este o datorie, nu am făcut mai mult decât se cuvenea. Aşa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, de facem acestea slugi netrebnice suntem, pentru că am făcut ceea ce eram datori şi nu peste ce eram datori. Cine poate face câte v-am spus că ar fi potenţiale? Nimeni nu face atâta cât poate. Niciodată nu facem după puterea noastră şi, de aceea, trebuie să ne vedem neputinţele proprii şi să nu vedem neputinţele altora. Cine priveşte în inima sa nu are curaj să osândească pe nimeni sau nu se încumetă să osândească pe cineva dacă îşi vede slăbiciunile proprii. De aceea trebuie să avem mereu gândul smerit.

„…al răbdării” - răbdarea este virtutea care nu are început şi nici sfârşit. Cine spune că și-a pierdut răbdarea, spune o mare minciună, răbdarea nu se pierde decât la moarte când rămâne dragostea, dacă ai trăit în ea; dacă ai trăit în ură, rămâne ura. Raiul este dragoste, iadul este ură, invidie, pizmă. De aceea, răbdarea este virtutea care leagă celelalte virtuţi. Unul poate să zică: m-am săturat de atâta post, de atâtea metanii! Acela înseamnă că nu are virtutea răbdării şi fără ea nu se poate ajunge la Dumnezeu. Ne spune Mântuitorul: „Numai cel ce rabdă până la sfârşit, acela se mântuieşte” De aceea, Sfântul Efrem Sirul a concentrat în rugăciunea sa cele mai importante elemente ale mântuirii noastre. Astfel, răbdarea trebuie să ne conducă la post de mâine până în Sâmbăta patimilor. Să înţelegem că răbdarea şi smerenia ne însoţesc, până la sfârşitul Postului, în această lucrare continuă, intensă şi aducătoare de roade. Răbdarea se încheie cu dragoste pentru că dragostea este virtutea care face cunună tuturor virtuţilor, este virtutea vieţii acesteia şi cu dragostea, dacă trecem pragul vieţii acesteia, nu ajungem decât la Cel ce este dragoste, la Dumnezeu. Dragostea este ca o concluzie, o cunună a virtuţilor, dar fără virtuți nu putem ajunge la dragoste; de avem acelea şi nu avem dragoste, iar ne-am poticni.

Încheie Sfântul Efrem Sirul: „Aşa, Doamne, dăruieşte-mi ca să văd păcatele mele şi să nu osândesc pe fratele meu!” Cât de înţelept îşi încheie rugăciunea! Ca orice om în Postul Mare să nu vadă nici un păcat al aproapelui, dar să şi le vadă pe ale sale; aţi cunoaşte păcatele este cel mai mare privilegiu. Nu există nici un filozof și nici un înţelept nu a putut să emită asemenea părere, ci doar Socrate a spus: „Cunoaşte-te pe tine însuţi!” Era vorba de o cunoaştere a intelectului tău, a puterilor sufletului tău, dar să-ţi cunoşti păcatele este cel mai greu. Niciodată nu le cunoaştem pe toate pentru că nu suntem conştienţi de toate, dar trebuie să fim conştienţi că avem şi altele decât cele pe care le ştim. Având această conştiinţă, să ne smerim, să ne umplem de răbdare, să ne umplem de înţelepciune, de bucurie, dacă Dumnezeu ne dă duhul de a dori să ne cunoaştem păcatele. Dumnezeu ne va ajuta să le descoperim dacă nu pe toate, pe cele mai grele şi fiecare dintre noi să fie conştient că are multe păcate ascunse. De aceea pentru păcatele cele ascunse avem Taina Sfântului Maslu. Noi spunem de mai multe ori, dar nu mărturisim păcatul de câte ori l-am făcut. De aceea, Dumnezeu ne-a dat şi o Taină a milostivirii Sale, Taina Sfântului Maslu, când trebuie să ne căim şi să arătăm că noi am săvârşit aceste păcate fără a fi foarte conştienţi.

Aş vrea să închei spunându-vă să luaţi aminte nu la cuvintele mele, că nu sunt de la mine, ci la cuvintele dumnezeieştilor Scripturi şi ale purtătorilor de duh Apostoli, Prooroci şi ale Sfinţilor Părinţi. Acestea sunt cuvinte adunate din grădina florilor duhovniceşti, din Scriptură şi Părinţi, şi toate acestea să le puneţi la inimă, în lucrare şi să căutaţi în Postul acesta să vă biruiţi: să vă biruiţi egoismul, dorinţa de a fi deasupra altuia. Nu însemnează că nu trebuie să vă promovaţi talantul, să nu se înţeleagă că trebuie să vă plafonaţi, să ne biruim ce este rău şi să înălţăm ce este bun prin ceea ce am dobândit: ştiinţă, meserie, așa cum sunt profesorii, medici, pictorii, toţi au talanţii lor. Aceştia toţi nu trebuie să-şi diminueze lucrarea talanţilor pentru că o fac spre folosul semenilor lor, ci să învingem în fiecare zi egoismul din noi, dorinţa noastră de răspândirea a minţii, să adunăm mintea, să o punem în inimă şi rugăciune noastră să fie nesfârşită. Postul fără rugăciune, fără milostenie, rămâne pe pământ. Rugăciunea înalţă postul către Cer şi milostenia lăţeşte postul, îi dă o suprafaţă mare şi Dumnezeu priveşte cu bunăvoinţă spre noi. Iar de iertare ce să mai spunem? Fără iertare nu putem începe postul. Dacă vă aduceţi aminte că cineva mai are ceva asupra dumneavoastră, chiar în seara aceasta să cereţi iertare şi să începeţi postul cum se cuvine.

Cum se ţine postul? Vă repet, deşi ştiţi: mâine şi poimâine s-ar cuveni să fie post total pentru toţi cei ce doresc şi care pot. Cei mai mulţi pot, poate unii se tem. Sigur, cei neputincioşi, seara, dacă într-adevăr sunt aşa de sfârşiţi, gustă ceva fără ulei, dar întâi iau aghiazmă. Deci, luni şi marţi sunt zile de pauză ale trupului, ale stomacului. Este foarte sănătoasă această pauză pentru că toxinele din noi pleacă. De miercuri până vineri şi în săptămânile următoare de luni până vineri, mâncăm tot mâncare fără ulei, cei care vrem să ţinem postul cel adevărat. Sâmbăta şi duminica este dezlegare la vin şi la untdelemn, iar de Bunavestire şi de Floriii este dezlegare la peşte.

† TEODOSIE

Arhiepiscopul Tomisului
Catedrala Arhiepiscopală, 27 februarie 2012
PREDICĂ LA VECERNIA DE ÎNCEPUTUL POSTULIUI