Manastiri si Schituri

Ziarul Lumina: Schitul şi grotele pustnicilor de la „Canaraua fetei“

Înaintăm aproape perpendicular spre graniţa cu Bulgaria pentru a vizita grotele de la "Canaraua fetei" şi noul schit ce poartă hramul cuviosului Gherman, cel ce nu era decât "o minte şi un suflet în două trupuri" cu Sfântul Ioan Casian, cum povestea acesta din urmă în...
 

 


În Dacia Pontică, prezenţa pustnicilor a fost o realitate încă din secolele III-IV. O spun cercetătorii. De aceea, orice urmă, orice semn, orice grotă în care ei s-au nevoit aduce în actualitate o tulburătoare mărturie de viaţă creştină, emoţionantă şi pilduitoare, mai ales că multe din aceste locuri uitate încep să revină la viaţă şi să-şi ceară dreptul cuvenit în istoria acestui neam jertfitor. Un asemenea loc este "Canaraua fetei", în apropierea căreia s-a ridicat Schitul "Sfântul Cuvios Gherman" din Arhiepiscopia Tomisului.

 

Un modest indicator semnalizează la dreapta un drum prin pădurea ce duce la Schitul "Sfântul Cuvios Gherman", pornind din şoseaua ce leagă Ostrovul de Constanţa, în apropierea localităţii Băneasa, din Arhiepiscopia Tomisului.

Însoţiţi de părintele arhimandrit Andrei, stareţul Mănăstirii Dervent, am pornit pe acest drum, ca printr-un tunel "săpat" în verdele codrului atins de rugina toamnei.

Înaintăm aproape perpendicular spre graniţa cu Bulgaria pentru a vizita grotele de la "Canaraua fetei" şi noul schit ce poartă hramul cuviosului Gherman, cel ce nu era decât "o minte şi un suflet în două trupuri" cu Sfântul Ioan Casian, cum povestea acesta din urmă în "Convorbiri cu Părinţii". Aflaserăm de la părintele Andrei de existenţa "Canaralei fetei", un loc special, cu vechi urme de nevoire creştină, pierdut în uitare, dar care mărturiseşte tocmai prin tăcerea lui cât de adâncă şi puternică era credinţa călugărilor sciţi care le-au locuit.

Legenda canaralelor de la Sfântul Gherman

După mai bine de patru kilometri, am intrat într-o vale superbă, străjuită de o parte şi de altă de pereţii calcaroşi şi scobiţi ai unei foste albii de râu, înalţi de peste 20 m, ce se deschid, cu grotele lor necercetate încă, precum nişte ochi, spre dealul din faţă pe care se înalţă biserica schitului. Legenda pe care ne-o relatează părintele Andrei spune că pe aici a trecut cu sute de ani în urmă un râu, probabil un afluent al Dunării.

Turcii năvăleau adesea pe aceste locuri. "Locuitorii satului de peste deal, astăzi numit Goruni, au ieşit să ţină piept invadatorilor. Bătrânii, copiii şi femeile au rămas în bordeiele lor.

Un luptător s-a întors în sat anunţându-i că au fost înfrânţi şi că vin năvălitorii peste ei. Cu toţii au fugit până pe malul râului, pe care nu-l puteau traversa însă, apele fiind foarte mari. Atunci, fata conducătorului comunităţii, spunându-le că nu doreşte să cadă în mâinile turcilor, s-a aruncat în râu.

În acel loc a apărut o gaură în stâncă, pe care localnicii o numesc "Canaraua fetei", care a înghiţit apa, iar ceilalţi au reuşit să scape din faţa cotropitorilor. Grota apărută, ca şi celelalte care se găsesc de o parte şi de alta a văi, precum şi cele de pe malul ce trece şi în Bulgaria, păstrează vechi urme de vieţuire.

Ele au fost identificate cu semne creştine, unele dintre ele având clar amenajare de biserică. Nefiind cercetate sistematic, pentru cele de pe partea noastră nu dispunem încă de date clare cu privire la perioada de locuire.

