Agenda ierarhului

Programul IPS Teodosie in perioada 28-30 Aprilie

Vineri, 28 aprilie,
- de la ora 21.00, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Taina Sf. Maslu la mănăstirea „Sf. Bretanion” din județul Constanța. Slujba va fi urmată de săvârșirea Sfintei Liturghii. Mănăstirea „Sf. Bretanion” este situată lângă localitatea 23 August.
Sâmbătă, 29 aprilie,
- începând cu ora 9.00, IPS Teodosie va asista la Sfânta Liturghie săvârșită la mănăstirea Colilia, apoi va oficia slujba Parastasului la împlinirea

 
Vineri, 28 aprilie,
- de la ora 21.00, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Taina Sf. Maslu la mănăstirea „Sf. Bretanion” din județul Constanța. Slujba va fi urmată de săvârșirea Sfintei Liturghii. Mănăstirea „Sf. Bretanion” este situată lângă localitatea 23 August.
Sâmbătă, 29 aprilie,
- începând cu ora 9.00, IPS Teodosie va asista la Sfânta Liturghie săvârșită la mănăstirea Colilia, apoi va oficia slujba Parastasului la împlinirea a 7 ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Dometian Jora, primul duhovnic al mănăstirii.
- de la ora 16.00, IPS Teodosie va fi prezent la întâmpinarea moaștelor Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian, apoi va lua parte la Procesiunea „Calea Sfinților” din Râmnicu-Vâlcea; 
- de la ora 17.30, împreună cu alți membri ai Sf. Sinod, va oficia Slujba de Priveghere în Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea. Astfel, ierarhul nostru va răspunde invitației Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Varsanufie și va participa la evenimentele dedicate sărbătorii locale „Aducerea Moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Ocrotitorul Arhiepiscopiei Râmnicului, în Oltenia” (din Duminica a 3-a după Paști), care este ocrotitorul spiritual al Catedralei arhiepiscopale din Râmnicu-Vâlcea.
Duminică, 30 aprilie,
- Arhiepiscopul Tomisului va participa la Sfânta Liturghie a hramului mănăstirii „Pantocrator” din localitatea Drăgănești-Vlaşca, jud. Teleorman, la invitația Preasfințitului Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleromanului.