Proiecte social filantropice

Proiectele desfășurate în Arhiepiscopia Tomisului prin Departamentul Social Misionar sunt realizate prin 20 de furnizori de servicii sociale:

1. Proiecte sociale de asistență directă a persoanelor aflate într-o situație de risc (4131 – beneficiari);

2. Proiecte sociale cu caracter educațional:

a) De responsabilizare,
b) De prevenire,
c) De formare și dezvoltarea resurselor umane,

3. Proiecte sociale cu caracter filantropic.

 

 

PROIECTE SOCIAL FILANTROPICE ÎN ARHIEPISCOPIA TOMISULUI - ANUL 2012

Proiectele desfășurate în Arhiepiscopia Tomisului prin Departamentul Social Misionar sunt realizate prin 20 de furnizori de servicii sociale:

1. Proiecte sociale de asistență directă a persoanelor aflate într-o situație de risc (4131 – beneficiari);

2. Proiecte sociale cu caracter educațional:

a) De responsabilizare,
b) De prevenire,
c) De formare și dezvoltarea resurselor umane,

3. Proiecte sociale cu caracter filantropic.

 

1. Proiecte sociale de asistență directă a persoanelor aflate într-o situație de risc

Au în vedere activități pentru sprijinirea copiilor – populație școlară – din familii în situație de risc cu vârste cuprinse între 7-18 ani și persoane vârstnice prin oferirea unei mese calde la una din cantinele sociale (total beneficiari 585);

1.1. În cadrul Departamentului Social Misionar funcționează Cantina socială „Sfintii Apostoli Petru si Pavel”, cu peste 100 de beneficiari – elevi și studenți care provin din mediul rural, din familii cu venituri mici, care astfel au posibilitatea să-și finalizeze cursurile liceale sau universitare: servesc 3 mese pe zi, la care se adaugă și cazurile sociale care servesc sau iau la pachet o masă caldă pe zi.

1.2. Cantina Socială „Sf. Trei Ierarhi” din Constanţa este administrată de Departamentul Social Misionar în colaborare cu Asociația „Samarineanul Milostiv” și funcționează cu sprijinul Parohiei „Sf. Trei Ierarhi” – Protoieria I Constanța, care oferă spațiul necesar și utilitățile.

Beneficiari sunt 60 de bătrâni cu venituri foarte mici sau chiar inexistente, fără familie sau chiar alungaţi din casele lor. Aceste persoane beneficiază de o masă caldă pe zi și pachete cu ocazia marilor sărbători din cursul anului. 

1.3. Cantina Socială „Sf. Apostol Andrei” din Constanţa a funcționat în incinta Școlii 11 până la 1 iulie 2011 sub coordonarea Protoieriei I Constanța cu sprijinul Arhiepiscopiei Tomisului și al Parohiei „Sfinții Împărați I”. Avea ca beneficiari 35 de copii, elevi ai Școlii Nr. 11.

1.4. Serviciul social al Protoieriei II Constanța a fost înființat în luna mai 2011 la inițiativa Protoieriei fiind coordonat de un asistent social. Beneficiarii sunt 230 copii din centrele de plasament din protoierie, copii din familii aflate în situație de risc, 20 persoane cu handicap și 15 copii din familii sărace cu rezultate deosebite la învățătură.

1.5. La Năvodari în cadrul Parohiei Bunavestire cu binecuvântarea ÎPS Teodosie, funcționează un serviciu social care coordonează o cantină socială cu un număr de 80 beneficiari, copii și bătrâni.

1.6. Cantina Socială „Cuvioasa Parascheva” din Cumpăna – Protoieria II Constanța (rural) funcționează cu binecuvântarea ÎPS Teodosie, în curtea parohiei cu același nume. Aceasta are ca beneficiari 65 copii, 10 persoane vârstnice, la care se adaugă alte 10 familii susținute de parohie prin intermediul serviciului social al parohiei coordonat de un asistent social și paroh.

1.7. La Viișoara – Parohia din localitate coordonează cu binecuvântarea ÎPS Teodosie și sprijinul unui preot misionar delegat, un așezământ social – cantină, meditații cu un număr de 165 de beneficiari (toți școlarii și preșcolarii din localitate).

1.8. În localitatea Amzacea filie a Parohiei General Scărișoreanu – parohia susține o cantină cu 30 de beneficiari (elevi cls. I-VIII).

1.10. Parohia Eforie I și Asociația „Așezămintele Petru și Pavel”grădiniță cu 45 beneficiari, cabinet medical cu un număr de 120 beneficiari.