Cu siguranţă însă, în aceste grote s-au nevoit sihaştri, iar ideea construirii Schitului "Sfântul Cuvios Gherman" aici a ţinut cont de lucrul acesta", ne spune părintele Andrei.

Schitul şi crucea din noapte

Urcăm o pantă şi pătrundem într-un coridor îngust care ne duce în prima încăpere a peretului din dreapta văii.

Taină şi pace. Uluire şi mirare. Nemărginită bucurie şi un "gust" de timp creştin înveşnicit în stâncă ne cuprind călcând şi pipăind pereţii grotei în care s-au nevoit pustnicii începuturilor noastre creştine. De n-ar fi câteva icoane aici, numele nevolnicilor contemporani mâzgălite pe pereţi ar profana iremediabil taina ţinându-ne robiţi în viscolul secolului nostru rătăcit.

Escaladăm pe exterior peretele vertical al complexului intrând în alte două grote, încercând să ne imaginăm timpurile acelor sihaştri. Şi nu este un efort prea mare, căci prezenţa părintelui Andrei în acest loc sfânt aduce în prezent un crâmpei din lumea lor. A pustnicilor de altădată.

După această aventură, deopotrivă a trupului şi a minţii, am urcat la schit unde l-am întâlnit pe protosinghelul Gherman Nicolae, stareţul sfântului aşezământ, venit să slujească în acest loc de la Mănăstirea Dervent, unde a fost călugărit în 1994.

"Pe aceste locuri, acum aproximativ 1.500 de ani, a mai existat o altă aşezare monahală, distrusă deodată cu ocuparea Dobrogei de către turci. Schitul nostru a fost început la 5 septembrie 2011.

Biserica este din lemn. La fel şi chiliile. Piatra de temelie s-a pus pe 28 octombrie, anul trecut. Iar cu ajutorul Bunului Dumnezeu, pe data de 29 iulie anul acesta, a avut loc sfinţirea ei de către Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

A fost şi este o mare bucurie pentru noi că putem ţine, cu ajutorul lui Dumnezeu, o candelă aprinsă pe aceste meleaguri de ancestrală trăire pustnicească. În aceste grote s-au rugat mai mulţi anahoreţi.

În momentul de faţă, aici suntem doi vieţuitori şi sperăm ca obştea să se mărească. Nu avem curent electric încă, nici cu apa nu stăm mai bine, dar cu ajutorul Sfântului Gherman suntem siguri că acest loc va prospera şi va fi printre cele mai frumoase din ţara noastră.

Simţim aici pacea lui Hristos, o linişte sufletească pe care cu greu o poţi dobândi în zilele noastre. Suntem ca într-o veritabilă pustie şi ne bucurăm foarte mult că Dumnezeu ne-a chemat aici pentru slujire.

Există o tradiţie care spune că Sfântul Gherman ar fi locuit o perioadă de timp în Peştera Sfântului Casian împreună cu acesta şi că s-ar fi închinat şi în Peşterea Sfântului Andrei. Noi credem că a trecut şi prin această zonă, unde şi-a lăsat ucenici. Că locul a fost locuit din vechime o dovedesc fragmentele de ceramică veche descoperite pe terenul din faţa schitului", ne mărturiseşte acesta.

La lăsatul serii, am mers şi la canaralele de la "Capul lui Decebal", de pe frontiera cu Bulgaria, care poartă evidente semne de locuire ascetică. La plecare, crucea fosforescentă montată de părintele stareţ Gherman deasupra grotelor de la "Canaraua fetei" luminează tainic. Doar urletul şacalilor însângerează întunericul, amintindu-ne parcă apartenenţa noastră la o lume sfâşiată de îndoieli, din ce în ce mai înstrăinată de cer.

Dumitru Manolache Joi, 15 Noiembrie 2012
ZiarulLumina.ro