1.11. Așezământul socio-medical „Sf. Pantelimon” al Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Medgidia este coordonat de Pr. Paroh și un medic, cuprinde o cantină socială care oferă o masă caldă unui număr de 40 persoane nevoiașe din parohie – în prezent serviciu cu caracter ocazinal (sâmbătă, duminică și de sărbători) și un cabinet medical – medicină de familie care are în portofoliu 400 persoane asistate din Medgidia.

1.12. Serviciul social al Parohiei „Sf. Împărați Constantin și Elena” din Medgidia este coordonat de Pr paroh și are în componență Centrul Parohial pentru Copii și Tineret, Biblioteca Parohială și o cantină socială care deservește cu caracter ocazional în funcție de posibilitățile financiare un număr de 70 persoane nevoiașe din parohie.

1.13. Serviciul social al parohiei „Sf. Împărați Constantin și Elena” din Hârșova dezvoltă un centru de zi pentru tineret și after school pentru copii proveniți din medii sociale defavorizate – familii destrămate, aflați în îngrijirea temporară a bunicilor sau a altor rude pe perioada în care părinții sunt plecați din țară în interes de serviciu.

1.14. Comitetul Filantropic „Sf. Pantelimon” al parohiei Pantelimon – Protoieria Hârșova derulează mai multe proiecte sociale cu caracter local pentru ajutorarea credincioșilor cu o situație materială precară prin susținere cu alimente, bani proveniți din donații, iar pentru copiii din localitate urmează să fie înființată o bibliotecă.

1.15. Serviciul social al parohiei Bărăganu – Protoieria Mangalia organizat de Pr. paroh și coordonat de un voluntar asistent medical, dezvoltă activități de consiliere și orientare pentru familiile nevoiașe din parohie.

1.16. Asistență la domiciliu a persoanelor cu probleme de deplasare. În decursul anului 2011 Departamentul Social a asistat 8 beneficiari cu probleme de deplasare, asistența constând în transportul de mâncare gătită la domiciliu, deplasări pentru consultații medicale și tratamente.

 

2. Proiecte cu caracter educațional:

a) De responsabilizare:

2.a.1. Promovarea incluziunii sociale. Începând cu anul 2011 Arhiepiscopia Tomisului prin Departamentul Social Misionar este partener în cadrul „Secretariatului Tehnic Permanent al Pactului Regional pentru Ocupare și Incluziune Socială – Regiunea Sud Est”, structură realizată printr-un proiect finanțat de Fondul Social European prin POSDRU, coordonat de AJOFM – Constanța.

2.a.2. Proiectul „Promovarea în comunitate a economiei sociale” realizat și implementat de Episcopia Sloboziei și Călărașilor, Arhiepiscopia Dunării de Jos Fundația „Școala Română de Afaceri a Camerei de Comerț și Industrie – Filiala Ialomița, la care Arhiepiscopia Tomisului prin Departamentul Social Misionar este colaborator și beneficiar al instruirii unui număr de 3 formatori cu competențe în domeniul economiei sociale, precum și a 2 seminarii de informare realizate în Constanța în urma cărora au beneficiat de instruire un număr de 18 preoți.

Observație: prin obiectivele operaționale acest proiect se încadrează și la capitolul „Proiecte cu caracter educațional de formare și dezvoltarea resurselor umane (3 formatori și 18 preoți instruiți).

b) Proiecte sociale care au ca obiect activități de prevenire:

2.b.1. Prevenirea violenței în familie. O tematică abordată prin proiecte la nivel local și județean în colaborare cu I.S.J.- Constanța, Asociația Social Culturală Pontica – „Zilele prevenirii violenței în familie”, eveniment realizat în fiecare an în ultima săptămână a lunii noiembrie.

2.b.2. Proiect pentru prevenirea consumului de droguri, alcool și tutun – realizat în colaborare cu C.P.E.C.A – Constanța, intitulat „Aproape de oameni mai aproape de Dumnezeu - II”. Implementarea proiectului se va realiza în intervalul sept. 2011 – dec. 2012 și este destinat instruirii preoților din stațiunile de pe litoral în vederea prevenirii consumului de droguri, alcool și tutun; „Școala Antidrog” – proiect destinat elevilor de liceu, „Didactica Antidrog III” – proiect destinat instruirii prof., diriginților și dir. educativi (curs 30 ore).

Observație: - prin obiectivele operaționale acest proiect se încadrează și la capitolul „Proiecte cu caracter educațional de formare și dezvoltarea resurselor umane (14 preoți instruiți).

c) Proiecte sociale care au ca obiect formarea și dezvoltarea resurselor umane:

2.c.1. Proiectul „ANIMANOVA” are ca obiectiv principal integrarea pe piața muncii a persoanelor traficate prin intermediul economiei sociale, implementat de Centrul Parteneriat pentru Egalitate și Federația Filantropia la care Arhiepiscopia Tomisului a participat în calitate de partener. În cadrul proiectului au fost realizate vizite de lucru cu participare la conferințe internaționale, cursuri de formare, seminarii și sesiuni de informare de care au beneficiat 16 preoți din Eparhia Tomisului.

2.c.2. Cooperare Regională pentru Excelență Antreprenorială, proiect strategic finanțat de Fondul Social European prin POSDRU și implementat de Universitatea „Petre Andrei” din Iași, al cărui obiectiv general este promovarea unei atitudini pozitive față de antreprenoriat și crearea și consolidarea de noi afaceri, prin implementarea de activități de sprijin, ghidare, consultanță și activități inovative de formare profesională, proiect la care Arhiepiscopia Tomisului a fost invitată să perticipe în calitate de invitat, beneficiind de formarea și instruirea în domeniul antreprenoriatului, a 2 angajați ai Departamentului Social Misionar.

2.c.3. „Un viitor Împreună – O societate pregătită să accepte și să beneficieze de prezența cetățenilor străini cu ședere legală în România” – proiect realizat prin Ministerul Administrației și Internelor alături de Oficiul Român pentru Imigrări și implementat de Asociația Română pentru promovarea sănătății și Serviciul Iezuiților pentru refugiații din România. Arhiepiscopia Tomisului, în calitate de invitat a beneficiat ca urmare a colaborării de instruirea/formarea a doi angajați ai Departamentului Social Misionar.

 

3. Proiecte cu caracter filantropic

3.1. Proiect social de evaluare optometrică realizat de Arhiepiscopia Tomisului prin Departamentul Social Misionar în colaborare cu S.C. Legend Optic SRL, prin care au beneficiat de consultații gratuite optometrice și oftalmologice un număr de 416 persoane, asistați sociali (67) și persoane din mediul rural care nu beneficiază în localitate de servicii oftalmologice (347). Beneficiarii provin din 21 localități din Arhiepiscopia Tomisului (4 urban și 17 rural)

3.2. Proiect filantropic realizat de Arhiepiscopia Tomisului prin Departamentul Social Misionar în parteneriat cu S.C. Zentiva S.A. prin care au fost realizate analize/evaluări de spirometrie gratuite persoanelor vârstnice asistate, precum și a celor din Azilul de bătrâni – Constanța și Azilul de bătrâni – Poarta Albă, în total 330 beneficiari. 

3.3. Proiectul „De la copii pentru copii, cărți și jucării” a avut ca parteneri 12 unități școlare. Scopul proiectului a fost colectarea unor cadouri cu ocazia Sărbătorii Nașterii Domnului care pe lângă dulciuri să conțină cărți și jucării și dăruirea acestora, către copii din 16 comunități sărace sau defavorizate din mediul rural, precum și copiilor din 3 centre rezidențiale ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului – Constanța. În total proiectul a avut un număr de 820 beneficiari.

3.4. Cantina socială „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” gestionată de Departamentul Social Misionar, funcţionează şi în perioada vacanţelor școlare, deservind elevi seminariști și studenți aflați în practică precum și elevi basarabeni din taberele sociale susținute de Arhiepiscopia Tomisului care este principalul finanţator. Precizăm faptul că în acest an au fost susținute un număr de 8 tabere, cu un număr total de 236 beneficiari din Republica Moldova; studenți membri A.S.C.O.R. de la centrele universitare din toată țara; elevi – cazuri sociale cu rezultate deosebite la învățătură asistați de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, 2 serii de câte 23 de copii cu handicap – asistați de DGASPC Dâmbovița, 1 serie de 22 copii asiastați de DGASPC Maramureș și Galați. (vezi anexa 4)

3.5. Arhiepiscopia Tomisului prin Departamentul Social Misionar împreună cu Selgros Cash&Carry prin proiectul intitulat „Masa Bucuriei” au sprijinit cantinele sociale cu alimente de bază și lactate, realizând de asemenea cu prilejul diferitelor sărbători numeroase acțiuni filantropice în folosul atât a persoanelor asistate, cât și a celor asistate din centre rezidențiale cu cazare permanentă, precum Azilul de bătrâni – Constanța, Centrele de Servicii Comunitare „Cristina” și „Orizont” și centrul „Fair Play”, cu un total de 791 beneficiari.